Interesul economic al UK mai presus de pedepsirea unor teroristi care au ucis 270 de oameni

Guvernul britanic nu a vrut sancționarea Libiei lui Gaddafi pentru atentatul de la Lockerbie

În pofida dorinţei sale de a obţine extrădarea celor doi libieni acuzaţi de atentatul de la Lockerbie, Marea Britanie s-a opus, din motive economice, extinderii sancţiunilor ONU vizînd Libia lui Gaddafi, au dezvăluit, Miercuri, documente guvernamentale declasificate, notează AFP, potrivit agerpres.

Consiliul de Securitate al ONU a impus, în 1992, mai multe sancţiuni Libiei, care refuza să-i extrădeze în Marea Britanie ori Statele Unite pe cei doi libieni acuzaţi de a fi la originea atentatului cu bombă comis în 1988 într-un avion american, deasupra oraşului scoţian Lockerbie.

Atacul a ucis 259 de pasageri şi membri ai echipajului, precum şi 11 persoane la sol, devenind atentatul cel mai sîngeros comis vreodată pe teritoriul britanic.

Cînd Preşedintele american Bill Clinton a cerut, în 1995, sprijinul Marii Britanii pentru ca sancţiunile ONU să fie extinse, premierul britanic de la acea dată, John Major, i-a scris însă pentru a-l descuraja.

O serie de scrisori din 1995 şi 1996, declasificate Miercuri de Arhivele naţionale britanice, arată că Guvernul său era preocupat de impactul economic al extinderii sancţiunilor.

„Ministrul de Externe a decis că nu trebuie să sprijinim Statele Unite în demersul lor”, se poate citi într-o scrisoare a secretarului său, care invocă „o opoziţie puternică” a „Trezoreriei şi Ministerului Comerţului”. „Aceasta ar avea un impact direct asupra exporturilor britanice în Libia, a căror valoare a depăşit probabil 230 de milioane de lire în 1995, dintre care circa 100 de milioane de lire legate de sectorul petrolier”, a declarat el.

În acea perioadă, Guvernul de la Londra era de părere că noi sancţiuni nu i-ar schimba părerea liderului libian privind extrădarea cetăţenilor săi, arată scrisorile declasificate.

„Ne-ar plăcea să-i judecăm pe cei doi acuzaţi şi să obţinem condamnarea lor”, explică un funcţionar al Ministerului de Externe într-o scrisoare adresată secretarului lui John Major, „dar probabilitatea ca Gaddafi să ni-i predea este infimă”.

În cele din urmă, Bill Clinton a semnat, în August, 1996 o lege americană impunînd sancţiuni firmelor străine care investeau masiv în Libia.

În 1999, Gaddafi i-a livrat pe cei doi suspecţi şi unul dintre ei, Abdelbaset Ali Mohamed al-Megrahi, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2001, susţinînd pînă la moartea sa, în 2012, că este nevinovat. Familia lui a sesizat între timp cea mai înaltă Curte de Apel din Scoţia şi aşteaptă verdictul la acest apel postum.