INFRACŢIONAL

Poliţia a reţinut persoana care a tras cu o armă pneumatică într-o ambulanţă

Poliţia a reţinut persoana care a tras cu o armă pneumatică într-o ambulanţă, pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica. Şeful adjunct al Direcţiei Poliţie a municipiului Chişinău, Silviu Muşuc, a anunţat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că arma din care s-a tras a fost ridicată de oamenii legii. Făptaşul s-a dovedit a avea probleme de sănătate mintală şi a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din capitală. Incidentul s-a produs în noaptea de 24 februarie, glontele nimerind geamul lateral din partea şoferului. Medicul şi felcerul au urcat la etaj pentru a acorda asistenţă medicală unui pacient, iar şoferul a ieşit afară din maşină pentru o gură de aer şi aceasta l-a salvat. Glontele a trecut pe lîngă ureche şi s-a oprit în geam, care s-a făcut ţăndări.

Detenţie pe viaţă pentru omor

Un bărbat de 56 de ani, originar din raionul Edineţ, a fost condamnat la detenţie pe viaţă pentru omor intenţionat, jaf şi distrugerea intenţionată a bunurilor. Sentinţa este cu drept de atac. În cadrul urmării penale s-a stabilit că, în septembrie 2011, inculpatul a pornit cu maşina unui consătean spre o localitate din raionul Edineţ. În drum între cei doi s-a iscat o ceartă din cauza unui lot de teren. Cunoscînd că şoferul ar deţine un pistol, inculpatul i-a răsucit mîinile şi i-a luat armă, după care l-a lovit pînă l-a lăsat nemişcat. Pentru a ascunde urmele crimei, învinuitul i-a dat foc bărbatului cu tot cu maşina în care se afla. Corpul carbonizat al victimei a fost depistat a doua zi într-o livadă din preajma satului Cuconeşti. Bărbatul avea 49 de ani.

Un tînăr a fost condamnat pentru că a furat dintr-o biserică

Un tînăr de 21 de ani din Glodeni a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni de detenţie pentru furt şi tentativă de furt din două biserici din raion. În decembrie 2013, tînărul, fiind în stare de ebrietate, a pătruns în biserica din satul Petrunea, de unde a furat toţi banii pe care enoriaşii îi donaseră, în total 3600 de lei. O zi mai tîrziu, tînărul a pătruns şi în biserica satului Limbenii Noi, deteriorînd trei ferestre şi uşa de la intrare. A încercat să deschidă safeul din altar, însă nu a reuşit. Tînărul anterior a mai fost în conflict cu legea. Acesta şi-a recunoscut fapta. Pe lîngă pedeapsa cu închisoare, instanţa a dispus încasarea de la inculpat în folosul părţilor vătămate a sumei de 8600 lei. Sentinţa este cu drept de atac.

Sursa: IPN