IGOR DODON DESPRE ALEGERILE PARLAMENTARE: “NU-MI SCHIMB PRINCIPIILE – NICI UN FEL DE NEGOCIERI CU DEMOCRATII SAU CU CEI DE DREAPTA”

Ca rezultat al alegerilor parlamentare din Moldova se vor consolida trei puteri politice: Partidul Socialiștilor, Partidul Democrat și cei de dreapta.

O astfel de prognoză a fost făcută de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, în timpul unei emisiunii din cadrul postului de televiziune ”NTV-Moldova”. În același timp, el a menționat că în cazul în care socialiștii nu vor deține majoritatea parlamentară, este practic imposibil ca aceștia să se așeze la masa de negocieri cu cineva.

“Cu cei de dreapta nu avem despre ce să vorbim. Liderii protestelor ce au loc acum, cei care au chemat oamenii să iasă la protest în ziua de 26 august și în fiecare zi strigă “чемодан-вокзал-Россия”, iar noi îi cunoaștem, nu voi da nume – din foștii membri ai Partidului Democrat (știți despre cine vorbesc) și foști miniștri, și alții. Acum ei au devenit ”opoziționiști de dreapta”, dar noi știm cine au fost ei. Să vorbesc cu ei despre cum să vină în continuare cu declarații și legi anti-rusești? Eu niciodată nu voi face acest lucru, eu nu-mi voi schimba principiile. Sau să negociez cu ei pe ce traseu se va desfășura marșul homosexualilor în Chișinău?”, a venit cu această întrebare retorică șeful statului.

Dodon a menționat că opoziția de dreapta a fost mai înclinată să negocieze cu Partidul Democrat și, în special cu liderul său Vlad Plahotniuc, așa cum au făcut-o în ultimii nouă ani.

“Cu democrații despre ce să vorbim? Ei i-au trădat pe toți în stînga și în dreapta. De aceea dacă nu va fi o majoritate parlamentară sau posibilitatea de a crea această majoritate cu careva deputați independenți, cred că există o mare posibilitate să avem alegeri parlamentare anticipate”, a remarcat președintele.

Sursa: socialistii.md