IGOR DODON: NU EXAMINAM POSIBILITATEA DE A STOPA ACTIVITATEA AGENTILOR ECONOMICI SI A INSTITUTIILOR DE INVATAMINT DIN CAUZA COVID-19

Autoritățile Republicii Moldova nu examinează posibilitatea de a stopa activitatea agenților economici și a instituțiilor din sistemul educațional, odată cu escaladarea numărului de infectări cu COVID-19.

Președintele Igor Dodon a declarat, după ședința de luni cu speakerul și premierul, că decizia de a stopa activitatea grădinițelor și școlilor se va lua pentru fiecare instituție în parte.

Șeful statului a menționat că sistemul medical face față acestei situații. La moment, în spitalele pentru copii sînt ocupate 40% din paturile destinate bolnavilor COVID-19, iar în cele pentru maturi – 75%.

”Locuri în spitale sînt. Situația este gestionată de sistemul medical. Tot ce este necesar: medicamente, teste, consumabile, în Republica Moldova este asigurat”, a spus Dodon.

Potrivit președintelui, la această etapă, sînt mai mulți deputați testați pozitiv la COVID -19, iar conducerea Parlamentului urmează să i-a o decizie în acest sens.

Igor Dodon a informat că autoritățile Republicii Moldova s-au adresat oficial Federației Ruse pentru a primi acest vaccin, imediat ce va trece toate etapele de atestare internațională.

Sursa: a-tv.md

01.10.20 - 11:36
01.10.20 - 00:30
01.10.20 - 00:33
01.10.20 - 00:36
01.10.20 - 00:34
01.10.20 - 16:51
01.10.20 - 16:35
01.10.20 - 14:48
01.10.20 - 14:47
01.10.20 - 16:39
01.10.20 - 16:43
02.10.20 - 00:49
01.10.20 - 16:26
01.10.20 - 18:05
01.10.20 - 11:37