INTERVIU Lucian Boia: Cind Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, a optat pentru Transilvania, nu pentru Basarabia

Atunci cînd România a decis intrarea în Primul Război Mondial alături de Antanta şi împotriva Puterilor Centrale, a avut de ales şi între două provincii româneşti, Basarabia şi Transilvania, iar balanţa a înclinat spre cea din urmă, care strălucea mai tare, spune, într-un interviu acordat agenţiei de presă News.ro, istoricul Lucian Boia.

Chiar dacă istoria a dus în cele din urmă la integrarea ambelor provincii în România Mare, acest lucru se poate pune şi pe seama unui noroc formidabil, pentru că, deşi a pierdut războiul, România a beneficiat de avantajele unui cîştigător, alături de aliaţii ei, explică istoricul. Nu de acelaşi noroc, spune el, a avut parte Germania, care, deşi nu a pierdut nici un centimetru de pămînt german în război, a fost marele învins, iar umilirea ei la tratatele de pace a fost premisa celei de-a doua conflagraţii mondiale şi a nazismului.

România celebrează, în 2016, un secol de la intrarea în Primul Război Mondial, cel care a rămas în mitologia românească ca războiul care a dus la împlinirea idealului naţional al României Mari. Un război atipic, cu un final paradoxal, spune Lucian Boia, în interviul acordat News.ro, în urma căruia România, deşi a pierdut războiul şi a fost nevoită să încheie o pace separată, a beneficiat de cîştigurile aliaţilor ei. Astfel, dintr-un noroc despre care vorbea şi Petre Carp, România s-a reîntregit pentru două decenii. Reîntregirea, însă, nu părea posibilă în 1916, cînd guvernul Brătianu şi Regele Ferdinand au decis renunţarea la neutralitate şi intrarea în război alături de Antanta.

Această opţiune, spune Lucian Boia, a fost totodată şi una în favoarea Transilvaniei şi în detrimentul Basarabiei, la care, în acel moment, România renunţa. Istoria a făcut, însă, ca înfrîngerea Puterilor Centrale şi instaurarea bolşevismului în Rusia să îi permită României readucerea în corpul ţării a ambelor provincii româneşti. În interviul acordat de istoricul Lucian Boia, acesta vorbeşte şi despre relaţia României cu Germania în contextul în care regele Carol I a susţinut respectarea alianţei cu Germania şi intrarea în război de partea Puterilor Centrale, dar şi despre cum arată Chişinăul şi Bucureştiul, după ce istoria a despărţit cele două ţări: Republica Moldova şi România.

Reporter: Domnule Lucian Boia, România a celebrat zilele acestea un secol de la Primul Război Mondial. În întreaga Europă, centenarul a fost marcat în 2014, cînd se împlineau 100 de ani de la declanşarea războiului. Să citim şi aici un decalaj?

Lucian Boia: Bine, e un decalaj care ţine în fond de modul în care România a participat la Primul Război Mondial. În 1914, România s-a proclamat neutră, sigur, tinzînd pas cu pas spre ceea ce se va întîmpla doi ani mai tîrziu, alianţa cu Antanta şi intrarea în război împotriva Puterilor Centrale pentru Transilvania, în primul rînd, aşa încît evenimentul românesc al Primului Război Mondial s-a declanşat, într-adevăr, în luna august 1916. Celelalte ţări, cele mai multe dintre ele, în orice caz, marile puteri, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia, Austro-Ungaria de atunci au intrat în război în primele zile, în 1914. De aici decalajul. Sigur că s-ar fi putut face mai mult acum doi ani, puteam să ne integrăm şi noi în trendul european, cum să spun. E şi o stîngăcie aici, fiindcă altminteri, pe de o parte, cred că am devenit destul de europeni şi ne-am integrat bine în Uniunea Europeană, dar pe de altă parte, cînd e vorba de discursul nostru istoric, rămînem poate prea concentraţi pe noi înşine, ignorînd faptul că, totuşi, istoria noastră este integrată în istoria generală a Europei şi a lumii. Aşa că atunci, cu doi ani în urmă, eu chiar m-am mirat că nu s-a făcut nimic, nu s-au scris cărţi. Fără să mă laud în vreun fel, dar asta e realitatea, am publicat atunci singura carte despre Primul Război Mondial, ţinînd cont că se marcau cei 100 de ani de la declanşarea războiului.

