INTREVEDEREA CU BASCANUL GAGAUZIEI, IRINA VLAH

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, în cadrul căreia a discutat situaţia din autonomia găgăuză şi din ţară.

Irina Vlah a informat președintele despre faptul că în Găgăuzia sînt în derulare mai multe proiecte investiționale importante. Astfel, în proces de finalizare se află deschiderea unei noi întreprinderi cu finanțare din Japonia, în cadrul căreia vor fi create 400 de locuri de muncă. Totodată, interlocutorii au discutat chestiuni legate de elaborarea bugetului pentru anul 2018.

Președintele a informat conducerea Găgăuziei despre proiectele sociale care sînt lansate în Autonomie, inclusiv construcția complexurilor sportive în cele mai mari sate şi acordarea unui sprijin la peste 10 grădiniţe de copii din Găgăuzia, cu suportul Fundaţiei Primei Doamne „Din Suflet”.

Totodată, părțile au vorbit despre iniţiativa Primei Doamne, Galina Dodon, privind organizarea unor vizite de documentare în raioanele Moldovei, împreună cu reprezentanții corpului diplomatic acreditaţi în ţară. O astfel de vizită este preconizată pentru mîine, în Găgăuzia.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova

Socialmai mult
24.11.17 - 18:32
24.11.17 - 17:34
24.11.17 - 17:31
24.11.17 - 15:04
24.11.17 - 15:03
24.11.17 - 14:58
24.11.17 - 13:43
24.11.17 - 13:42
24.11.17 - 12:28
24.11.17 - 11:39
23.11.17 - 17:27
23.11.17 - 17:25
23.11.17 - 17:17
23.11.17 - 17:05
23.11.17 - 17:04
23.11.17 - 12:05
23.11.17 - 12:02
22.11.17 - 18:57
22.11.17 - 17:37
22.11.17 - 17:36