Un război religios aproape pierdut pe teren propriu, cu UE şi Merkel în frunte

Miercuri, 22 Martie, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut o declaraţie-avertisment de o gravitate excepţională care, totuşi, se înscrie pe o traiectorie ascendentă de poziţionări belicoase. Deteriorarea relaţiilor Turciei cu cîteva ţări Vest-europene din ultimele săptămîni a început de cînd Germania şi Olanda nu au permis unor miniştri turci să participe, pe teritoriile acestor state, la mitinguri în favoarea referendumului din 16 Aprilie din Turcia privind întărirea puterilor preşedintelui ţării.

În consecinţă, Erdogan a afirmat că Angela Merkel „aplică practici naziste” contra etnicilor turci din Germania şi a oficialilor turci, provocînd reacţii critice la Berlin, Bruxelles, Paris şi Haga. Declaraţia-avertisment de Mercuri a lui Erdogan scoate la iveală gravităţi conflictuale despre care lumea nu prea ştie, ci doar liderii unei UE din ce în ce mai fragile şi neputincioase în faţa unor provocări pe care nu ştiu să le gestioneze.

''Dacă Europa continuă în acest fel, nici un european din orice parte a lumii nu poate merge în siguranţă pe stradă, Noi, Turcia, îi cerem Europei să respecte drepturile omului şi democraţia'', a spus şeful statului turc.

„Au început o Cruciadă împotriva Semilunii. Europa alunecă cu rapiditate spre zilele care au precedat Al Doilea Război Mondial”, a mai spus Erdogan. Adresîndu-se familiilor de etnici turci din Europa, a plusat: „Faceţi cîte cinci copii de familie, fiincă voi sînteţi viitorul Europei”, iar ministrul său de Externe, Cavuşoglu, a plusat şi el: „Curînd, în Europa vor începe războaiele religioase”.

Trădarea lui Merkel şi Războiul Religios

Într-un editorial publicat în EVZ.ro, intitulat „Trădarea secretă a lui Merkel în Războiul Religios care sfîşie Europa”, publicistul român Adrian Pătruşcă notează: ”…în mod halucinant, cu cît se înmulţeau atacurile teroriste, cu atît sporea încăpăţînarea liderilor politici şi de opinie de a nega realitatea: pasămite, nu era vorba de nici un război religios, ci doar de acţiunile răzleţe ale unor dezaxaţi, care au întinat valorile islamului.La fel de aiuritor, cu cît se înmulţeau atacurile teroriste islamiste, cu atît mai larg se deschideau frontierele Europei şi Americii, primind cu braţele deschise, ca pe nişte izbăvitori, zeci şi sute de mii de imigranţi musulmani, în vreme ce aceiaşi lideri, înfrăţiţi în corul Corectitudinii Politice, intonau imnul multiculturalităţii biruitoare.”

„Radicalizat în ultimii trei ani sub ochii îngăduitori ai Europei, ai cărei lideri i-au căutat în turban şi i-au pupat imineii, Erdogan profită azi de decăderea liderului ISIS, Abu Bakr Al-Baghdadi, ambiţionînd să devină liderul Islamului mondial. Să ridice el steagul sfînt al Profetului împotriva Occidentului. Iar poziţia sa este infinit mai prielnică decît a lui Al-Baghdadi, dat fiind că este şeful unei mari puteri, aflate în coasta Europei şi în interiorul NATO. În plus, beneficiază de mari comunităţi de turci, numai bune de manipulat după interesul Ankarei. Vocile răzleţe de pe scena politică, din societate şi din presă, care au îndrăznit să spună ce se petrece cu adevărat, au fost marginalizate, tratate drept extremiste, naziste etc.”

Dar nu ambiţiile de mărire ale lui Erdogan mă interesează acum, ci gestul de frondă făcut de liderii olandez şi german, de a nu accepta ca oficialii turci să organizeze manifestaţii pe teritoriul lor. Să fie acesta semnalul de trezire la realitate a Europei în faţa pericolului islamist?

Olanda şi Germania au ceva în comun – alegerile parlamentare de anul acesta – iar ambele guverne se aflau sub o mare presiune populară din cauza imigraţiei. Este foarte probabil că tocmai gestul de sfidare al premierului olandez Mark Rutte la adresa lui Erdogan este cel care i-a adus victoria pe 15 Martie, în faţa euroscepticului Geert Wielders. La rîndul ei, Angela Merkel s-a prăbuşit realmente în sondaje, după ce a deschis graniţele vraişte pentru 1,2 milioane de imigranţi în 2015, iar acum încearcă să dea dovezi de bărbăţie politică, pentru a cîştiga in extremis al patrulea mandat, în alegerile din Septembrie.

În ediţia din 13 Martie a ziarului german Die Welt apare o dezvăluire de-a dreptul senzaţională despre relaţia sulfuroasă dintre Merkel, Rutte şi Erdogan. Articolul citează o carte recent apărută, „Damnaţii – politica lui Merkel şi refugiaţii. Un raport din interiorul puterii”, scrisă de ziaristul Die Welt, Robin Alexander, în care este prezentat acest episod uluitor: pe 6 Martie 2016, în ajunul summit-ului UE, Rutte, Merkel şi premierul turc de atunci, Davutoglu, au avut o întîlnire secretă noaptea, la reprezentanţa Turciei la UE din Bruxelles. Olanda deţinea atunci, prin Mark Rutte, preşedinţia prin rotaţie a UE.

A doua zi, la summit, pe masa liderilor UE a apărut un cu totul alt proiect de acord decît cel convenit, privind imigranţii. Li s-a spus că este vorba de o propunere de ultimă oră a Turciei. În afara celor 3 miliarde de euro pe care Ankara trebuia să-i primească de la Bruxelles şi accelerarea integrării în UE, în proiectul de document se vorbea de „primirea voluntară de refugiaţi din motive umanitare”, dar numărul lor nu era menţionat.

Senzaţionala dezvăluire a ziaristului Die Welt, care i-a fost confirmată de mai multe persoane implicate în negocieri, este că cei trei s-au înţeles pentru o cifră între 150.000 şi 250.000 de refugiaţi sirieni ce urmau să fie primiţi anual de Europa. Liderilor europeni nu li s-a comunicat această cifră la summit. Merkel şi Rutte plănuiau să îşi folosească puterea de convingere (citeşte presiunile) ulterior.

Doar că între timp, a apărut Brexit-ul, iar popularitatea liderilor german şi olandez a început să se prăbuşească în sondaje. A forţa primirea unui sfert de milion de imigranţi în noile condiţii ar fi fost sinucidere curată. Aşa că au băgat acordul sub preş.

Cînd Erdogan îşi permite să-i facă albie de porci pe Merkel şi Rutte şi să ameninţe întreaga Europă, primind răspunsuri anemice, ştie pe ce se bazează. Într-un război normal, ceea ce au făcut Merkel şi Rutte s-ar numi trădare.” (MS)