Idealul naţional şi mitologia Primului Război Mondial

Pentru că aţi amintit de această carte, puneţi acolo problema semnificaţiei pe care o are Primul Război Mondial în ţesătura mitologizantă a istoriei. Ce înseamnă Primul Război Mondial în mitologia naţională?

Pentru noi, Primul Război Mondial înseamnă, ţinînd cont de modul în care s-a încheiat, spre sfîrşitul anului 1918, înseamnă unitatea naţională românească. În urma Primului Război Mondial s-a creat România Mare, s-au unit toţi românii din teritoriile locuite majoritar de români, a fost un deznodămînt foarte fericit pentru România.

Pe de altă parte, scrieţi că acest ideal naţional e mai uşor de lecturat acum, a posteriori. În epocă…

Idealul naţional există, în Primul Război Mondial. Nu e cazul să îl împingem spre Dacia antică sau spre Evul Mediu, spre Mihai Viteazu, dar e clar că o dată cu cristalizarea ideologiilor naţionale în plan european, în secolul al XIX-lea în principal, se constituie şi la noi pe deplin idealul naţional. Sigur, pentru început e doar un ideal, ideea aşa, foarte generală şi îndepărtată a unirii tuturor românilor într-un singur stat. În 1859 s-a făcut ce se putea face atunci, adică mica Românie rezultînd din unirea Ţării Româneşti cu Moldova. Idealul exista, naţiunea română era constituită, dar nu înseamnă că se şi putea realiza în orice moment. Asta e problema cea mai mare, ce se putea şi ce se nu se putea înfăptui. Or pînă la 1914, sigur că sunt români şi în vechiul Regat, şi în Ardeal, care visează la o reconstituire a Daciei, la o Românie mare, însă istoria nu mersese în direcţia asta pînă la 1914. A fost nevoie de război şi de consecinţele, unele neaşteptate, ale războiului.

România a ales Transilvania, în defavoarea Basarabiei, lucrul acesta trebuie spus

Spuneţi "România mare", dar România intră în război alegînd cumva între două provincii româneşti, Basarabia şi Transilvania. A fost o opţiune pentru Transilvania.


La noi lucrurile astea nu prea se spun. Se spune că România a intrat în război pentru înfăptuirea idealului naţional, dar se uită să se spună că era o dublă alegere posibilă: puteam să mergem în război cu Antanta, aşa cum s-a întîmplat pînă la urmă, în vederea alipirii Transilvaniei şi Bucovinei, sau puteam să mergem în război cu Puterile Centrale, aşa cum preconizau unii, dar sigur, ei erau minoritari, pentru a elibera, pentru a readuce la ţară provincia pierdută în urma anexării de către Rusia, adică Basarabia. În perspectiva începutului de război nu exista nici o soluţie, asta s-a întîmplat spre sfîrşit, să se îmbine cele două soluţii, dar nu exista nici o soluţie de unire a tuturor provinciilor româneşti. Sigur, era important să fii în tabăra învingătorilor, că degeaba alegeai o tabără, dacă aceasta a pierdut războiul.

A păstrat Basarabia în istorie un complex pentru deciziile pe care le-a luat România?

E clar că decizia luată în 1916 şi începînd chiar treptat din 1914, care s-a înclinat spre Antanta, a lăsat la o parte Basarabia, asta este o realitate şi trebuie spus, pentru că aşa este corect, în favoarea Transilvaniei şi Bucovinei.

Strălucea mai tare Transilvania?

