Cînd intelectualii linguşesc Puterea, poporul e condamnat la teamă

Tradiţional, conştiinţa colectivă istorică îi memorează, printre altele, şi pe marii tirani ai popoarelor, împreună cu cei mai docili şi crunţi aghiotanţi ai acestora, dar nu şi „capitalul uman intelectual şi artistic” cu priză la mase, cel care „umanizează şi justifică” dictaturile, fără de care nici n-ar avea viaţă lungă. Exemplele sînt numeroase, dar mă voi limita totuşi la cîteva din România comunistă a anilor 1947-1989.

Scurtă istoria a linguşirii elitelor româneşti

În România, guvernarea comunistă a fost instalată prin fraudă după alegerile măsluite din 1946. După alungarea regelui din ţară şi instaurarea Republicii Populare Române, era cert că viitorul comunist al ţării era proiectat pentru un număr nedefinit de ani, mai cu seamă că era garantat de puternica URSS. Toată elita politică română care făcuse istorie, care consolidase Regatul României făcîndu-l egalul statelor europene puternice şi civilizate a fost decimată în cele mai înfiorătoare temniţe. La fel şi intelectualitatea care nu a aderat la comunism.

Aşa cum există politicieni trădători şi traseişti, sînt şi intelectuali de marcă de aceeaşi factură imorală, iar aici voi ilustra cazul unor mari creatori şi intelectuali români. Cine i-a spus marelui prozator Mihail Sadoveanu „Ceahlăul oportunismului” a fost inspirat. Sadoveanu, care, în timp ce toţi îşi spuneau obligatoriu „tovarăşe”, s-a vîndut ca să rămînă „conu’ Mişu”, a călcat pe cadavre. După instaurarea dictaturii carliste, în Februarie 1938, se arată un aprig susţinător al monarhiei, drept pentru care se află printre senatorii numiţi de rege. Linguşelile sale faţă de Carol al II-lea sînt de-a dreptul dezgustătoare. Iată o mostră din 1938: „Tot ce e durere, grijă şi speranţă în noi se află înmiit în fiinţa Sa. Destinul său a fost să ne cuprindă în întregime – trecut, prezent şi viitor –, să valorifice şi să apere o moştenire primejduită (…) Apariţia sa, din cer, pe aripi repezi, întăreşte şi întregeşte elementul mistic".

Monarhismul i se topeşte ca prin farmec după Al Doilea Război Mondial. La numai cîteva ore după ce Regele Mihai I abdică, pe 30 Decembrie 1947, la ora 15.30, printr-o decizie a Consiliului de Miniştri, Mihail Sadoveanu este inclus în Prezidiul provizoriu al Republicii Populare Române. Comuniştii, bucuroşi de un asemenea trofeu, îi oferă toate onorurile şi confortul. În calitate de vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale, el semnează condamnarea la moarte a unui ţăran ce refuzase să se înscrie în colectivă. Bietul om a cerut comutarea pedepsei, însă Sadoveanu i-a respins cererea, iar ţăranul a fost executat. Un alt episod negru din biografia lui Sadoveanu este semnătura sa, de vicepreşedinte al MAN, pe rezoluţia de respingere a cererii de comutare a pedepsei cu moartea pentru 12 oameni în toamna lui 1953.

Vîndut comuniştilor a fost şi marele critic George Călinescu. În anul 1951, Constantin Brâncuşi hotărăşte să doneze statului român lucrările aflate în atelierul său de la Paris. La solicitarea academicienilor din acea perioadă, autorităţile comuniste îi refuză oferta. La începutul anilor '50, printre membrii Academiei RPR se numărau personalităţi de renume precum: Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu sau Geo Bogza. Acestora li s-a adus în atenţie faptul că Brâncuşi dorea să îşi doneze sculpturile către statul român, însă au refuzat categoric această propunere, deoarece considerau că artistul nu respectă tiparele clasice ale domeniului în care activa. ''Brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură'', a decis George Călinescu, acuzîndu-l de faptul că era "duşman al regimului" şi că "nu se exprimă cu mijloace proprii acestei arte". În consecinţă, la şedinţa Academiei Republicii Populare Române, prezidată de tov. acad. Mihail Sadoveanu, oferta lui Brâncuşi este refuzată. Acum statul român nu găseşte 12 milioane de euro ca să cumpere doar capodopera „Cuminţenia Pământului” a marelui sculptor universal! Astfel de exemple mîrşave pot continua, dar nu le vedem rostul!

Export românesc de linguşire rafinată în RM

Avînd o bogată, istorică experienţă în linguşire, începînd cu anii 1990-1991, mai mult sau mai puţinii rafinaţi intelectuali, creatori, politicieni, analişti politici, jurnalişti etc. din România au trecut Prutul, în vizită la „fraţii basarabeni”. Trebuie să fii chior, surd şi mut ca să nu vezi cum le place celor mai mulţi dintre moldoveni să fie lăudaţi. Şmecherii de români s-au prins imediat de această meteahnă şi au exploatat-o la maxim. Fireşte că nu fără oarece avantaje materiale, „afective”, academice, de „extindere a notorietăţii” etc.!

