ISTERIE ANTIMOLDOVENEASCĂ LA MOSCOVA ÎN AJUNUL SUMMIT-ULUI DE LA VILNIUS

Politicienii ruşi mai privesc R. Moldova ca pe o provincie de-a lor

Frustrare, furie, ură. Acestea sînt simţirile politicienilor ruşi faţă de intenţia RM de a parafa săptămîna aceasta Acordul de asociere cu Uniunea Europeană. S-a văzut clar lucrul acesta chiar şi în cadrul duplexului Chişinău-Moscova, organizat de reprezentanţa Agenţiei de ştiri „Novosti” la Chişinău, cu participarea reprezentanţilor partidelor politice din RM care se pronunţă împotriva cursului european al ţării, dar şi a unor parlamentari şi politicieni ruşi.

Politicienii de la Moscova se arată într-atît de disperaţi, frustraţi de perspectivele aderării RM la UE, încît fac tragedie din aceasta, devin de-a dreptul caraghioşi. Bunăoară, senatorul Valeri Sineakin tratează integrarea europeană a ţării noastră drept o ruptură a globului pămîntesc în două părţi, după care Rusia şi Moldova se vor afla pe diferite maluri. El nu admite parafarea Acordului de asociere cu UE de către RM, pentru că nu-şi închipuie cum moldovenii şi ruşii îi vor împărţi pe Eugeniu Doga sau pe Mihai Volontir. Fiindcă, argumentează el, şi unul, şi altul, în acelaşi timp sînt artişti ai poporului din RM, dar şi ai Federaţiei Ruse. Chiar dacă Volontir este artist al URSS. Dar ce contează, spune Sineakin, tot ce a fost sovietic este astăzi rusesc!

Însă, mă întreb eu, de ce ar trebui să se ajungă la aceea ca moldovenii şi ruşii să rupă în bucăţi aceste două talente? Nu ar fi mai bine să ne bucurăm de creaţiile lor valoroase? Să savurăm muzica profund lirică a lui Doga sau să admirăm rolurile puternice, expresive a lui Volontir. Or, se ştie că geniile aparţin civilizaţiei umane, nu sînt ţinute în ţarcurile unor familii, triburi, popoare, pentru că aceasta le omoară. Se vede că politicienii ruşi nu au scăpat încă de ticurile şi apucăturile staliniste şi continuă să împartă totul între ai noştri şi ai voştri, după principiul cine nu-i cu noi este împotriva noastră. Aceştia măcar de şi-ar da silinţa să afle ce cred în această privinţă Volontir sau Doga. Doar dumnealor sînt oameni vii! De ce politicienii ruşi ignoră aceste două valori universale, mondiale care sînt în viaţă? Este cinic, oribil. Pentru că, dacă folosim acest argument atunci cînd vine vorba de comuniunea culturală cu România, evident, legăturile culturale cu Estul sînt pur simbolice.

Politicienii ruşi continuă însă să ne sperie cu tarifele la gaze naturale, cu expulzarea conaţionalilor noştri care lucrează la Moscova sau în alte localităţi, cu sistarea importurilor de produse agricole moldoveneşti. Atît senatorul Valeri Sineakin, cît şi colegul lui din Duma de Stat, Roman Hudeakov, alt participant la duplex, au sugerat că dacă Republica Moldova nu ar pretinde asocierea cu Uniunea Europeană, atunci nu ar plăti cîte 400 dolari SUA mia de metri cubi de gaze ruseşti, ci de două ori mai puţin, adică cît plăteşte acum Belarus, care face parte din aceeaşi Uniune Vamală cu Rusia. Dar bomboana imperială este amăgitoare. Ucrainenii s-au convins de asta. Ruşii nu le-au ieftinit gazele.

Din păcate, aceştia doi nu au spus tot adevărul despre costul redus al gazelor ruseşti pentru Belaruşi, cît au plătit aceştia pentru mărinimia fraţilor slavi de la Răsărit. Nu au amintit că Minskul a dat Rusiei pe degeaba reţelele sale de distribuire a gazelor, a cedat o parte din suveranitatea ţării.

Să ne amintim că şi Ucraina, după alegerea lui Ianukovici drept preşedinte al ţării, a înghiţit momeala rusească cu gaze ieftine, consimţînd un tratat privind prelungirea termenului de aflare a bazei ruseşti în Sevastopol pe o perioadă îndelungată. Însă, pînă la urmă, Ianukovici a rămas cu buzele umflate. După ce a văzut semnătura acestuia pe documentul necesar, puterea de la Kremlin a recurs la nişte şmecherii în metodologia de calculare a tarifelor la gaze, încît costul acestora a rămas la nivelul de mai înainte. Rusul e hîtru ca ursul, o clipă de neatenţie şi ai rămas fără scalp!