Sigur că strălucea mai tare, era o provincie frumoasă, avea un număr mare de locuitori, inclusiv de români, era mai dezvoltată din toate punctele de vedere, şi economic, şi cultural şi o provincie în care românii, românii transilvăneni jucaseră un rol important în constituirea ideologiei naţionale româneşti, a culturii române moderne, începînd cu Şcoala Ardeleană. Basarabia se aflase într-o zonă mult mai periferică, odată cu anexarea ei de Rusia în 1812. E clar că, puşi să aleagă, românii, majoritatea, pentru că au fost şi unii, aşa-zişii germanofili care înclinau în direcţia cealaltă, credeau că securitatea României, nu numai cea de moment, ci cea pe un întreg timp istoric, era mai bine asigurată prin alianţa cu Germania. Şi lucrurile revin: dacă astăzi am fi puşi să alegem între Rusia şi Germania, ştim de la bun început ce alegem. Asta era într-un fel alegerea şi în 1914: sigur, nu numai între Rusia şi Germania, fiindcă Rusia era alături de Franţa, de Marea Britanie, Rusia nu îşi putea face de cap în război.

România a avut noroc: a pierdut războiul, dar a cîştigat

De altfel, scrieţi că în unele cazuri era vorba nu atît despre germanofilie, cît despre rusofobie.
Cei mai mulţi dintre aceşti aşa-zişi germanofili erau rusofobi şi, pe scurt, considerau că interesul nu numai de moment, ci chiar de durată al României, este să rămînă alături de Puterile Centrale, de Germania în primul rînd, să stăvilească expansiunea rusească, fiindcă asta era primejdia, arătau ei. La ce ce va folosi România mare dacă ne va înghiţi Rusia?, spuneau ei. Într-adevăr, dacă Rusia, înainte ca Antanta să cîştige războiul, nu ar fi pierdut războiul în urma Revoluţiei şi încheierea unei păci separate, dacă Rusia ar fi fost victorioasă alături de Franţa şi Anglia, nu ştiu în ce măsură Franţa şi Anglia ar fi reuşit să înfrîneze poftele ruseşti. Aşa s-a crezut şi în al doilea Război Mondial, dar s-a crezut degeaba. Există un scenariu: ar fi fost posibil ca Rusia, o Rusie victorioasă şi nu anarhizată în urma Revoluţiei, să ocupe întreg spaţiul Europei Centrale şi al Europei Sud-estice. Ei obţinuseră deja, în 1915, acordul Franţei şi Marii Britanii pentru ocuparea zonei strîmtorilor, a Constantinopolului. Pînă la urmă lucrurile au mers în favoarea României. Dintr-un noroc de care amintiţi…

Da. Cum spunea Petre Carp, căruia i se reproşează atitudinea germanofilă, odată războiul încheiat, cu consecinţele ştiute, România are atît de mult noroc, încît nu mai are nevoie de oameni politici.

Şi a avut acest noroc.

România a intrat în război în 1916, a pierdut războiul pînă la urmă, 1916 a fost un dezastru. Trebuie să spunem şi lucrurile acestea: armata română nu era pregătită suficient.

A intrat şi această umilire, să spunem, pierderea războiului, în mentalul românesc? Sau e îndepărtată mai degrabă?

Cred că e îndepărtată, pentru că e ca şi cum am fi cîştigat războiul. Deci România pierde toată partea de Sud a ţării în 1916, rezistă, adevărat, cu un oarecare succes şi cu un incontestabil eroism în Moldova în 1917, dar în urma Revoluţiei din Rusia, fiindcă frontul din Moldova, chiar dacă sprijinul rusesc a fost discutabil în multe privinţe, totuşi, a existat şi prezenţa rusească pe front. Frontul nu putea fi ţinut numai de armata română, după ce Rusia se retrage din război, România rămîne singură, aici în faţa Puterilor Centrale şi e nevoită să încheie dezastruoasa pace separată de la Buftea, apoi de la Bucureşti din 1918, în urma căreia pierde Dobrogea, totuşi o pierdere considerabilă, toată ieşirea la mare şi întreaga zonă a munţilor.

