INSTANTA A EXAMINAT SEMNATURILE SI A DECIS ORGANIZAREA REFERENDUMULUI PRIVIND DEMISIA PRIMARULUI DE CHISINAU

Judecătoria sectorului Buiucani a decis vineri, 21 iulie, să organizeze referendumul privind revocarea din funcție a primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Potrivit judecătorului Mihai Murguleț, grupul de inițiativă a colectat mai mult de 75,4 mii de semnături, din care, după examinare au fost declarate nevalabile 1,7 mii.

Instanța a constatat legitimitatea referendumului și a cerut ca grupul de inițiativă să informeze Consiliul municipal și Comisia Electorală Centrală (CEC) cu privire la rezultatele verificării semnăturilor.

Șeful fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul Municipal Chișinău, conducătorul grupului de inițiativă, Ion Ceban a declarat după ședință că „instanța a luat decizia care demult a trebuit să fie luată. În cazul în care nu ar fi fost luată această decizie, săptămîna viitoare, grupul de inițiativă s-ar fi adresat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar cineva ar fi fost pedepsit.”

El a menționat că după decizia instanței vor urma toate celelalte proceduri prevăzute de lege și probabil că împreună cu referendumul național se va desfășura și referendumul anti-Chirtoacă. Data exactă pentru desfășurarea referendumului trebuie să fie numită de Consiliul municipal.

Ceban i-a îndemnat pe chișinăuieni să restabilească împreună ordinea în Chișinău și să aleagă un nou primar, care va conduce orașul cu demnitate.

Amintim că, colectarea de semnături pentru demisia primarului a început pe data de 11 mai 2017, la „Kilometrul zero“, în fața Primăriei Chișinău. Grupul de inițiativă a trebuit să colecteze aproximativ 64 de mii de semnături în termen de 60 de zile. Sarcina a fost îndeplinită timp de 18 zile. Pe data de 29 mai a fost colectat numărul necesar de semnături. În pofida acestui fapt, colectarea a durat pe parcursul întregii perioade determinate.

Sursa: socialistii.md

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40