Licbez pentru dnii Candu, Filip, Duca & C°

«Eu privesc ca istorie naţională ISTORIA MOLDAVIEI» (M.Kogălniceanu, 1843).

«Moldova şi Muntenia nu au legături genetice (ramuri diferite) şi istorice» (Al.Philippide, 1927; Вл.Шишмарев, 1953).

«În adevăr totul e deosebit între cele două ţări – Moldova şi Valahia – care, la început nici nu se ating: dregătoriile, formele de drept, stilul limbii slavone din documente şi înainte de toate, sistemul militar al cetăţilor şi ţinuturilor...

...Cu totul altă trăinicie avea să aibă opera lui Bogdan. El a creat Moldova şi a făcut dintr-o parte de volohi moldoveni» (N.Iorga, III, 1937).

«În toate privinţele Moldova era mai puternică decît vechea şi decăzuta Ungrovlahie, faţă de care ea, Moldova, se ridica tot mereu pe primul plan...» (N.Iorga, 1937).

«Faptul că Ţara basarabilor (Ungrovlahia, Muntenia) şi MOLDOVA S-AU CONSTITUIT CA DOUĂ STATE DISTINCTE îşi găseşte principala explicaţie în împrejurările de ordin politic. Presiunea intensă a triburilor nomade de stepă în sudul Moldovei şi estul Munteniei, iar mai tîrziu prelungirea influenţei maghiare în zona curburii Carpaţilor, au diminuat vremelnic contactele dintre cele două regiuni. Pe de altă parte, nucleele teritoriale în jurul cărora s-a realizat adunarea formaţiunilor politice erau despărţite de o distanţă apreciabilă. Totodată, direcţiile prioritare ale legăturilor lor comerciale şi confecionale nu aveau o orientare identică» (V.Spinei, 1992).

1477, 5 ianuarie. Într-o scrisoare trimisă în Transilvania Ştefan al III-lea cel Mare se intitulează Stephanus, Dei gracia wayvoda MOLDOVANIE.

«Vor unii Moldovei să-i zică că au chemat-o Scitia sau Schithia... Chematu-o-au unii şi Flachia ... din Flachia i-au zis Vlahia. Ce noi acest nume nu-l priimim, nici-l putem da ţării noastre, Moldovei» (Grigore Ureche, 1635).

«Istoricii cîţi scriu de aceste ţări, le zic şi mai mare şi mai mică; cea de sud, adecăte şi mai mare – Moldova, cea de jos şi mai mică, ţara aceasta Muntenească numeind... Cînd se întreabă ce iaste? Ei (din Ţara Muntenească) răspund: rumîni; iar moldovenii să osăbesc de să răspund: moldovani...» (C.Cantacuzino stolnicul, 1716).

1716. Dimitrie Cantemir scrie capitolul I De forma Republicae Moldavicae din Descrierea Moldovei.

«Între Prut şi între Nistru se întinde ţara pe care ruşii au numit-o Basarabia, cînd au cucerit-o la 1812. Cei mai mulţi dintre locuitorii de la ţară din acest mare şi bogat ţinut se ziceau şi se zic şi azi MOLDOVENI, şi ei vorbesc limba noastră, pe care o numesc MOLDOVENEASCĂ» (N.Iorga, 1908).

«Basarabia nu e a noastră! ... E oare o umilinţă în aceasta? Am stat noi la luptă, am fost biruiţi, ni s-a smuls o parte de ţară printr-un tratat pe care noi să-l fi încheiat, iscălit şi jurat... Noi, România, noi, neamul românesc. România nu exista la 1812 şi în acea parte care se numea Moldova nu se gîndea nimeni că o «Românie» ar fi cu putinţă...» (N.Iorga, 1912).

«26 decembrie 1917. Ocupanţii germani şi românii în Bucureştiul ocupat de nemţi «au redijat/redactat proiectele ocupării Basarabiei» (Al.Marghiloman. Note politice, II). Exact cu trei luni înainte de batjocura numită «unire»!

«23 iunie 1990. Adoptarea Declaraţiei Suveranităţii Republicii Moldova, care sublinia: «Republica Moldova este un stat suveran, ce are istorie, cultură şi tradiţii milenare».

«29 iulie 1994. Parlamentul Moldovei adoptă Constituţia Republicii Moldova, «avînd în vedere CONTINUITATEA STATALITĂŢII POPORULUI MOLDOVENESC ÎN CONTEXTUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII LUI CA NAŢIUNE».

«Trebuinţa istoriei ne este neapărată chiar pentru ocrotirea drepturilor noastre împotriva naţiilor străine» (M.Kogălniceanu, 1843).

Impunerea de către dnii Candu, Filip, Duca & C°, care nu sînt nişte vlăduţă sau timofti, ori nişte boschetari, a istoriei unei naţiuni străine – a românilor înseamnă a băga pe gît cu sila (au parlamentul şi guvernul la mînă!) moldovenilor, fondatorilor Ţării Moldovei, minciunile cotropitoare, agresive româneşti: «Începutul vostru este necunoscut, numele ce-l purtaţi nu este al vostru, nici pămîntul pe care locuiţi nu-i al vostru...». Toate aceste cuvinte ni s-au zis şi ni se zic de către străini (clasa politică, publicistico-savantlîcoasă românească): «începutul nostru ni se tăgăduieşte, numele ni s-a prefăcut, pămîntul ni s-a sfîşiat, drepturile ne sînt călcate în picioare...».

Numai din pricina că nu cunoaştem – totdeauna ni s-a furat! – istoria noastră, istoria Moldovei, care ne cultivă, ne înrădăcinează conştiinţa naţional-statală, sentimentul de cetăţean al Moldovei.

...Mihail Sadoveanu constata cu amărăciune în 1919: «Au ieşit în vremea din urmă mulţi proşti în ţară. Traiau şi înainte, dar tăceau. Acum vorbesc (de la tribuna Parlamentului, din capul mesei a guvernului) ş-au devenit agresivi». Vorba ceea: prostului nu-i stă bine, dacă nu se făleşte în gura mare, că-i mare nacealnic.

Desigur, poţi să fii preşedinte al Parlamentului, prim-ministru, proprietar de academie şi chiar «и.о. президента», vlăduţă sau timofti, dar nu este numaidecît să fii şi agramat-vînzător.

Precizare: în limba românească vlăduţă înseamnă «toromac, neghiob» şi este sinonim cu moldovenescul «timofti».

Vasile STATI