IGOR DODON SI ANDREI NAZAROV AU PARTICIPAT LA VIDEO-CONFERINTA CHISINAU-MOSCOVA PRIVIND ORGANIZAREA FORUMULUI ECONOMIC MOLDO-RUS

În continuarea negocierilor cu partenerii ruși, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu co-președintele organizației „Delovaia Rossia”, Andrei Nazarov, a participat la video-conferința Chișinău-Moscova care s-a desfășurat în incinta agenției “Sputnik-Moldova”. În studioul de la Moscova, drept interlocutori au fost: reprezentantul împuternicit al președintelui Federației Ruse pentru protecția drepturilor antreprenorilor, Boris Titov, și conducătorul organizației obștești “Opora Rossii”, Alexandr Kalinin.

Șeful statului a declarat că evenimentul a fost organizat cu prilejul Forumului Economic Moldo-Rus, planificat pentru luna septembrie la Chișinău. În dezbatere au fost puse mai multe chestiuni legate de perspectivele cooperării între agenţii economici din cele două ţări în domeniul agriculturii, vinificaţiei, turismului, industriei şi alte domenii ale economiei, precum și perspectiva lansării unor proiecte investiţionale de anvergură.

În acest context, șeful statului a menţionat că obiectivul pe care și-l propune echipa Preşedintelui Republicii Moldova este creșterea volumului investiţiilor directe pînă la un miliard de dolari anual, ceea ce ar permite crearea de noi locuri de muncă şi sporirea PIB-ului naţional. Astfel, Igor Dodon a subliniat necesitatea promovării unei politici echilibrate în domeniul politicii externe, inclusiv în probleme economice, ce ar presupune atragerea investitorilor atît din Occident, cît şi din Est. “Dar investițiile strategice din Federaţia Rusă rămîn a fi sarcina noastră fundamentală”, a specificat Președintele.

În cadrul video-conferinței, Igor Dodon i-a invitat pe oamenii de afaceri ruşi şi, în special, reprezentanţii celor patru mari asociaţii ai businessmanilor din Federația Rusă (Uniunea Industriaşilor şi Antreprenorilor din Rusia, Camera de Comerţ şi Industrie, „Delovaia Rossia” şi „Opora Rossii”) să participe la Forumul Economic din septembrie, de la Chişinău. “Sînt convins că evenimentul respectiv va crea condiţii care vor facilita încheierea de noi contracte, inclusiv cu privire la efectuarea unor investiții străine directe în economia Republicii Moldova”, a remarcat șeful statului.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova