INCEPE SAPTAMINA EDUCATIEI MEDIA IN MOLDOVA, EDITIA 2020

Elevii, dar și profesorii care predau disciplina opțională „Educație pentru media” sînt încurajați să participe la activități școlare şi extrașcolare de promovare a culturii media și a consumului critic de informație, în cadrul celei de-a treia ediții a Săptămînii Educației Media în Moldova, care se va desfășura în perioada 19-25 octombrie. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Pe parcursul săptămînii, în școlile din țară vor fi organizate concursuri de postere, expoziții de fotografie, dezbateri sau ateliere de discuții la care vor fi abordate subiecte de educație media.

Evenimentului, pe 21 octombrie va fi organizată o întîlnire cu profesorii implicați în predarea acestei discipline, în cadrul unei activități de follow-up în format online.

Pe 22 octombrie, CJI va anunța rezultatele primei etape a concursului „Educația pentru media – prioritate în şcoala mea”, organizat în rîndul instituțiilor de învățămînt preuniversitar în care se predă disciplina „Educație pentru media”. Vor fi selectate 12 școli care vor desfășura activități de educație media pînă la sfîrșitul anului de studii 2020-2021, iar trei instituții învingătoare vor fi premiate cu cîte o tablă interactivă.

Tot pe 22 octombrie, studenții Universității Tehnice a Moldovei sînt invitați la un atelier online de educație media cu jurnalista Diana Răileanu, intitulat: „Pentru o gîndire sănătoasă, consumați zilnic știri de la cel puțin două instituții de presă”.

Cu prilejul evenimentului, CJI a anunțat două competiții pentru elevi: un concurs de postere și fotografii la tema: „Eu în lumea media”, pentru elevii claselor primare, și un concurs de materiale video la tema: „Dezinformarea pe timp de pandemie”, pentru elevi din clasele de gimnaziu și liceu. Elevii pot expedia lucrările pentru concurs pînă pe data de 25 octombrie, pe adresa info@ijc.md.

Săptămîna Educației Media este organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Consolidarea competențelor de educație media în Republica Moldova”, implementat cu susținerea Deutsche Welle Akademie. La nivel global,Săptămîna Mondială a Educației Media este marcată sub egida UNESCO.

Sursa: IPN

02.04.24 - 12:28
03.04.24 - 13:44
03.04.24 - 13:42
01.04.24 - 12:39
05.04.24 - 19:01
01.04.24 - 12:46
07.04.24 - 00:04
05.04.24 - 17:10
05.04.24 - 17:10
09.04.24 - 12:16
09.04.24 - 12:15
06.04.24 - 13:48
05.04.24 - 17:07
07.04.24 - 00:09
09.04.24 - 00:59