IN GINDIREA LUI ION, TOATE PASARILE DORM

“Eugen Doga este mort?!”

Această întrebare am auzit-o ieri în troleibuzul liniei 24, cu care în fiecare dimineaţă fac naveta Ciocana-Casa presei. După ce am trecut de staţia str. Romană de pe bulevardul Grigore Vieru, domnişoara Roboţica ne anunţă civilizat prin reţeaua de radio: „Următoarea staţie, strada Eugen Doga”.

Pe scaunul din spatele meu se aflau două doamne de vreo 50-55 de ani. Fără să vreau, am asistat la această discuţie:

– Doga, vestitul nostru compozitor, este mort?

– Da de unde ai mai luat-o şi pe asta?! Parcă dăunăzi l-am văzut la televizor... pledînd pentru uninominalul lui Plahotniuc... În caz de ceva tragic, s-ar fi transmis peste tot... Totuşi, de ce întrebi?

– Pentru că, îmi pare mie, străzile şi instituţiile dintr-o ţară pot să poarte numele unor personalităţi numai după decesul acestora...

Dacă poezia îţi dă iluzia zborului, cică muzica e zborul însuşi. Ca să rămînem în zona sunetelor celeste, anunţăm, în context, că deja trei instituţii de educaţie şi cultură din Cahul poartă numele lui Nicolae Botros: este vorba de şcoala din Badicul-Moldovenesc (satul de baştină al megalăutarului nostru) şi de Casa de cultură din centrul raional. A treia instituţie îmi scapă pe moment, însă ea există, fiţi pe pace, am fost înştiinţaţi de la televizor săptămîna trecută.

Toată snobilimea moldo-română ştie că Paul Goma nu este numai un caz politic („Cel mai mare disident român”), ci şi unul estetic, „devorat de adevăr şi memorie”, ca să-i cităm pe Eugene Ionesco şi Monica Lovinescu.

Omul nostru de atitudine şi scriitorul de caracter Goma s-a născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana (Orhei), în familia unori învăţători. În noiembrie 1977 este nevoit să părăsească România lui Ceaushima, stabilindu-se la Paris împreună cu familia.

Acum vreo doi ani, consătenii din Mana l-au telefonat în Franţa, cu rugămintea de a accepta propunerea ca şcoala din localitate să poarte numele său. Goma a rămas plăcut surprins, le-a mulţumit mănenilor pentru intenţie, totodată refuzînd această ofertă tentantă. Din simplul motiv că deocamdată este, încă, în viaţă, nu e mort! Viaţa asta e o boală de care nu scapi chiar atît de uşor... Atunci consătenii au insistat, spunîndu-i că ei vor să spargă tradiţia şi tiparele tocmai de aceea că ţin foarte mult la consăteanul lor din Paris. La care Goma cică le-ar răspuns: “Lăsaţi voi tiparele în pace. Tocmai de aceea că ţineţi mult la mine, vă rog să mai aveţi puţină răbdare pînă mor, şi numai după asta să daţi şcolii numele meu.”

Am vorbit despre trei oameni de creaţie (atenţie: limbaj de lemn!), care fac cinste moldovenilor biruitori la Recensămîntul-2014. Tustrei sînt putrezi de talent. Să se observe, totuşi, că diferenţa dintre ei o face un lucru-atît de simplu după vorbă, după port: mereu neglijata Moralitate. Adică obrazul, ruşinea, sovestea, bunul-simţ elementar, decenţa. În toate trebuie să existe o decenţă, chiar şi atunci cînd eşti talentat la superlativ.

Prostata mea deja bătrînă îmi şopteşte că virgula, virgula morală contează enorm în biografia unui om.

Dinu MIHAIL