IGOR DODON CONDAMNA DECLARATIILE SI ACTIUNILE CONDUCERII PARLAMENTULUI SI A GUVERNULUI

Președintele Igor Dodon l-a invitat astăzi, 10 martie, pe ambasadorul Rusiei la Chișinău, Farit Muhametșin, pentru a-i spune că el condamnă declarațiile și acțiunile conducerii Parlamentului și Guvernului, cu privire la tratamentul aplicat oficialilor moldoveni.

Igor Dodon susține că nota cu privire la tratamentul abuziv aplicat oficialilor moldoveni în Rusia, adresată autorităților de la Moscova, este „inacceptabilă, neargumentată și provocatoare”.

„Asemenea acțiuni nu au precedent în toată istoria relațiilor noastre interstatale și, de asemenea, sunt inaplicabile în practica diplomatică internațională”, scrie el într-un mesaj postat cu această ocazie pe pagina sa de Facebook.

Igor Dodon nu exclude că demersul de ieri ar fi profitabil unor persoane din conducerea politică a Republicii Moldova, dar și anumitor cercuri din Vest și Est, inclusiv din Federația Rusă. El se declară convins că cineva ar fi foarte deranjat de dinamica progresului pe care l-ar înregistra relațiile moldo-ruse în ultimul timp.

Drept urmare, Igor Dodon își reconfirmă atașamentul pentru un parteneriat strategic și relații de prietenie cu Rusia, exprimându-și speranța că demersul conducerii Parlamentului și Guvernului, pe care el îl numește „un incident nejustificat și neplăcut”, nu va influența dezvoltarea acestora.

De asemenea, Igor Dodon își reafirmă intenția de a întreprinde săptămâna viitoare o vizită de lucru la Moscova, unde spune că va merge împreună cu consilierii săi, deputați din Parlament și reprezentanți ai mediului de afaceri.