ION CHICU A PARTICIPAT LA SEDINTA COLEGIULUI LARGIT AL MECC

Premierul Chicu a participat la ședința Colegiului lărgit al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, unde a fost prezentă conducerea ministerului, rectori, academicieni și conducători de instituții subordonate.

Ministrul Popovici a vorbit despre problemele care le confruntă domeniul educației, menționînd în special lipsa cadrelor didactice, problema manualelor școlare, lipsa blocurilor sanitare în instituțiile de învățămînt, reducerea numărului de studenți în universități. A fost abordată problema eficienței investițiilor în cercetare și necesitatea de a dota școlile cu echipamente moderne necesare procesului didactic.

Prim-ministrul a mulțumit echipei MECC pentru dedicație și implicare și a menționat că educația este prioritatea Guvernului.

În mesajul său, Ion Chicu a precizat: „În 2020, suma destinată educației a crescut cu cca 1 miliard de lei. Vom atrage atenție sporită alimentației copiilor în școli și grădinițe. De la 1 septembrie să fie reglementat accesul elevilor cu telefoane în timpul orelor, iar pentru asta să fie pregătite spații sigure de depozitare. E necesară evaluarea activității instituțiilor de cercetare și a universităților, în special a eficienței administrării bunurilor ce sînt în gestionarea lor. Practica învățămîntului dual trebuie susținută și construite parteneriate cu antreprenorii”.

Premierul s-a referit la deficitul de manuale în școli și inofensivitatea acestora, la calitatea educației în instituțiile de învățămînt superior, la necesitatea creșterii eficienței investiției banilor publici în cercetare și intenția Guvernului de a susține infrastructura Centrelor de tineret.

Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului RM