Intimplare inedita in Austria. Un barbat s-a urcat in tren cu un cal

Pasagerii unui tren regional din Austria au asistat Miercuri la o întîmplare mai puţin obişnuită. Un bărbat a urcat într-un vagon însoţit de un cal. Imediat, toată lumea a început să facă poze şi să le distribuie pe reţelele de socializare. La scurt timp, cîteva au ajuns şi pe paginile companiei naţionale a căilor ferate ÖBB. Imaginile arată un tînăr cu pălărie care ţine de căpăstru un cal brun, pe platforma de intrare a unui vagon de pasageri, printre călători amuzaţi.

Fotografiile au fost realizate în zona Bad Goisern din centrul ţării, pe o mică linie regională din Alpii austrieci, a precizat ÖBB, care a tratat întîmplarea cu umor, relatează bfmtv.com. Totuşi, compania austriacă de căi ferate a precizat că îşi doreşte ca incidentul să nu se repete. Numai animalele „de talie mică şi fără periculozitate“ sunt autorizate la bordul trenurilor austriece, iar cîinii ar trebui să dispună de botniţă şi de bilet, a reamintit ÖBB.