INVESTITIILE IN AIC IN ULTIMII 3 ANI SE RIDICA LA 50 MILIOANE EURO

Investiţiile companiei “Avia Invest”, concesionarul Aeroportului Internaţional Chişinău, în modernizarea infrastructurii lui, au depăşit deja 50 de milioane de euro, scrie Komsomoliskaia Pravda v Moldove.

Astfel, timp de trei ani, la aeroport a fost construită o parcare multietajată pentru automobile, a fost extins semnificativ terminalul, inclusiv sălile de plecare şi sosire a pasagerilor, au fost reconstruite şi modernizate toate încăperile interioare ale acestuia. Aici au fost instalate echipamente noi de ventilaţie şi aer condiţionat, renovat sistemul audio de anunţare a zborurilor, modernizat sistemul de electricitate.

„În anul 2015, a fost dată în folosinţă parcarea auto cu patru nivele, care dispune de 800 de locuri, echipată cu lifturi şi sistem de acces automat pentru confortul pasagerilor. A fost dată în exploatare zona de plecări, care a fost extinsă cu peste o mie de metri pătraţi şi a fost complet renovată. Odată cu extinderea şi reconstrucţia, au fost înlocuite toate sistemele şi reţelele care asigură o bună şi eficientă funcţionare a acestei zone. Mai mult, a fost mărit numărul ghişeelor de înregistrare a pasagerilor, cel al punctelor de control al paşapoartelor, dar şi cel al filtrelor de control de securitate şi al porţilor de îmbarcare”, spun autorii.

De asemenea, a fost construit un nou segment al zonei de sosire, care, în total, a ajuns la o suprafaţă de peste 3.000 de metri pătraţi. A fost extinsă zona de bagaje cu peste 800 de metri pătraţi. Astfel, întreaga suprafaţă a terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Chişinău a crescut de la 11 mii la peste 15 mii de metri pătraţi.

„Ca rezultat al reconstrucţiei efectuate, a fost dat în exploatare primul segment al pistei de decolare/aterizare care va permite aeroportului să primească, în viitor, toate tipurile de aeronave, fără limitare. În acelaşi timp, pe această porţiune, a fost modernizat şi sistemul de balizaj. Lucrările de reconstrucţie a pistei, a peronului, a căilor de rulare şi a terminalului de pasageri continuă şi au loc în condiţii de neîntrerupere a operaţiunilor aeroportuare”, se mai spune în articol.

Conform KP, în peste 20 de ani, investiţiile statului în dezvoltarea întreprinderii de stat Aeroportul Internaţional Chişinău au fost de aproximativ 12 milioane de dolari, ceea ce este de aproape 5 ori mai puţin faţă de cele atrase de către concesionar în timp de trei ani.

Infrastructura Aeroportului Internaţional Chişinău a fost transmisă în concesiunea companiei “Avia Invest” în luna august, 2013. Pregătirea contractului privind concesionarea a continuat pe parcursul anilor 2012 şi 2013, cînd la şefia Guvernului Republicii Moldova au fost reprezentanţii Partidului Liberal-Democrat.

Timp de trei ani, fluxul de pasageri pe Aeroportul Internaţional Chişinău a fost majorat aproape de două ori. Cercetarea sociologică a companiei “IMAS” a demonstrat că peste 80 la sută din călători sînt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de schimbările care au avut loc la Aeroportul Internaţional Chişinău. Aeroportul Internaţional Chişinău a fost dat în concesiune companiei “Avia Invest” pentru o perioadă de 49 de ani. Potrivit condiţiilor contractului, în dezvoltarea lui trebuie să fie investiţi 244 de milioane de euro. Prima etapă de modernizare, care urmează să se încheie în luna noiembrie, 2018, presupune investiţii în valoare de 45,1 milioane de euro.

Cristina PENDEA (tribuna.md)