Pierde şi ceva din încrederea aliaţilor prin această pace separată?

Da, pierde şi ceva din încrederea aliaţilor, pe drept sau pe nedrept, cu destulă nedreptate, de fapt. Asta i se reproşează României, că nu ar fi avut căderea morală să iasă din război, trebuie să îl ducă pînă la capăt, dar cum să mai lupte, în condiţiile în care era complet izolată şi încercuită?

Pe de altă parte, generalul german care a intrat atunci în Bucureşti povesteşte cu un uşor dezgust, să-i zicem, felul în care bucureştenii l-au întîmpinat cu flori.

Da. Era chiar mareşal, mareşalul Mackensen. Şi populaţia Bucureştilor era destul de amestecată, erau şi mulţi germani, şi mulţi unguri şi, sigur, şi români germanofili adevăraţi sau într-un fel de a spune, pentru că erau de fapt rusofobi, chiar dacă nu erau de cultură germană, cum e cazul lui Marghiloman.

De altminteri, prim-ministrul care a încheiat pacea de la Bucureşti.

Da, da. Marghiloman nu ştia o boabă nemţească, era un om de cultură franceză, spre deosebire de Maiorescu sau de Carp, care aveau înclinaţii culturale germane, în primul rînd. Erau şi oameni care nu se simţeau apropiaţi de Germania.

Să fi fost vizionari, în privinţa pericolului rusesc?

Sigur, pînă la urmă istoria nu le-a dat dreptate şi să zicem că ei nu au gîndit bine, deşi lucrul acesta s-a văzut după. În 1914, jocurile nu erau făcute. În 1914, să spunem drept, Germania părea multora, şi chiar era, ţara cea mai puternică şi pe plan economic, şi pe plan militar, dintre ţările angajate în conflict. Regele Carol I a susţinut atunci intrarea noastră în război alături de Germania.

De altminteri, a existat acel tratat secret, pe care Regele Carol I îl ţinea în sertar…


Ştim de cîteva decenii că România fusese aliată şi se aflase sub protecţia Austro-Ungariei şi Germaniei. Sigur că din punct de vedere moral se poate discuta, nu a fost chiar atît de morală retragerea din alianţă, intrarea în război alături de cei care îţi fuseseră aliaţi. Sigur, s-a mers pe interesul naţional al României.

Întrebarea este dacă putem găsi aici prima sincopă în relaţia pe care am avut-o cu Germania, care păstrează cumva această memorie a unor trădări ale României.

Da, şi în primul, şi în al doilea război. Bine, trădările e prea mult spus. Aici e de discutat pînă unde poate să meargă ataşamentul faţă de principii, de alianţe în faţa a ceea ce este interesul naţional al României. Cei mai mulţi oameni politici au decis aşa cum au decis în 1916. Ce vreau să spun e că regele Carol a susţinut cu tărie, dar a fost dezavuat de cei mai mulţi oameni politici, intrarea imediată în război alături de Puterile Centrale. Sigur, se poate spune că era ataşamentul lui faţă de ţara de unde provenea, nu se poate nega. În acelaşi timp era şi convingerea lui şi e o convingere care nu poate fi înlăturată repede, Carol I nu e totuşi un lider oarecare, a fost cel mai mare rege pe care l-a avut România şi poate cel mai bun cap politic care a existat în ţara asta, convingerea lui că pe termen lung interesul României nu e cu Rusia, e cu Germania. Nu putem să îl contrazicem la scara largă a istoriei.

Nazismul, fructul otrăvit al Primului Război Mondial

După moartea lui Carol I, s-a decis intrarea în război alături de Antanta.

Ferdinand a acceptat pănî la urmă. Şi Ferdinand era la fel de germanofil, la fel de german, de fapt, ca unchiul său. Şi el credea în superioritatea Germaniei. A fost un război cu un sfîrşit cu totul paradoxal, Germania şi-a manifestat superioritatea pe toate fronturile, timp de patru ani.

