INCHIZIŢIA COALIŢIEI DE GUVERNARE

Acordul celor condamnaţi să fie-n dezacord continuu

Autor: Mihai CONŢIU

Acum, după ce a fost dat publicităţii şi Acordul de constituire a Coaliţiei Pro-Europa, naţiunea poate să doarmă în pace, liniştită că noii guvernanţi vor munci pe rupte, ca un cîine la umbră în miezul arşiţei Verii. Şi asta numai şi numai cu gîndul la prosperitatea moldovenilor şi propăşirea scumpei şi promiţătoarei noastre patrii. O vor duce guvernanţii noştri de cursă lungă spre cele mai înalte culmi ale civilizaţiei şi bunăstării. Şi toate aceste fapte măreţe se for „implementa” în taman un an şi jumătate, minus vacanţele obligatorii, sărbătorile zilnice, beţiile interminabile, o bere sau două şi lipsa desăvîrşită a locurilor de muncă.

„Gata cu emoţiile, cu spaimele produse de o iminentă insecuritate, cu nopţile  nedormite din cauza interminabililor zvîrcoliri şi griji pentru soarta tumultoasei noastre ţărişoare!” Mi-am zis astfel, cu năduf, încă de cînd mi s-a luat greutatea de 1,7 tone de pe inimă prin votarea scumpului, valorosului şi elevatului preşedinte al Parlamentului, prin investirea încropită a neobositului şi inegalabilului Guvern provizoriu şi prin împărţirea, la cuţite şi frăţească, a tot ceea ce mai era de împărţit în această ţară neepuizată, se pare, de atîta supt. Trăim în ţara suptului şi a dedesuptului...

Doamne, avem un Parlament miraculos, inepuizabil, dacă ne gîndim numai la cu cîte ne-a dat în cap doar  într-o singură şi lungă zilişoară de lucru pe brînci – preşedinte de Parlament, vicepreşedinţi, şefuliţe şi şefuloi de tot felul de comisii şi cîte şi mai cîte! Bine măcar că sunt grijulii cu noi şi nu ne împovărează gîndurile, ca să ne mai spună şi cît au trudit pentru împărţirea a ceea ce nici prin vis nu ne trece! Totul pentru oameni, totul pentru ţară! Moldova fără şoareci, Moldova fără Motan!

...Dar, o, Doamne, cît de transparenţi sunt! Străvezii că aproape vezi prin ei! Cît de repede ne-au arătat ei munca amarnică, de-o noapte de cafea, pentru încropirea Acordului de constituire a Coaliţiei Pro-Europa! Lui Mihai Ghimpu îi tremură izmenele pe el de pizmă, dar, la urma urmei, este pizma lui şi face ce vrea cu ea! O bagă şi o varsă în conferinţele de presă tot mai plictisitoare.

Aceşti drăgălaşi de politicieni, care s-au încîrdăşit cu de-a sila şi din nevoi personale în această Coaliţie, ne-au demonstrat din plin grija lor neţărmurită şi fierbinte faţă de somnul liniştit şi lihnit al naţiunii prin destăinuirea conţinutului unui Acord mai al dracului decît Statutul PCUS în litera şi spiritul lui.

Acum putem beli ochii liniştiţi în el. Noi o să ne ocupăm de lectura lui, ei de vlăguirea pragmatică a ceea ce nu vedem în el. Este cu mult mai dat dracului decît cel de pe vremea concubinajului cu Ghimpu în pirateria AIE 2!

Vlad Filat lăsa să se înţeleagă expres că atunci cînd era prim-ministru avea mîinile legate şi chiar aşa şi era. Acum, siliţi să se recăsătorească prin schimbarea numelui de familie, în Coaliţia Pro-Europa, violatorii din noul harem politic i-au legat premierului Iurie Leancă nu doar mîinile şi picioarele, ci şi... Na, că eram să mă scap şi să scuip din gură denumirea aia porcoasă!

Cu alte cuvinte, Leancă, dacă stabileşte că vreun ministru sau vreun şef al unei structuri subordonate Guvernului freacă menta, taie frunză la cîini sau fură vreo foaie cu antet şi cu semnătură în alb de la Guvern, „nu-l poate demite fără consultarea şi acordul membrului delegat de Coaliţie în acest sens. Mare podleankă pentru Leancă.  O altă podleankă la care se supune Leancă mai este aceea că „şedinţele Executivului vor fi precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, în care se va aproba ordinea de zi a şedinţelor Guvernului” şi tot aşa!

