Interviu. Modele, modeling si autocunoastere

Dorina Darii este un exemplu de model care stîrnește admirația. La doar 23 de ani, tînăra se laudă cu numeroase colaborări, ședințe foto realizate și shooting-ri. Este una dintre puținele modele moldovence care se poate lăuda cu colaborări cu cei mai buni fotografi din lume. Dorina călătorește des și este îndrăgostită la propriu de ceea ce face, iar modelingul pentru ea nu e un job, ci o plăcere. Îi place fotografia, de aceea, la fiecare shooting, se simte că o actriță, intră în rol și joacă bine! Modelul se mîndrește și cu apariții provocatoare în videoclipuri, unde se remarcă prin frumusețe și senzualitatea sa.

Cînd și de ce ai ales modelingul?

Mi-am ales această carieră deoarece mă regăsesc foarte ușor în orice rol – e ceva interesant, riscant. Îmi merge foarte bine pe plan profesional și financiar. Am ales modelingul în urmă cu cinci ani, după ce am participat în 2011 la concursul național Miss Moldova. Mi s-au părut ușoare și frumoase toate sesiunile foto și prezentările. De cînd lucrez cu agenția Mandarina Models, am început să mă perfecționez. Îmi dau seama că dintr-o parte totul pare așa de ușor, dar numai prin muncă asiduă obțin multe joburi, editoriale și am parte de multe deplasări.

Găsește trei cuvinte care te caracterizează.

Cred că sunt curajoasă, inteligentă și frumoasă. De ce sunt curajoasă? Fiindcă niciodată nu mi-a fost frică să încerc anumite lucruri, să cunosc pe cineva, să merg într-o țară străină singură, să iau decizii, care, de altfel, de fiecare dată au fost corecte. Sunt inteligentă fiindcă îmi asum responsabilitatea în orice aș face.

Din punctul tău de vedere, care este diferenţa dintre industria de modeling de la noi şi cea din afara?

În afară totul este mult mai profitabil. Simţi că eşti respectată pentru ceea ce faci, toată lumea se poartă mult mai frumos cu tine şi eşti plătită mult mai bine. Totul într-un mediu de oameni ceva mai open-minded şi mai relaxaţi, care îşi fac meseria cu plăcere. În plus, e mult mai plăcut să lucrezi într-o ţară mai civilizată, ştim cu toţii de ce.

Care este cel mai mare beneficiu pe care ţi l-a adus acest job?

Un mare beneficiu îl reprezintă faptul că m-a determinat să adopt o atitudine sănătoasă şi responsabilă în viaţă - un regim alimentar sănătos şi o viaţă sportivă, iar mai apoi m-a determinat să fiu mai comunicativă, spontană şi deschisă. Şi, nu în ultimul rînd, trebuie să amintesc şi de beneficiile materiale, care m-au motivat să continui în acest domeniu.

Dat fiind faptul că ai lucrat în foarte multe țări, ai putea să ne vorbești puțin despre locul în care te-ai regăsit cel mai mult, despre cultura şi oamenii de acolo, dar și din prisma jobului pe care îl aveai?

Paris este orașul meu favorit, dar în China m-am simțit cel mai bine. Au o cultură total diferită și oamenii sunt altfel, dar ajungi să-i simpatizezi. Acolo se lucrează foarte robotic, dar m-am simțit bine. Am căpătat foarte multă experiență. Am învățat să fac 30 de poze diferite într-un minut, deci a meritat timpul petrecut acolo.

Cum reacționezi la aprecierile, dar şi la criticile pe care le primeşti? În ce măsură te influenţează feedback-ul persoanelor care te urmăresc?

Aprecierile sunt minunate. E foarte plăcut să știi că sunt oameni care nu te cunosc și au o părere bună despre tine și despre ceea ce faci. Mă încarcă enorm. Cît despre critici, mă fac că nu le văd. E mai bine așa!

Ce îţi place şi ce nu-ţi place în profesia ta?

 Partea frumoasa a meseriei este că ai ocazia să călătoreşti prin toată lumea, că poţi să cunoşti o mulţime de persoane interesante, că te poţi bucura de un trai bun - dacă ai norocul să lucrezi -, că ţi se deschid multe uşi cînd eşti un manechin de succes. Dar există şi o parte negativă, pe care aş putea-o numi sacrificiul absolut. Pentru mine acest sacrificiu înseamnă familia mea, faptul că am reuşit să mă declar independentă economic chiar dacă nu eram. Am luat viaţa în mîini doar cu multă încredere şi fără nici un sprijin.

În ce constă ritualul tău de frumusețe?

Sunt mîndră de frumusețea mea și încrezătoare în mine, deși am și mici defecte. Pentru a-mi păstra frumusețea naturală, am mici ritualuri pe care încerc să le urmez zi de zi și care constau în alimentație corectă, sport (ador yoga, pilates), uleiurile naturale pe care le folosesc atît pentru uz intern, cît și extern.

Ce părere ai despre operațiile estetice? Ai opta pentru ele?

Niciodată nu am fost împotriva operațiilor estetice, doar că greșeala unor femei este că nu știu care e limita acestor operații. Momentan, nu cred că am nevoie de vreo intervenție estetică, dar, poate după 35 de ani, o să încerc una.

Spre ce tinzi momentan?

Planific să plec în SUA. Unul dintre visurile mele este să-mi extind cariera, să vizitez cele mai frumoase insule din lume, să-mi încep studiile în domeniul designului vestimentar. Aș vrea foarte mult să creez propria linie de lenjerie intimă.

Ce sfat i-ai da unei tinere care are potențial, dar nu are încrederea necesară în sine?

Orice s-ar întîmpla, trebuie să meargă înainte pentru a obține ceea ce își dorește! Nu contează ce spun și ce cred alți oameni, oricum îți alegi singură calea spre succes.

Interviu realizat de Veronica Darii, studentă, Jurnalism, USM