Nu a fost cucerit nici un centimetru de pămînt german, dar Germania a pierdut războiul.


Bineînţeles. Iar în 1918 a reuşit să scoată Rusia şi România din război şi în felul acesta a lichidat frontul din est şi a rămas să lupte numai pe un sigur front. Germania a vut cîştiguri importante, chiar şi în ultima fază a războiului şi l-a pierdut în condiţii complicate.

Spuneţi că în felul în care Germania a pierdut războiul, de fapt a plătit toate pagubele, putem găsi premisele nazismului.

Da, da, sigur că da. Germania a avut frustrări extraordinare după primul război mondial. Fără Primul Război Mondial e clar că nu am fi avut nazism în Germania.

Am fi avut leninismul şi apoi comunismul stalinist?

E greu acum să facem o altă istorie decît cea care a fost. Şi frustrările despre care vorbeam, şi deriva Germaniei spre nazism, ca şi instaurarea bolşevismului, comunismului în Rusia sunt fructe otrăvite ale Primului Război Mondial.

Noi vorbim îndeobşte triumfalist despre Primul Război Mondial Am avut şi pierderi: tezaurul, de pildă...

Bine, triumfalist. Trebuie spuse lucrurile astea: Primul Război Mondial nu a fost condus bine de către România, s-a intrat într-o manieră destul de improvizată în război, cu armata insuficient pregătită, material mai ales, cu un corp ofiţeresc care nu a strălucit deloc în primele luni de război. Încă o dată: România a pierdut războiul, însă aliaţii ei l-au cîştigat şi în acest fel a cîştigat şi România şi e ca şi cum l-ar fi cîştigat şi cu unii, şi cu alţii, fiindcă a căpătat Basarabia, dar a căpătat şi Transilvania şi Bucovina. Asta, după un război pe România îl pierduse. E un succes extraordinar, un noroc cu totul şi cu totul ieşit din comun.

A ştiut să îşi conserve acest noroc?

În general, a ştiut. Sigur că în momentul 1940, cînd România mare în bună măsură se destramă prin pierderile teritoriale ştiute, vedem pierdute nordul Basarabiei şi Bucovina, de Cadrilater nu mai vorbesc. Vorbeam înainte de interviu despre Balcic, e foarte frumos la Balcic să admirăm castelul Reginei Maria, dar românii nu aveau nici cel mai mic drept asupra Cadrilaterului şi intrarea în război din 1913 nu a fost o idee prea frumoasă şi ne-a pus într-o relaţie duşmănoasă cu Bulgaria, ceea ce s-a văzut în Primul Război Mondial.

Pentru că aţi amintit de Bulgaria, există un episod pus pe seama unor soldaţi bulgari, furarea moaştelor Sf. Dimitrie, la Bucureşti.

Da, bulgarii considerau că este al lor, cum au mai luat şi diverse documente de la biblioteca Academiei. Cultura românească din Evul Mediu este o cultură slavonă, dar de fapt bulgărească. Au fost niște raporturi şi o influenţă culturală dinspre Bulgaria spre România. Mai tîrziu, România, în epoca modernă a început să privească de sus Bulgaria, dar în Evul Mediu Bulgaria este o ţară mai avansată Cultural.

A fost în Bizanţ.

Era mai aproape de Bizanţ, da, zona mai evoluată a Europei Sud-estice.

Am păstrat această, să îi zic, măsurare reciprocă: MCV, Schengen.

Şi unii, şi alţii suntem aici, vecini şi cam în acelaşi stadiu de dezvoltare istorică, în prezent cu un uşor avantaj pentru România.

Românii se plîng de neşansă în istorie, dar au avut o şansă extraordinară

Spuneţi, în cartea despre război, că dacă transilvănenii ar fi fost întrebaţi într-un referendum, decizia de a se integra în România mare ar fi fost aceeaşi, dar poate în altă formă, poate cu un statut autonom.