Primii linguşiţi de români au fost scriitorii moldoveni, pe care, din senin, i-au făcut să se simtă adevărate genii, egalii lui Eminescu etc., deşi, în sinea lor, se simţeau stînjeniţi de ridicolul situaţiei, dar nu puteau renunţa la „metodă” deoarece n-ar mai fi fost trataţi regeşte de confraţii lor „basarabeni”. Greşeala imensă a scriitorilor români care au trecut Prutul constă în aceea că au exportat aici laude deşarte, nu critici literare obiective, blocîndu-i astfel într-un „proiect neiniţiat”. S-a ajuns pînă acolo cu absurdul, cu penibilul încît un editor din Iaşi, Daniel Corbu, a decretat că un mediocru roman al poetului Nicolae Dabija, „Temă pentru acasă”, este un roman de Premiul Nobel, iar un obscur publicist moldovean român, Mihai Sultana Vicol a ajuns să spună că autorul ridicolului roman îl poate parafraza pe Gabriel Garcia Marquez, spunînd: „Daţi-vă la o parte, eu vreau să vorbesc cu cititorii!”

Datorită acestor linguşiri, dispreţuitoare în fond, cu excepţiile de rigoare, scriitorii moldoveni au rămas cu acelaşi limbaj calchiat din rusă de dinainte de anii 1990. Pentru ei, limba română literară rămîne, în continuare, o virgină greu de peţit. La fel s-a întîmplat şi în sfera politicului!

Rafinaţii linguşitori români ai prezentului din RM

„Viaţa-i viaţă, banu-i ban, om bogat sau simplu cetăţean”, aşa par a-şi spune ultimii „colonialişti analitici şi mediatici români”, care sînt şi „buni cunoscători ai realităţilor basarabene”. După 2009-2010, pe lîngă neo-unioniştii pragmatici şi tot felul de afacerişti, rechinii din mass-media şi analiştii politici din România s-au instalat extrem de profitabil în RM pe post de lideri de opinie. Întrucît „viaţa-i viaţă, banu-i ban”, dar şi pentru că şi politicieni guvernanţi de primă mărime din România s-au aciuat la aceeaşi troacă finanţatoare, publiciştii şi analiştii români s-au angajat benevol să-l ridice în slăvi pe finanţatorul şi regele neîncoronat al Statului Mafiot Republica Moldova Vladimir Plahotniuc.

Au dat-o dracului de deontologie de dragul unor recompense băneşti nesperate! Măcar unul dintre ei nu s-a găsit să reclame Statului Român faptul că Plahotniuc încă nu este inculpat penal în chestiunea deţinerii ilegale a cetăţeniei române sub un nume dublu, altul decît cel înscris în paşaportul lui moldovenesc. Numai dacă aş fi avut o sarcină expresă şi bine plătită de către serviciile secrete româneşti aş fi îndurat supliciul linguşirii lui Plahotniuc aşa cum a făcut-o Cristian Tabără, intelectual apreciabil şi bun realizator de emisiuni de televiziune din România! Plahotniuc are probabil miliarde în comparaţie cu Tabără, iar acesta are o cultură detaşabilă în acelaşi raport cu Plahotniuc. Linguşeala lui Tabără a mers pînă acolo încît s-a ţinut după izmenele lui Plahotniuc 24 de ore ca să-i convingă pe moldoveni cît se gîndeşte el la soarta lor în timp ce-i supune şi sărăceşte zi de zi.

O achiziţie rafinată a lui Plahotniuc şi greu de dovedit pare a fi analistul român de politică externă Iulian Chifu, fost consilier prezidenţial,director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning. De aici, din RM, Chifu are o anumită retribuţie de la un site, iar asta nu contează deloc. Sugerînd că îl susţine într-un mod destul de rafinat pe Plahotniuc contra „unor bănuţi”, ne gîndim la ce nota Hotnews.ro, Joi, 13 Octombrie, 2011, despre Chifu, cînd a fost numit consilier la Preşedinţia României, unde a fost scris:

„Iulian Chifu este un analist de politică externă român. În CV-ul său oficial, menţionează că este licenţiat al Facultăţii de Matematică şi Fizică - Universitatea "A. I. Cuza", Iaşi, şi doctorand în istorie al Facultăţii de Istorie, Universitatea din Craiova. Are studii postuniversitare de Relaţii Internaţionale la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, Bucureşti. În acelaşi CV, menţionează, la capitolul distincţii, că în 2004 a primit din partea Serviciului Român de Informaţii premiul de excelenţă pentru promovarea culturii de securitate. De asemenea, mai precizează şi că deţine "Certificat de acces la informaţii clasificate pînă la nivel „strict secret”. Potrivit raportului Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, a obţinut o finanţare de 1.5 miliarde lei vechi pentru a realiza diverse analize şi pentru "încurajarea exportului valorilor democratice în statele din spaţiul ex-sovietic". Într-un raport oficial al Guvernului din 2005, se consemnează că Centrul de Prevenire a Conflictelor, condus de Iulian Chifu, ar fi utilizat necorespunzător fonduri guvernamentale.

