ION CEBAN A VORBIT DESPRE SOLUTIILE PENTRU DEZVOLTAREA MEDIULUI DE AFACERI DIN CHISINAU

Candidatul Partidului Socialiștilor din RM la funcția de primar general al Chișinăului, Ion Ceban, a vorbit în cadrul conferinței de presă susținută pe data de 15 mai despre soluții pentru dezvoltarea mediului de afaceri din capitală pe care acesta, împreună cu echipa sa, intenționează să le implementeze după accederea în funcție.

”Un oraş se poate dezvolta numai în condiţiile în care se dezvoltă şi mediul de afaceri. De aceea, evident că în programul de guvernare pe care îl voi avea în calitate de Primar, acestui domeniu îi va reveni un loc aparte”, a menționat Ion Ceban.

Potrivit candidatului, la implementarea măsurilor pentru dezvoltarea mediului de afaceri din capitală, echipa sa va lucra cot la cot cu reprezentanţii business-ului. În acest scop, chiar din primele zile, va fi instituit un Consiliu economic pe lîngă Primarul general al capitalei, în care vor fi invitaţi să facă parte reprezentanţii notorii ai business-ului, dar şi experţi economici cu renume. Împreună cu Consiliul va fi elaborată o Foaie de parcurs.

Ion Ceban a a anunțata că, echipa sa va facilita deschiderea unei noi zone a FEZ „Expo-Business-Chișinău”; va ajuta la crearea de noi parcuri industriale, prin asistență în reconstrucția infrastructurii, a zonelor industriale, instruirea lucrătorilor; va crea un mecanism pentru punerea în aplicare a acordurilor de investiții între primărie și investitori strategici și va oferi sprijin administrativ proiectelor economice.

Pînă în luna februarie 2019, va fi elaborată „Cartea de investiții a Chișinăului”, în care va fi prezentată o listă completă pentru parteneriatele public-privat și municipal-privat pentru întreg municipiu, inclusiv pentru suburbii. De asemenea, va fi creată „Agenția de dezvoltare a Chișinăului”.

Vorbind despre soluții, Ion Ceban a menționat: lansarea unui program municipal pentru cei ce vor dori să-şi înfiinţeze o afacere, acordarea suportului financiar dintr-un fond municipal special tinerilor ce vor dori să-şi înfiinţeze o afacere; crearea, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a unui fond de subvenţionare a creditelor pe care antreprenorii începători le vor contracta de la bănci, lansarea unui program complex municipal care va îmbunătăți mediul de afaceri, instituirea unei linii fierbinți, etc.

Ion Ceban a remarcat că, crearea condițiilor pentru îmbunătățirea mediului de afaceri din capitală se va desfășura într-un mod complex: sînt prevăzute măsuri atît pentru businessul mare, cît și pentru cel mic și mijlociu, măsuri de pe urma cărora vor beneficia toţi antreprenorii deopotrivă, indiferent de segmentul de business în care activează.

Sursa: socialistii.md