ION CREANGA SI OPERA PORNOGRAFICA

Cum a aparut „Povestea povestilor” si cine a publicat mascarile „popii”, scrise doar pentru chefurile secrete de la Junimea

În plin secol XIX, un secol al pudorii, Ion Creangă scria primele poveşti pornografice păstrate în literatura română. Citite şi comandate de scriitorii ieşeni la chiolhanurile organizate de Junimişti, poveştile pline de „măscări” ale ”popii” din Humuleşti au în spate o poveste interesantă despre revoltă şi descătuşare a limbajului.

În ziua de 22 octombrie a anului 1876 se împlineau 13 ani de cînd funcţiona celebrul Cenaclu Literar ”Junimea” de la Iaşi, un adevărat cuib de genii literare. Ca în fiecare an, la ”aniversară”, junimiştii benchetuiau. În acea zi însă, în mod special, rîsetele umpleau sălile unde petreceau scriitori moldoveni. Mihai Eminescu, Iacob Negruzii sau Vasile Pogor aproape se tăvăleau pe jos de rîs. Prietenul lor, humuleşteanul Ion Creangă, îşi citea una dintre poveşti. Se numea ”Povestea lui Ionică cel prost” şi era plină de ”măscări”, scrisă cu limbajul ”buruienos” al ţăranului moldovean, fiind descris cu lux de amănunte momentul în care doi ţărani, Ionică şi Vasile, făceau sex cu o săteancă frumoasă, Catrina.

Era un moment istoric pentru literatura română. Apăruse prima scriere pornografică cunoscută în limba română. Specialiştii în istoria literaturii spun că limbajul licenţios au fost prezent mereu în literatura universală. În literatura română, din ceea ce este cunoscut şi a rămas scris, exemplele de scriere cu conţinut pornografic sunt inexistente pînă în secolul al XIX lea. Cu toate acestea, etnografii şi specialiştii în literatură populară spun că, de fapt, existau de cînd lumea creaţii populare pline de ”măscări”, care circulau în variante orale şi povestite prin crîşmele satelor între bărbaţi. Primul care a aşternut pe hîrtie şi a dat glas public, glumelor pornografice şi a limbajului ”dezlegat” din popor a fost Ion Creangă. Răspopitul din Humuleşti, veselul companion al lui Eminescu, a fost şi primul scriitor român care a dat tonul creaţiilor pornografice în literatura română.

Scrierile pornografice la Creangă

”La Creangă este vorba despre doua texte cu limbaj licenţios, primul scris în 1876, şi este vorba de ”Povestea lui Ionică cel prost”, şi al doilea în 1877, ”Povestea Poveştilor” sau „Povestea pulei”. Sunt texte în care era prezent limbajul popular, fără perdea folosit în genere de ţăranii moldoveni”, spune Constantin Parascan, profesor doctor, specialist în literatură şi în opera lui Ion Creangă. În ”Ionică cel Prost”, povestea unui tînăr marginalizat dar înzestrat cu celebra şiretenie din poveştile româneşti, descrie în cele mai mici detalii, actul sexual. Creangă foloseşte pentru prima dată şi zicale populare cu, conţinut pornografic, care circulaseră pînă atunci doar prin viu-grai.

”Scoas-o vînă cît o mînă/Bortelită-n căpăţînă/Strujită la rădăcină/Şi cum o puse,/Cum se duse/Parcă fu, pustiea, unsă!”. ”Practic, Creangă, în această povestire, foloseşte multe expresii şi cîntecele populare cu limbaj licenţios. Acestea nu au fost inventate, circulau deja prin lumea satului. Şi el le auzise la rîndul lui de la ţărani”, spune profesorul Parascan. ”Povestea lui Ionică cel Prost” este o snoavă clasică românească, unde cel fudul nu este întotdeauna şi cel mai deştept, iar bogatul este păcălit de sărîntocul isteţ. În formatul clasic de snoavă, este introdusă intriga pornografică şi limbajul licenţios al ţăranului moldovean. Cealaltă scriere pornografică, ”Povestea poveştilor”, este şi mai încărcată de ”măscări”. Încă din titlu se vorbeşte de ”Povestea Pulei”. Organul genital masculin fiind de fapt vedeta întregii povestiri, în care la fel ca în povestirile clasice ale lui Creangă, cu aceeaşi savoare, sunt scoase în evidenţă metehnele diferitelor clase sociale, naivitate sau şiretenia. ”În acest text, Creangă nu are nici un fel de cenzură. Apare şi Sfîntul Petre şi Iisus Hristos şi preotul. Toţi într-o poveste cu limbaj licenţios. Chiar şi preotul are o păţanie deloc ortodoxă”, adaugă Parascan.

