JAF LA O BANCA DIN CAPITALA

Poliția anunță un prejudiciu de 29 mln de lei

Filiala unei bănci comerciale din Republica Moldova a fost jefuită. Prejudiciul cauzat se ridică la 29 mln de lei, potrivit datelor poliției. Pînă la acest moment au fost identificate 31 de persoane care au avut de suferit în acest caz.

Hoții ar fi pătruns în bancă prin tăierea gratiilor de la geam și forțarea acestuia, precum și prin deteriorarea lacătului de la camera special amenajată pentru păstrarea casetelor de siguranță. Oamenii legii au inițiat o cauză penală pentru furt în proporții deosebit de mari.

Jaful a avut loc în noaptea de 5 spre 6 iulie 2019 în sectorul Buiucani al capitalei. Potrivit poliției, din camera special amenajată pentru păstrarea casetelor de siguranță, persoane necunoscute au sustras din 84 de casete individuale mijloace financiare, bunuri materiale, bijuterii și acte.

Din primele cercetări efectuate rezultă că fapta a fost plănuită cu mult timp înainte de comiterea acesteia.

Poliția a fost alertată despre incident după cîteva ore de la producerea acestuia. Potrivit oamenilor legii, la filială nu au fost luate toate măsurile de securitate necesare în vederea prevenirii unor asemenea fapte. În acest context, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că se va adresa instituțiilor abilitate ale statului pentru a înăspri cadrul normativ cu privire la sistemele de securitate utilizate de băncile comerciale din Republica Moldova, inclusiv pentru a evita repetarea unor fapte similare.