Ce am remarcat în cartea mea e un lucru bine ştiut, că alipirea Transilvaniei nu a fost făcută în urma unui referendum, ci mai întîi prin Proclamaţia de la Alba Iulia şi apoi, sigur, în urma Tratatului de la Trianon. Dacă ar fi fost un referendum, rezultatul ar fi fost tot în favoarea unirii cu România, numai că la referendum ar fi participat întreaga populaţie a Transilvaniei, şi maghiarii, şi germanii. Acum, nu vom fi atît de naivi să spunem că maghiarii ar fi votat cu două mîini unirea, ar fi votat împreună. Germanii poate ar fi fost împărţiţi. Românii, sigur că ar fi votat pentru unire, dar pe de altă parte, să nu uităm că lucrurile astea se întîmplă în urma dezmembrării Austro-Ungariei. Dacă nu ar fi fost Primul Război Mondial, nu ştiu ce s-ar fi întîmplat. Ideea unirii cu România era o idee frumoasă şi înainte de 1914, dar părea multora foarte îndepărtată sau chiar naivă, utopică. Or românii luptau pentru a obţine drepturi egale cu maghiarii, cu celelalte popoare din Ungaria sau Austro-Ungaria. Chiar nu ştiu ce s-ar fi întîmplat dacă Puterile Centrale nu pierdeau războiul. O împărţire a Austro-Ungariei ar fi pus probleme foarte complicate. Aşa, războiul a fost o soluţie simplă şi radicală. Lucrurile s-au rezolvat simplu şi în favoarea României. Românii se plîng de multe ori de neşansă în istorie, dar nu trebuie să uite că în anumite momente au avut o şansă formidabilă.

De neşansă şi de faptul că alţii au luat bogăţiile României.

Fiecare se poate plînge de nedreptate. Adevărul e că în 1918, România a avut o şansă extraordinară.

Revenim la episodul de la Iaşi, cînd se ia decizia mutării tezaurului în Rusia. De ce în Rusia şi nu în Marea Britanie? Au fost nişte discuţii.

Cred că era foarte greu să ajungă în Marea Britanie. Tot prin Rusia putea să ajungă. Bine, noi acum ştim ce s-a întîmplat, dar Rusia părea o soluţie sigură. Dacă gîndim cu capul de acum, dacă rămînea tezaurul la locul lui l-ar fi luat sau nu l-ar fi luat germanii, nu ştiu bulgarii dacă ar fi luat şi din tezaur. Nu ştiu ce ar fi făcut nemţii cu el, dar ar fi trebuit să îl restituie odată războiul pierdut. Aşa, s-a dus în Rusia şi, cu puţine excepţii, a rămas pierdut. Nu ai cum să ştii dinainte.

Regele Ferdinand, eclipsat de Regina Maria şi de prim-ministrul Brătianu

Revenind la personajele războiului. Regele Ferdinand, despre care Regina Maria notează în jurnal, în prima zi de război: ”Nando s-a sacrificat pentru ţară”.

Bineînţeles că a făcut un sacrificiu, pentru că şi el era, ca unchiul lui, Carol I, ataşat ţării din care provenea şi credea că interesul României este alături de Germania. Şi el era pătruns de superioritatea Germaniei. Pînă la urmă s-a aliniat unei decizii opuse celei a lui Carol I. Ferdinand era mult mai influenţabil, era o persoană inteligentă, cultivată, cu foarte bune intenţii, dar extrem de nehotărît şi influenţabil.

Ceea ce o face pe Regina Maria să noteze, cu năduf: ”Ah, de-aş fi eu rege”!

Regina Maria era, dimpotrivă, o persoană voluntară, hotărîtă, care îşi urma perseverent ideile, era exact opusul regelui Ferdinand. Sigur că Regina Maria, care era englezoaică prin tatăl ei, era nepoata Reginei Victoria şi era şi rusoaică, prin mama ei. Are şi latura asta rusească a ascendenţei ei.

