In urma cu 190 de ani se vindea primul pachet de chibrituri

Pe 7 Aprilie 1827, John Walker, un chimist englez, a vîndut primul pachet de chibrituri ”moderne”, care se aprindeau pe bază de fricţiune, invenţie pe care o dezvoltase cu un an înainte.

Chimistul John Walker (29 Mai 1781 – 1 Mai 1859) s-a arătat foarte interesat să găsească o metodă prin care să obţină foc mai uşor. La vremea aceea existau mai multe amestecuri de substanţe care se aprindeau în urma unei explozii bruşte, însă nu se găsise încă o metodă de a transmite flacăra către un material care arde încet, cum este lemnul.

Într-o zi, în timp ce prepara acele amestecuri chimice, un chibrit care fusese umezit în acele substanţe a luat foc, după ce s-a frecat accidental de vatră. Walker a intuit imediat că descoperise ceva viabil şi a început să facă chibrituri care se aprindeau cu ajutorul fricţiunii. Costul primului pachet de 50 de chibrituri a fost de un şiling. Acestea se numeau Congreves. Walker a refuzat să patenteze invenţia, oricine fiind liber să le producă. Vînzările i-au permis să se pensioneze cîţiva ani mai tîrziu.