ITI PLACE BRINZA? INIMA TA E MAI SANATOASA

Un compus alimentar, prezent mai ales în brînză, s-a dovedit că protejează sănătatea cardiovasculară și prelungeşte durata de viață.

În cadrul experimentului, șoarecii și șobolanii care au consumat apă suplimentată cu spermidină au dezvoltat mai puține disfuncții cardiace cauzate de îmbătrînire (hipertrofie și insuficiență cardiacă), în comparație cu rozătoarele din grupul de control.

Efectele cardioprotectoare ale spermidinei se datorează capacității acesteia de a activa autofagia, un proces de curățare și reciclare ce se desfășoară în interiorul celulelor, afirmă autorii cercetării. În cazul șoarecilor care prezentau o deficiență genetică în ceea ce privește autofagia, administrarea de spermidină nu a produs nicio îmbunătățire a funcției cardiace.

Molecula și-a demonstrat efectele cardioprotectoare și în cazul unui grup de șobolani cu o dietă bogată în sare. Tensiunea arterială a acestora a scăzut, iar funcția cardiacă a fost îmbunătățită.

Spermidina, numită astfel deoarece a fost descoperită prima oară în spermă, este o moleculă prezentă în toate ființele vii, asociată cu creșterea celulară și sinteza proteinelor, însă rolul și mecanismul său exact de funcționare nu sînt în totalitate cunoscute. Spermidina se găsește în special în brînza maturată, legume și cerealele integrale.

Studii anterioare au demonstrat faptul că spermidina crește durata de viață în cazul organismelor mai puțin complexe, precum drojdiile, drosofilele sau limbricii (viermi paraziți).

Interesați să confirme potențialul beneficiu al spermidinei în cazul oamenilor, autorii studiului au efectuat o cercetare pe 800 de locuitori din orășelul italian Brunico, situat la frontiera cu Austria. În urma analizării alimentației acestora, a reieșit că un consum sporit de spermidină este asociat cu un risc moderat de stop cardiac și de boli cardiovasculare, în special în cazul bărbaților, și cu o tensiune arterială mai puțin ridicată.

Studii clinice mai riguroase urmează să fie realizate pentru stabilirea eventualelor beneficii terapeutice ale suplimentării cu spermidină, spun echipa de cercetători francezi şi austrieci.

Sursa: monitorulexpres.ro