INFECTIILE VIRALE ALE TELEVIZIUNII

În zilele de odihnă, cînd am mai mult timp liber, pot să-mi permit şi mai mult televizor. Adică, încerc să urmăresc, doar pentru cultură generală, cît mai multe canale, de diferită culoare, politică editorială, stăpînire, calitate ş.a.. pentru că rămîn consecventă în convingerea că TV, cu foarte, dar foarte mici excepţii, mai mult strică decît aduce folos. Iar timpul dedicat ecranelor ar fi mult mai bine să fie rezervat unei cărţi sau oricărei alte ocupaţii utile.

Aşadar, la un post de televiziune văd că este reactualizată problema propagandei. În funcţie de originea canalelor poate fi vorba de promovarea diferitelor ideologii. Dacă e o televiziune de la Moscova, atunci propaganda e „bolşevică”, dacă e de peste Prut, atunci e „PSD-istă” şi respectiv, dacă e un post televizat occidental, pentru că emiterea prin satelit e mare şi atotputernică treabă, atunci, vorba ceea, chiar e mare şi nemărginită grădina Domnului.

În lipsa unei televiziuni autohtone bune şi interesante sîntem nevoiţi să consumăm multă producţie retransmisă. Care departe nu întotdeauna este de calitate sau ar corespunde năzuinţelor şi speranţelor reale ale moldovenilor. Or, ar fi bine ca omul să ştie să aleagă grîul de neghină, ceea ce este mai complicat în condiţiile actuale. Deosebit de jalnic stau lucrurile prin sate. Unde o parte din populaţie mai mult e beată decît trează, iar alta crede în orice drăcovenie, din moment ce a fost arătată la televizor.

Şi în final avem ceea ce avem. Face cineva o glumă absolut neinspirată despre moldoveni la emisiunea umoristică din Rusia, KVN, la noi se rîde cu gust şi se aşteaptă cu nerăbdare altă ediţie, cu altă porţie de zeflemele usturătoare. La un post românesc, un moderator, cu pretenţii de guru al adevărului şi nepărtinirii, le face pe studentele din Basarabia „curve proaste”, iar spectatori de pe la noi: „Ah, ai văzut cum a spus, aista, da, jurnalist, cînd zice e odată zis!” şi în seara următoare e cu ochii ţintă pe ecran să mai audă alt val de batjocură.

Cu acestea însă ne mai clarificăm cumva. Mai grav e alt pericol propagandistic. Pe un post european, prins cu antenă prin sputnic, dau de o emisiune despre cum trăieşte un cuplu de homosexuali care creşte doi gemeni înfiaţi. Bine, aş înţelege dacă ar fi vorba despre un cuplu de mari vedete, viaţa celebrităţilor mereu stîrnind interes, indiferent că este o familie gay sau hetero. Dar aşa - o oră de emisie, cu publicitate, cu realizatori, cu tot tacîmul specific activităţii unei televiziuni care este exorbitant de costisitor, este dedicată rutinei din viaţa unei perechi de gay, absolut obişnuite, dar foarte dornică să-şi etaleze obişnuinţa şi normalitatea.

Am obosit să tot repet de pe diferite platforme: Nu am nimic împotriva homosexualilor, lesbienelor şi altor devieri sexuale de la cele tradiţionale, afară doar de pedofili. Şi pot s-o jur că în mare parte puţin pe cine interesează azi cu ce se ocupă doi bărbaţi, sau două femei, sau un colectiv mai extins în propriul dormitor. Dar de ce s-o trîmbiţezi la orice pas şi cu orice ocazie? Pe cine interesează în mod special? De ce să faci emisiuni televizate în prime-time despre aceasta? Destul că se toarnă filme în serie care, de regulă, mai iau şi Oscar-uri, în detrimentul unor pelicule evident mai bune.

În week-end am privit televizorul mai mult timp ca de obicei. Mi-am făcut notiţele necesare, mi-am confirmat că situaţia practic nu s-a schimbat deloc şi rămîne în continuare vrednică de compătimit, după care am decis să iau încă o pauză. Asta în timp ce mi-am pregătit alt vraf de cărţi pentru timpul liber care, rareori, dar se mai întîmplă totuşi. Pentru că încă cu „tancurile ruseşti” şi „curvele basarabence” mă mai clarific eu cumva, însă iată pentru „idilele homosexuale” nu prea am nici timp, nici nervi şi nici răbdare. Iar dacă tare mă va păli dorul de televizor, voi aştepta cînd va scoate postul public din arhive schiţe cu Gheorghe Urschi. Acolo, cel puţin, totul fiind sincer şi autentic, îmi este clar şi limpede.

Lilia GRUBÎI