De ce a scris Creangă poveşti pornografice şi pudicul Maiorescu

Specialiştii în literatură spun că de fapt Creangă nu a vrut niciodată cu tot dinadinsul să scrie pornografic. Nu ar fi venit ca o dorinţă interioară. Creangă ar fi lansat atît ”Povestea Poveştilor” dar şi ”Povestea lui Ionică cel prost”, la un eveniment particular, intrînd în jocul junimiştilor. ”Ion Creangă a fost adus în Junimea de Mihai Eminescu în 1875 cînd a prezentat capodopera sa ”Soacra cu trei nurori”. Junimiştii ieşeni aveau obiceiul ca odată pe an să serbeze ziua înfiinţării Cenaclului, cu un banchet.

În 1876, Creangă a venit la primul lui banchet ca membru la Junimea. Regula era ca la acest banchet fiecare trebuia să vină cu ceva, cu un text licenţios, eventual cu teme pornografice care să parodieze. De precizat că erau doar bărbaţi. Femeile nu erau acceptate la întrunirile ieşenilor. Creangă a venit şi el cu unul, trebuia pînă la urmă să respecte regula. Prima dată a venit cu ”Povestea lui Ionică cel Prost”. Şi cum avea un talent aparte de povestitor şi acel dulce grai, a făcut furori cu povestea lui”, explică profesorul Parascan.

Mai precis spun specialiştii, Eminescu, Vasile Pogor şi Iacob Negruzii, hohoteau la fiecare frază a poveştii lui Creangă. La sfîrşitul poveştii, Creangă avea şi o dedicaţie, pentru poeţii fără talent (n.r. cărăcuda): ”Scrisă de Ioan-Vîntură-Ţară, în Iaşi, la 22 Octomvrie 1876 şi dedicată cărăcudei din Junimea îmbătrînită în rele cu prilejul aniversării a treisprezecea, numărul dracului”, se arată în textul original. La banchetul de anul următor în 1877, Creangă, spun cunoscătorii, era aşteptat ca pîinea caldă.

”Ştiau că se vor amuza copios. Avea acel talent al povestitorului. Ştia să lucreze cu limbajul popular şi în acelaşi timp să-i ofere un înţeles. În 1877, tot la un banchet al junimiştilor a prezentat Povestea Poveştilor. Bineînţeles a avut un succes răsunător”, precizează Parascan. Se spune că părţile preferate ale tuturor, acolo unde se amuzau cel mai tare, dar în special Pogor şi Eminescu, erau momentul apariţiei ciudatei culturi pe pămînturile ţăranului.

”Ţăranul, după ce mîntui de semănat se întoarse acasă. Apoi, la vremea prăşitului a venit de a prăşit păpuşoii după rînduială şi iar s-a întors acasă. Dar cînd vine la cules, ce să vadă? În loc de păpuşoi, de fiecare strujan erau cîte trei-patru drăgălete de pule, care-de-care mai îmbojorate, mai dîrze şi mai răsbelite!”, dar şi ultima scenă în care preotul nu mai poate scăpa de falusul, păstrat în cutie de vădană. Totodată prezenţa lui Creangă la banchetul din 1876, coincide şi cu plecarea lui Titu Maiorescu la Bucureşti. Specialiştii spun că Maiorescu era pudic şi accepta cu greu aceste jocuri şi lecturi pornografice. După plecare acestuia, junimiştii au avut mînă liberă la scrieri deocheate.

Poveşti născute în bojdeuca din Ţicău

”Aceste două poveşti au fost scrise de Creangă în perioada în care locuia în bojdeuca de la Iaşi. Acolo locuia cu el şi Eminescu. Nu ştiu sigur dacă s-au influenţat unul pe celălalt. Clar este că am descoperit, nişte versuri populare, comune, atît în culegerile de folclor ale lui Eminescu, dar şi în ”Povestea lui Ionică cel prost”. Fie le-a oferit Creangă lui Eminescu, fie acesta din urmă i-a servit drept sursă de inspiraţie, cu acele culegeri de folclor”, spune Parascanu.

