ION CEBAN A PREZENTAT INITIATIVE SOCIALE ALE PSRM PENTRU MUN. CHISINAU

Președintelele fracțiunii Partidului Socialiștilor din RM din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban a prezentat în cadrul conferinței de presă susținută în ziua de 24 septembrie proiectele sociale venite din partea fracțiunii sale pentru agenda CMC.

Ion Ceban a menționat că la următoarea ședință a CMC, din 26 septembrie, din păcate aceste inițiative sociale nu vor figura pe ordinea de zi, în pofida faptului că sînt foarte importante. În același timp, pe agenda CMC pentru ședința din 26 septembrie sînt incluse inițiative cu carcater dubios. Acestea țin de acordarea terenurilor (socialiștii consideră că asemenea acțiuni trebuie realizate numai după organizarea discuțiilor publice), cît și despre construcțiile ilegale. Ion Ceban este convins că este vorba despre corupție.

Liderul fracțiunii PSRM a prezentat în detalii despre acele proiecte care sînt propuse de fracțiunea sa. El a remarcat că aceste proiecte sînt elaborate împreună cu reprezentanții direcțiilor municipale.

* Despre aprobarea regulamentului privind susținerea financiară a familiilor cu 3 și mai mulți copii care frecventează grădinița. PSRM propune ca începînd cu 1 septembrie, să se acorde de 700 lei. Suma totală pentru acest suport este 104 mii lei, pentru 37 de familii pentru 4 luni 2018 și va fi reflectat în proiectul de buget pentru anul 2019.

* Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de acordarea tichetelor de masă unor categorii de angajați din domeniul protecției sociale și culturii. PSRM vine cu propunerea de acordare a tichetelor de masă la 998 angajați din domeniul protecției sociale și culturii, începînd cu 1 octombrie în suma de 2 mln 305,38 mii lei.

* Cu privire la aprobarea, într-o nouă redacție, a Regulamentului cu privire la modalitatea de asigurare a copiilor primului an de viață din familii cu risc medico-social și cu indicații medicale cu produse lactate/formule de început și formule de continuare ale preparatelor pentru sugari și copii mici procurate din sursele financiare ale bugetului local. Documentul prevede aprovizionarea cu produse lactate a părinților cu copii sugari din suburbii, a familiilor cu tripleți, gemeni ca beneficiari de alimentație gratuită, indeferent de statutul social al familiei.

* Cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea Serviciul social de suport monetar familiilor/persoanelor defavorizate. Acest regulament va permite ajutorarea familiilor inclusiv din suburbii o sumă bănească nerambursabilă și neimpozabilă în mărime de pînă la 6 000 lei odată, ori pe 6 luni familiilor aflate în situații de risc pentru diferite servicii (reparația sobelor, procurarea mobilierului, reparația locuinței, lemnelor, cărbunilor, îmbrăcăminte, încalțăminte, etc.)

* Cu privire la crearea Serviciului de sprijin pentru familiile cu copii. Ținînd cont de importanța educării copiilor în familie, PSRM propune operări la regulamentul serviciului de sprijin pentru familiile cu copii, mărind statul de personal cu 8 angajați în suma de 76,9 mii lei. Scopul acestui serviciul constă în respectarea drepturilor și a interesului superior al copilului. Prin acest serviciu familiile cu copii, inclusiv din suburbii, pot beneficia de ajutor material pentru toate nevoile în sume 3000 – 4000 – 5000 lei.

* PSRM propune aprobarea suplimentară a 97 de unități de asistenți personali, care vor permite mamelor cu copii încadrați în grad de dizabilitate să poată îngriji la domiciliu de acești copii.

* Cu privire la crearea Serviciul de asistență socială comunitară. PSRM propune crearea unui grup din 35 de asistenți sociali în sumă de 349,6 mii lei privind crearea serviciului de asistență socială comunitară pentru sprijinul familiilor cu copii care vor duce evidența copiilor străzii, copiilor aflați sub tutelă, copiilor cu dizabilități, copiilor rămași fără ocrotire părintească, copii victime ale abuzului și neglijerii, mame minore, copii absolvenți al instituțiilor rezidențiale.

De asemenea, PSRM a propus măsuri pentru asigurarea pensionarilor cu proteze dentare; persoanele cu deficiențe de văz – dispozitive medicale, nonmedicale specializate și servicii de protezare oculară; iar cei care suferă de diabet – asigurare cu seturi de accesori pentru determinarea glicemiei.

Sursa: socialistii.md