Dar să revenim la ceea ce noi numim a fi linguşeala lui Chifu faţă de Plahotniuc! Într-un editorial publicat pe Deschide.md, pe data de 7 Aprilie 2017, Chifu scrie următoarele:

„Pavel Filip arată tot mai bine în postură de politician, ba, mai nou, e scos şi în antinomie cu Dodon şi creşte, dublat de Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.” „…lupta anticorupţie a luat-o la trap şi se pregăteşte şi de galop!” „…deja instituţiile din domeniu şi-au probat capacitatea cu cazul dificil şi extrem de important al spălării celor 22 miliarde, unde au colaborat cu cele mai prestigioase instituţii internaţionale şi au dovedit capacitate de funcţionare corectă, legală, profesionistă.” „…miliardul – un furt deja intrat în format liniar spre condamnări şi recuperare.” „Am depăşit de mult epoca unicului vinovat de serviciu, Vlad Filat, şi a reclamaţiilor întemeiate de justiţie selectivă. Fireşte, nu-l avem pe Vlad Plahotniuc anchetat în vreun caz sau arestat, dar nici fapte nu am auzit a fi fost aduse în atenţie de mass-media, cu probe certe şi complete.” „Dar a nega, azi, existenţa luptei anticorupţie, credibilitatea ei, înseamnă a contesta o evidenţă. De aici şi dificultatea opoziţiei extraparlamentare din stradă de a strînge credibilitate din aceeaşi ignorare a cauzei Laundromat şi supralicitare a vînătorii de Plahotniuc.”

„Corupţia a fost tema definitorie a campaniei electorale din 2014. O temă schimbată, însă, în cea de combatere a Oligarhului Rău, care a capturat statul, versus orientarea geopolitică susţinută de partidele actuale din guvernarea declarat pro-europeană. Motiv de aliere a opoziţiei din stradă – Năstase, cu precădere - cu socialiştii lui Dodon şi Partidul Nostru al fugarului Usatîi (care aşteaptă, şi el, să-şi plătească faptele în justiţie ca toţi ceilalţi). Astăzi tema e solid în braţele puterii care îşi construieşte pas cu pas legitimitatea prin arestările din fiecare zi de la vîrf. Miniştri, secretari de stat, şefi de instituţii – oricine încalcă legea.” „Dar mai relevant va fi atunci cînd justiţia va continua să sancţioneze corupţia oamenilor de la PD, intrînd şi la PL, şi pe la alţi aliaţi din majoritate (fără să destabilizeze, totuşi, coaliţia), urmînd să ia la bani mărunţi şi dosarele actualei opoziţii, pentru corectitudine şi egalitate de şanse şi tratament.”

Nu credeţi că deja fundul lui Plahotniuc este deja roşu de atîtea pupături rafinate? Mai are rost să-i combatem, punctual, dezinformările lui Chifu, care vrea să substituie farsa cu „Moldova, ţară de succes”, cu „Plahotniuc, lider mesianic”? Nimic despre Justiţia coruptă, despre, în general, toate instituţiile Statului aflate sub directa comandă a lui Plahotniuc, despre aceea că tocmai aceste subordonări personale sînt reclamate de toate instituţiile internaţionale occidentale!

Oare linguşeala asta a lui Chifu faţă de guvernarea de la Chişinău a lui Plahotniuc este „în interes de serviciu” pentru că are "Certificat de acces la informaţii clasificate pînă la nivel „strict secret” şi cu asta vrea să-l înfunde? Bucura-ne-am, dar e greu de crezut! Oare Chifu şi alţi „strategi români” ai lui Plahotniuc au contribuit şi ei la înscenarea presupusului atentat la viaţa lui Plahotnbiuc, căci numai astfel îşi poate consolida „justificat” păstrarea puterii absolute asupra RM, mai ales că interferenţa Ucrainei nu ne miră, dat fiind parteneriatul lui de afaceri cu preşedintele ucrainean? Exemplul lui Erdogan se cam aplică şi în RM! Moldoveni, păziţi-vă, căci acum începe răul cel mare!

Aşa cum elitele intelectuale moldoveneşti s-au linguşit pe lîngă elitele politice româneşti criminale, la fel o fac şi elitele româneşti aici. Nu pentru moldoveni, ci pentru „stăpînii de moldoveni”!

Mihai CONŢIU