Argumentele, ameninţările politicienilor ruşi referitor la gaze, la expulzarea migranţilor moldoveni, la restricţiile asupra importurilor moldoveneşti de produse agricole au fost făcute praf de politologul de la Chişinău Vitali Andrievski, care, deşi se pronunţă pentru orientarea RM spre Răsărit, le-a lămurit celora de la Moscova să înceteze să ne şantajeze cu aceste arme, pentru că nu-şi mai au efectul, dimpotrivă, alimentează o stare de ostilitate a moldovenilor faţă de Rusia. Ceeea ce, după ferma noastră convingere, nu este normal. Andrievski i-a sfătuit pe conducătorii de la Kremlin să trateze Republica Moldova ca pe o ţară parteneră, să nu se preocupe exclusiv de protecţia pieţei interne, ci să lărgească colaborarea comercială, economică cu ţara noastră. Să vină cu investiţii, proiecte, cum fac europenii, americanii, dar nu cu ameninţări. Să nu se ia după formaţiunile politice, adică PCRM, care îşi schimbă politicile după cum îi convine.

Pe durata dialogului video între politicienii de la Chişinău şi cei de la Moscova s-a văzut de mai multe ori că ultimii fac afirmaţii care au fost sau sînt combătute chiar de experţii şi reprezentanţii autorităţilor ruse, din CSI. Astfel, Evgheni Fiodorov, deputat al Dumei de Stat, la un moment dat a spus ceva de genul: de ce vouă, moldovenilor, vă trebuie această Uniunea Europeană? În viziunea lui, această şi-a epuizat potenţialul de creştere economică. Altceva este Rusia, Uniunea Vamală, Uniunea Eurasiatică, a accentuat acesta. Sau senatorul Valeri Sineakin a ţinut să le spună moldovenilor că doar integrarea ţării lor cu Rusia, cu Uniunea Vamală, Uniunea Eurasiatică le poate aduce o viaţă mai bună în următoarele decenii.

Reţineţi, toate aceste cîntece de sirene vin după ce expertul rus Iuri Krupnov a spus că procesul de integrare eurasiatică se află într-o criză adîncă, că situaţia economică din cele trei state care formează Uniunea Vamală este foarte gravă, după ce Elvira Nabiulina, preşedintele Băncii Centrale a Rusiei, a spus că economia ţării sale nu-şi revine în următorii ani fără investiţii străine. De unde să ia Rusia banii pentru a finanţa economia Moldovei sau a altor state pe care ţine să le atragă în orbita sa de influenţă?

Sau, un politician rus, invitat la duplex, a căutat să-i convingă pe toţi că Uniunea Vamală, Uniunea Eurasiatică reprezintă nişte structuri organizaţionale serioase, ai căror membri beneficiază de drepturi egale. Dar, cu cîteva săptămîni mai înainte, acelaşi Iuri Krupnov declarase că proiectul eurasiatic poartă un caracter ideologic, că Uniunea Vamală nicicum nu poate deveni o sursă de stabilitate. Mai mult ca atît, un expert din Kazahstan a precizat că integrarea eurasiatică este un proiect ideologic al Moscovei care ţinteşte extinderea sferei de influenţă a Rusiei.

Altă minciunică spusă de politicienii ruşi în cadrul duplexului a fost aceea că, chipurile, orientarea europeană a RM nu este voinţa poporului ei, ci a puterii actuale de la Chişinău, cumpărată şi şantajată de birocraţii de la Bruxelles, că Rusia nu se implică cu nimic. În acelaşi timp, senatorul rus Valeri Sineakin se scapă cu vorba şi mărturiseşte că a participat la mitingul organizat de oponenţii integrării europene a RM la Bălţi. Oare acest gest nu este un amestec direct, sfidător al puterii de la Moscova în treburile interne al ţării noastre? Ce ar fi dacă parlamentari moldoveni ar participa la vreun miting anti-Putin din Piaţa Roşie? Tancurile ruseşti ar înconjura în aceeaşi zi Parlamentul, Preşedinţia,Guvernul nostru, iar trupele de elită ale FR ar sta pe acoperişurile acestor instituţii ale statului RM. Cît de nerealist vi se pare un asemenea scenariu cînd vedem atîta presiune?!

Vlad LOGHIN