IGOR DODON LA UNGHENI: FARA O FUNCTIONARE NORMALA A INFRASTRUCTURII SOCIALE, NU POATE FI VORBA DESPRE RENASTEREA REGIUNILOR

Sîmbătă, 17 octombrie, Igor Dodon s-a aflat în vizită în raionul Ungheni, iar prima localitate în care a mers a fost satul Pîrlița.

În incinta unei întreprinderi mari agricole, Igor Dodon a avut o întrevedere cu locuitorii satului, cu primarii localităților din apropiere, inclusiv din orașul Cornești, și colectivul complexului agricol.

„Ca și în alte localități, oamenii sînt interesați de problemele cotidiene: plata și indexarea pensiilor, reabilitarea drumurilor, activitatea școlilor, protecția socială, locuri stabile de muncă pentru tineret.

Un subiect foarte important pentru populație este ca instituțiile educaționale și medicale să-și continue activitatea în fiecare localitate. Cu părere de rău, într-o anumită perioadă de timp, din cauza „eforturilor” unor foști reprezentanți ai guvernării, multe dintre aceste instituții au fost închise.

Sarcina mea este să nu admit așa ceva. Dimpotrivă: fără o funcționare normală a infrastructurii sociale raionale și rurale, nici nu poate fi vorba despre renașterea regiunilor – unul dintre punctele cheie al programului nostru de dezvoltare pe termen lung” , a declarat Igor Dodon.

 

Igor Dodon a participat la acțiunea de înverzire a plaiului, la Ungheni

Igor Dodon a participat la acțiunea de înverzire a plaiului natal din orașul Ungheni.

Peste 200 de arbori și arbuști au fost sădiți la hotarul satelor Costuleni și Măcărești, pe malul rîului Prut.

„Am menționat că este o activitate nobilă, iar astfel de acțiuni sînt binevenite. Ne dorim ca în cîțiva ani să creștem masiv procentajul de împădurire. Anul acesta o să sădim 12 milioane de puieți în toată țara” , a scris Igor Dodon pe Facebook.

Dodon a avut un mesaj și pentru contracandidații săi.

„Invit toți oponenții politici să lase Facebook-ul și să iasă la aer liber, să se alăture campaniei de înverzire a plaiului natal”, a mai scris Igor Dodon.