Atît ea, cît şi prim-ministrul puternic, Ionel Brătianu, l-au eclipsat pe Ferdinand.

Da. Constituţional, regele era cel care declara războiul. Sigur, putea fi alungată monarhia dacă voiai să declari războiul altminteri.

S-a pus şi această problemă, în anii în care familia regală se retrăsese la Iaşi?
Da, a circulat printre germanofili, printre cei care acuzau familia regală că a făcut alegerea proastă şi a nenorocit ţara. Li se părea unora, şi li se părea în mod corect, că a fost o nenorocire pentru ţară. La începutul lui 1918, nu mai credea foarte multă lume că România va cîştiga.

Şi totuşi, guvernele de la Bucureşti, care au semnat mai întîi pacea preliminară de la Buftea, apoi pacea de la Bucureşti erau guverne legitime.

Nu de la Bucureşti, ci guvernul ţării. Guvernul lui Marghiloman a fost guvernul României, nu a fost guvernul ocupaţiei germane. A fost numit de regele Ferdinand, în momentul cînd s-a văzut că România nu are altă soluţie decît să încheie pace separată. Unii au în minte că Marghiloman a făcut un guvern clandestin. Nici vorbă, a făcut politica ţării.

Amintiţi şi cazuri de intelectuali, jurnalişti arestaţi pentru colaboraţionismul cu germanii.


Da, pentru că au rămas la Bucureşti, cazul lui Slavici, Arghezi, şi au scris în presa controlată de germani, au scris în favoarea Germaniei. Au trădat, într-un fel. Termenul de colaboraţionism apare în al doilea război mondial, dar a fost un colaboraţionism avant la lettre. Cînd spun asta nu vreau să îi diminuez în vreun fel, a fost alegerea lor şi dacă Germania ar fi cîştigat războiul ar fi fost alegerea cea bună.

În cazul multora a fost şi o opţiune autentică, nu oportunistă.

Ei au jucat de partea Germaniei, pentru că aşa au decis ei, dar Marghiloman nu a fost un colaboraţionist, nu a trădat nimic, a dus politica ţării.

Dacă în condiţiile grele din 1918 România a reuşit marea reîntregire, de ce nu reuşit după 1989, cu Republica Moldova?

M-aş întoarce puţin. Rolul principal în toată evoluţia lucrurilor l-a avut Brătianu. Sigur, Regina Maria a avut rolul ei incontestabil, însă intrarea în război , toată responsabilitatea, în rău şi în bine, cade în sarcina guvernului Brătianu. Brătianu a fost unul dintre cei mai mari oameni de stat pe care i-a avut România, a avut această opţiune, în acord cu atitudinea celei mai mari părţi din opinia publică românească. Germanofilii erau minoritari. Bineînţeles că mai era o opţiune: neutralitatea.

Spuneţi în carte că România se prea poate să fi cîştigat la fel de mult, fără pierderile enorme care au fost, rămînînd neutră.

Nu ştim ce ar fi fost, dar ne putem gîndi la acest scenariu. România rămîne neutră şi nu numai că nu pierde, dar în război cîştigi dacă rămîi neutru, prin comerţ şi altele. Transilvania, Basarabia şi Bucovina ar fi ajuns, în principiu, tot la România. E posibil şi acest scenariu. Revenind la Basarabia. Alegerea care s-a făcut în 1916 a sacrificat Basarabia. Noi nu prea spunem asta. Intrarea în război în 1916 însemna că pui cruce Basarabiei.

A fost o alegere pentru Transilvania.

România s-a aliat cu Rusia, Rusia ar fi cîştigat războiul şi şi-ar fi întărit statutul în regiune şi adio, Basarabia. Lucrurile s-au petrecut altfel. Trebuie reţinut faptul, şi nu spun că a fost alegerea greşită, spun doar că a fost alegerea, că s-a ales Transilvania. Opţiunea a fost în favoarea Transilvaniei şi asta însemna despărţirea completă de Basarabia. E de înţeles că s-a ales Transilvania, dar nu e ceva de natură să facă mare plăcere basarabenilor.

