ION CEBANU, FĂRĂ “MOLDSILVA”

Ion Cebanu a fost eliberat din funcţia de director al Agenţiei de stat “Moldsilva”. Decizia a fost luată la şedinţa, de pe 16 mai, a Guvernului. Propunerea de eliberare din funcţie a lui Cebanu a fost făcută de Roman Cazan, secretar general adjunct al Guvernului. Premierul desemnat Iurie Leancă a declarat că iniţiativa de eliberare din funcţie îi aparţine. “Motivul este unul strict politic. Este persoană cu demnitate publică şi aşa cum a fost numit în urma expresiei unei voinţe politice, tot în acest context se propune şi eliberarea din funcţie” a specificat Leancă. Ion Cebanu a fost numit în funcţia de director al Agenţiei “Moldsilva” la sfîrşitul lunii februarie curent. Tot astăzi, Guvernul a decis numirea lui Veaceslav Ceban în funcţia de viceministru al Afacerilor Interne. Acesta a ocupat pînă în prezent funcţia de director al Departamentului Instituţiilor Penitenciare.