Povestitorul pornografic al Junimii şi ”Anecdota primează”

Specialiştii spun că poveşti, versuri şi anecdote pornografice s-au mai spus la banchetele Junimii. ”Au fost mai mulţi care au scris pornografic şi le-au prezentat la banchet. Chiar şi Pogor sau Iacob Negruzzi au avut tentative. Cu toate acestea au rămas cunoscute ale lui Creangă. Era cele mai bune. La Junimea era şi o regulă la aceste banchete. Ei spuneau ”anecdota primează”. Cel care avea de spus o anecdotă bună, întrerupea pe orice povestitor şi o spunea. Dar trebuia să fie bună tare”, adaugă Parascan. Talentul de povestitor, inclusiv de poveşti fără perdea i-au adus lui Creangă un statut aparte la petrecerile Junimii.

Trei ani la rînd la chiolhanurile scriitorilor, Creangă a citit ”Povestea Poveştilor„, fără să-şi piardă farmecul pentru ascultători. De altfel, Vasile Pogor şi alţi junimiştii după ce continuau petrecerea la ”Bolta Rece” sau băteau crîşmele Iaşiului, îl rugau mereu pe Creangă: ”mai spune una bădie, de aia de a ta”. ”Creangă îi întreba atunci. De care să fie? ”Pe uliţa mare” sau pe ”uliţa mică” ? Pe uliţa mare însemna cu limbaj fără perdea, licenţios, iar pe uliţa mică, poveşti serioase, ”cuminţi””, precizează Parascan.

Bineînţeles la petreceri preferate erau poveştile ”deochetate” de pe ”uliţa mare”, datorită talentului său de povestitor, dar şi a felului cum potrivea graiul, Creangă devenise povestitorul Junimii. Despre petrecerile Junimii, spălate ”udate” cu multă băutură sunt referinţe şi mai tîrzii. Pe o invitaţie de exemplu pentru unul dintre membrii, la banchetul Junimii, la a 22 aniversare scrie. ”Mîncarea va fi fudulie, iar băutura temelie”.

Povesti pornografice tipărite fără voia lui Creangă

Specialiştii spun că Ion Creangă nici nu s-a gîndit vreodată să publice, cele două poveşti cu limbaj licenţios. ”În cartea pe care o pregătea, nu au fost incluse aceste două poveşti. Nici nu dorea acest lucru. Erau două scrieri, făcute pentru un eveniment privat, doar pentru acel eveniment, banchetul Junimii şi care se citeau doar la petrecerile între bărbaţi ale scriitorilor”, spune Constantin Parascanu. După moartea scriitorului, în 1889, totuşi manuscrisele cu cele două poveşti pornografice au fost descoperite şi păstrate. În 1939, ele vor fi incluse pentru prima dată într-un volum de ”Opere” cu toată creaţia lui Ion Creangă, de Ion Kirileanu, care cu aprobarea Curţii Regale a României scoate 100 de exemplare, destinate bibliotecilor şi cercetătorilor. În perioada comunistă, cele două poveşti au fost bineînţeles interzise, fiind difuzate în spaţiul public pentru prima dată după 1990. Practic atunci au avut toţi cititorii acces la ele.

Capodopere ale erotismului comic

Cele două poveşti sunt comedii iar în ciuda pudibonderiei sunt considerate de specialiştii în literatură drept capodopere ale erotismului comic românesc. ”Boccaccio însuşi ar fi pălit de invidie dacă ar fi putut să citească această capodoperă a erotismului comic.”, spunea filosoful român Gabriel Liiceanu. Totodată specialiştii spun că este şi o expresie a modului în care foloseau ţăranii români, limbajul licenţios pentru a se amuza. Este şi o culegere de folclor care surprinde atitudinea ţăranului român cu privire la pornografie. ”Această "Povestea poveştilor" a lui Creangă, spune Ion Bogdan Lefter, este cel mai important, cel mai vechi şi mai prestigios text al firavei tradiţii de literatură erotică românească”, spunea pentru jurnalul.ro în 2005 scriitorul, criticul şi istoricul literar Ioan Bogdan Lefter. Totodată sunt specialiştii care consideră că aceste poveşti fără perdea ale junimiştilor, reprezentau şi o mişcare de frondă, o eliberare de pudoare şi o tendinţă de exprimare liberă.

Cosmin Zamfirache

 

 

Socialmai mult
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50
19.09.18 - 15:43
19.09.18 - 14:30
19.09.18 - 14:15
19.09.18 - 12:32
19.09.18 - 12:27
18.09.18 - 18:28
18.09.18 - 18:27
18.09.18 - 17:43
18.09.18 - 12:28
17.09.18 - 17:01
17.09.18 - 16:54
17.09.18 - 16:53
17.09.18 - 16:50
17.09.18 - 14:26
17.09.18 - 12:13
16.09.18 - 16:51