INCREDIBIL: UNICA IMAGINE PASTRATA DE LA INMORMINTAREA LUI MIHAI EMINESCU

S-ar putea ca aceasta să fie singura imagine în care este surprinsă ceremonia de înmormîntare a poetului și publicistului Mihai Eminescu.

Singura imagine păstrată care surprinde momentul înmormîntării poetului și publicistului Mihai Eminescu a fost realizată de cunoscutul grafician Constantin Jiquidi.

Poetul român a plecat din viață pe 15 iunie 1889, iar ceremonia de înmormîntare a avut loc sîmbătă, pe 17 iunie, după o slujbă la biserica Sfîntul Gheorge cel Nou din București.

Se pare că ziua a fost una ploioasă, pentru că unele persoane sînt observate ținînd umbrele în mînă. Acest detaliu este confirmat și de istoricul literar Augustin Z.N. Pop, în cartea lui “Pe urmele lui Mihai Eminescu”, unde autorul spune că ziua înmormîntării „a fost una ploioasă și mohorîtă”.

Sicriul poetului era acoperit cu pînză neagră, avînd la cap volumul de poezii îngrijit de Maiorescu. Potrivit presei vremii, o doamnă în negru care a depus pe pieptul poetului un buchet de flori “Nu mă uita”.

Sicriul se remarca printr-o simplitate extremă, așa cum solicita poetul în unele poezii. Șapte coroane ale Academiei Române și ale cîtorva ziare înfrumusețau dricul, iar marii politicieni și latifundiari de atunci au strîns doar 270 de lei pentru ceremonia de rămas bun.

Necrologul a fost rostit de Grigore Ventura, prim redactor al ziarului Adevărul: „… acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plîngem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspîndi soarele amintirii poetului iubit”.

Sursa: sputnik.md