Înainte era contestatul Consiliu al Alianţei, acum oamenii aceştia au Adunarea Generală a Coaliţiei, Reuniunea Liderilor Coaliţiei, Consiliul Coaliţiei, Consiliul Parlamentar al Coaliţiei, Secretariatul Coaliţiei, Prezidiul Coaliţiei, Prezidiul Guvernului şi... dracu’ mai ştie ce-or mai avea şi nu ne spun!

Fraţilor, birocraţia fostului aparat al URSS era floare la ureche! Brejnev se răsuceşte-n mormînt de ciudă că nu i-au trăsnit astfel de idei birocratice şi de control prin cap! Dacă i-au legat în acest hăţiş şi pe toţi deputaţii Coaliţiei, vă daţi seama că atît de puţin au încredere unul în altul încît şi la WC trebuie să meargă într-o Coaliţie formată din trei deputaţi sau miniştri? Nu ştim cum s-or împărţi grupurile pentru saune, partide de vînătoare, mersul la bibliotecă şi la Biserică...!

Haioasă şi vitreg-frăţească mi s-a părut „responsabilitatea comună” faţă de Centrul Naţional Anticorupţie, dar încă n-au scos o vorbă despre SIS şi Procuratura Generală! Probabil n-au terminat de dat în zaruri sau bătălia este prea mare. Va fi tot o „responsabilitatea comună”? Tot ce se poate! Oricum nu pot lăsa fără stăpîn politic SIS şi Procuratura Generală, că doar nu suntem în Germania sau SUA, ci suntem acasă la noi, unde suntem singurii stăpîni pe destinul nostru! Doar n-o să-i lăsăm pe europeni sau americani ca să ne înveţe ei cum să comandăm un dosar, pe cine să anchetăm, pe cine să urmărim şi cui să-i interceptăm telefoanele! Suntem popor suveran, independent şi responsabil, ce Paştele, Dumnezeii şi Grijania mă-sii de treabă!

Băi, popor, pune mîna şi citeşte şi răsciteşte mai dihai decît Biblia, în fiecare dimineaţă şi seară, Acordul de constituire a Coaliţiei Pro-Europa! Scuipă-ţi în sîn dacă aşa-ţi vine, dar, băi, popor, citeşte-l şi închină-te la el fără să spui: Doamne, fereşte! Cînd o să vezi, băi, popor, la ce s-au angajat martirii (că altfel cum dracu’ să le spun?) aceştia din Coaliţie să facă pentru această naţiune mai sfîntă decît Soarele de pe cer pentru ei, o să le plîngi de milă americanilor şi nemţilor peste un an şi jumătate! Or să vină americănoii şi nemţăloii la noi cu mîna întinsă, ca să-i împrumutăm cu bani sau cu vreun sac cu făină de păpuşoi, să aibă să le facă la copii de-o mămăligă, ca să nu moară de foame! Amărîţii! „Nasc şi la Moldova oamenii oameni”, nu? Nu a spus aşa comentatorul de servici Ionică Sturza? Acel care a făcut banii pe spatele moldovenilor, dar de investit nu investeşte un sfanţ aici. Aşa-i felul lui de a-i iubi pe moldoveni. Le comentează pe gratis subtilităţile politicii moldoveneşti.

Băi, popor, pregăteşte-te de huzur, de bunăstare! Lasă plînsul şi băutul! Iartă-mă că mă adresez ţie aşa cum o fac şi guvernanţii prin tot ceea ce fac pentru tine, dar simt nevoia să te trag de mînecă atunci cînd ei vor să te momească pentru a-i trage de... Na, că iarăşi era să scuip din gură denumirea aia porcoasă şi lungă!

Mai vorbim peste un an şi jumătate, cînd chiar vom fi obligaţi să-i alegem după belşugul pe care ni l-au promis şi ni-l vor oferi atunci!

Coaliţie, conjuraţie, inchiziţie, prostituţie, inaniţie, felaţie, inhalaţie, constipaţie, masturbaţie, locaţie, poluţie, contemplaţie, relaţie, copulaţie, populaţie, reconstrucţie, construcţie, variaţie, animaţie, seducţie... Coaliţie, conjuraţie inchiziţie, prostituţie...

La umbra Coaliţiei în floare, cînd solul este cam semi-înverzit, ne pregătim acum de-o bunăstare, ce-o simte bine doar cel ce-a putrezit! Amin!