IN URMATOARELE DOUA SAPTAMINI, VOR FI OPERATE CURSE CHARTER DIN PESTE 10 ORASE

În următoarele două săptămîni, vor fi organizate curse charter din peste zece orașe.

În cadrul unui briefing de presă, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Oleg Țulea, a precizat că moldovenii vor fi aduși acasă din Londra, Dublin, Madrid, Frankfurt, Bruxelles, Varșovia, Lisabona, Milano, Paris, Moscova, Roma, Amsterdam și Praga.

Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va întocmi listele pasagerilor, în baza solicitărilor care parvin la adresa misiunilor diplomatice și la adresa ministerului de la cetățeni care vor să revină în Republca Moldova. Se va acorda prioritate studenților, persoanelor aflate la tratament medical, persoanelor care au necesitatea stringentă să se întoarcă în țară, celeor care nu mai au mijloace financiare ca să stea în țările de reședință. Oleg Țulea relevă că există un număr „enorm” de cereri.

Autoritatea Aeronautică Civilă, în baza listelor care îi vor fi furnizate săptămînal, va elabora propuneri privind graficul organizării curselor charter spre Republica Moldova. Acest grafic va fi propus Comisiei pentru Situații Excepționale, care, la rîndul ei, va aproba cursele și va informa populația. Tot Autoritatea Aeronautică Civilă va selecta operatorii avia, îi va autoriza și va agrea cu ei un preț minim de cost al biletului de călătorie.

Ministrul de externe a comunicat că, în două săptîmîni, s-a reușit repatrierea cetățenilor moldoveni din Franța, Rusia, Marea Britanie, Turcia, Italia, Israel, România, Ucraina, Germania etc. Oficialul a chemat moldovenii care vor să revină în țară să se ghideze doar de informații oficiale, să verifice informația despre zborurile charter spre Republica Moldova pe pagina Guvernului, pe pagina MAEIE și a misiunilor dipomatice.

Sursa: IPN