ISRAEL A OFERIT 300 MII DE EURO PENTRU PROCURAREA UTILAJELOR DE DEPISTARE A ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

Guvernul Israelului a oferit 300 de mii de euro pentru modernizarea laboratorului fitosanitar al Centrului de Carantină a Producţiei din R. Moldova, ceea ce va permite depistarea organismelor modificate genetic în producţia agricolă. Un memorandum în acest sens a fost semnat pe 26 noiembrie la Chişinău, între ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov şi ambasadorul Israelului în R. Moldova, Oren David.

Potrivit lui Bumacov, acest laborator este unul dintre cele mai moderne din regiune. “Pentru a putea depista produsele modificate genetic sînt necesare utilaje foarte sofisticate. Cu ajutorul suportului financiar oferit de Israel, vom avea un laborator care va putea aborda tot spectrul fitosanitar pentru produsele de origine vegetală, ca să nu mai existe nici o obiecţie din partea consumatorilor”, a declarat Bumacov.

La rîndul său, ambasadorul Israelului în R. Moldova, a dat asigurări că partea israeliană va dota laboratorul cu echipament modern pentru depistarea organismelor modificate genetic, va ajuta la instalarea utilajelor şi la pregătirea cadrelor.

“Sîntem convinşi că acest proiect va contribui la standardizarea şi exportul producţiei agricole din Republica Moldova, pentru ca persoanele de peste hotare să poată beneficia de ele”, a menţionat Oren David.

Laboratorul în cauză a fost creat cu ajutorul susţinerii financiare a Israelului, României, Norvegiei, Germaniei şi SUA, suma totală fiind de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Sursa: Moldpres