Basarabia nu e România, ambasadorul american la Chişinău a făcut o afirmaţie corectă

Şi totuși, idealul aceasta, unionist, a rămas. Zilele trecute a creat supărări declaraţia ambasadorului Statelor Unite la Chişinău.

A rămas. Cînd Basarabia a intrat în componenţa României Mari, nu a fost bine tratată de România. Au rămas destule frustrări şi chiar resentimente în urma perioadei cînd Basarabia a aparţinut României Mari. Cred că guvernele României Mari nu au fost suficient de abile şi de înţelegătoare cu basarabenii. După aceea, s-a întîmplat ce s-a întîmplat. A intrat iar în componenţa Uniunii Sovietice. Basarabia s-a schimbat foarte mult în ultimele două secole. Noi ne raportăm foarte mult la Basarabia de dinainte de 1812, cînd Basarabia era parte a Moldovei. Basarabia de la 1812 şi pînă astăzi, exceptînd cele două decenii de perioadă interbelică, nu a avut o istorie comună cu România şi e exact perioada cea mai sensibilă, pentru că amprenta asupra unei societăţi e pusă în primul rînd de istoria modernă, mai recentă. Or ultimele două secole au fost secole de istorie diferită, ceea ce a marcat şi social, şi cultural, şi din punct de vedere al componenţei etnice, cu prezenţa consistentă a populaţiei ruse, ucrainene, găgăuze. Mă gîndesc la toată disputa iscată în urma declaraţiei ambasadorului american de la Chişinău. Au fost şi cîteva reacţii corecte din partea românească, de la jurnalişti, Cristian Pîrvulescu a avut o opinie bună, dar s-a declanşat o isterie. Au fost acuze grave, nu foarte abile la adresa politicii americane, acuzat fiind ambasadorul Statelor Unite că nu cunoaşte deloc istoria. Nişte tineri isteţi s-au apucat să îi ofere manuale de istorie.

De ce credeţi că ne-am simţit jigniţi?

Omul ce a spus e foarte corect. A spus că Republica Moldova nu e România, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că pînă la 1812 e aceeaşi istorie, nu cu a României, ci cu a Moldovei, România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria Republicii Moldova e sensibil alta faţă de istoria României şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. România sigur că e apropiată de Basarabia, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Basarabia este România. Aceasta este o afirmaţie incorectă, afirmaţia corectă e că Basarabia nu e România sau că e aproape de România, dar nu e identică, nu sunt acelaşi lucru. Asta este. Ce s-a putut atunci nu s-a mai putut la 1989 sau la 1990, din mai multe motive, contextul internaţional cu totul altul şi Rusia, care îşi are interesele ei în zonă, dar mai ales şi asta nu se spune, din pricina faptului că basarabenii, să le spunem aşa, într-o majoritate evidentă, nu vor să se unească cu România. Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă.

 În fond, cînd Republica Moldova şi-a declarat în 1991 independenţa…


Da, România a fost prima care a recunoscut independenţa şi atunci, asta a spus şi ambasadorul american, nu înţeleg de unde atîta supărare.

Interviu preluat din Adevărul.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Socialmai mult
26.05.17 - 15:28
26.05.17 - 14:14
25.05.17 - 16:07
25.05.17 - 15:42
25.05.17 - 15:28
25.05.17 - 13:51
24.05.17 - 17:46
24.05.17 - 16:21
24.05.17 - 13:24
24.05.17 - 13:12
23.05.17 - 19:51
23.05.17 - 17:12
23.05.17 - 17:02
23.05.17 - 14:39
23.05.17 - 13:22
23.05.17 - 13:17
22.05.17 - 18:23
22.05.17 - 16:31
22.05.17 - 14:35
22.05.17 - 14:23