IGOR DODON: CU JUMATATE DE AN IN URMA NU PUTEAM SA-MI IMAGINEZ CA VOM DETINE PUTEREA DE ACUM

Președintele Igor Dodon spune că acum jumătate de an nu-și putea imagina că pe lîngă Președinție, socialiștii vor conduce Parlamentul, vor desemna Guvernul și vor conduce Primăria Chișinău. Șeful statului spune că PSRM nu a tins către acest lucru, dar că așa s-au creat circumstanțele.

„Noi avem în prezent o echipă stabilă de oameni care gîndesc în același fel la conducerea Parlamentului, în fruntea Guvernului, la Președinție și la Primăria Chișinău. Aceasta este și o responsabilitate foarte mare. Deja nu mai este posibil să punem pe umerii altora ceea ce nu ne reușește”, a afirmat șeful statului în cadrul unei ediții speciale la postul NTV Moldova.

Igor Dodon spune că socialiștii au obținut șansa să demonstreze că pot face schimbări. Șeful statului promite că aceste schimbări vor fi făcute și menționează că cetățenii trebuie să le resimtă pînă la 1 septembrie anul viitor.

Președintele spune că actualul Guvern, învestit ieri de către Parlament, ar putea să funcționeze pînă la sfîrșitul mandatului actualului legislativ. „Guvernul domnului Chicu liniștit poate să lucreze pînă la expirarea împuternicirilor acestui Parlament, februarie 2023 și să livreze rezultate. Noi vom tinde ca acest executiv să lucreze întregul mandat”, a continuat Igor Dodon.

Șeful statului spune că în ministere vor reveni profesioniștii care au lucrat anterior, indiferent din ce partide făceau parte și indiferent cum au plecat din funcții, iar majoritatea celor care au fost angajați de Guvernul anterior vor pleca „dacă nu sînt profesioniști”. „Trebuie să recunoaștem că în multe ministere este haos, nu partea de jos, dar cea de mijloc. Ei au adus în fruntea ministerelor oameni cu studii la Harvard și aceștia au adus cu dînșii persoane de același fel, au omorît memoria instituțională și au blocat toate ministerele. Acum îi vom întoarce. Nu avem mult timp, timp de o săptămînă jumătate-două trebuie să curățăm totul și să începem lucrul” a concretizat Igor Dodon.

Șeful statului a anunțat că în această dimineață va avea loc prima ședință a noului cabinet de miniștri la care va participa și el.

Sursa: IPN