IGOR DODON A SEMNAT DECRETUL DE NUMIRE A VIORICAI DUMBRAVEANU IN FUNCTIA DE CONSILIER AL PRESEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA

Doamna Viorica Dumbrăveanu, unul din cei mai buni profesioniști din țară în domeniul protecției sociale, exercită începînd cu această săptămîna funcția de consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul social.

Igor Dodon a semnat decretul de numire a Doamnei Dumbrăveanu avînd ferma convingere, că experiența profesională și managerială a ex-Secretarului de Stat la ministerul de resort, va contribui la elaborarea și promovarea unor politici eficiente în domeniul social, or prioritatea sa în funcția de Președinte al țării, este de a spori nivelul de protecție socială a cetățenilor noștri.

Șeful statului a subliniat că proiectele cu caracter social lansate la Președinție recent, sînt doar un început în activitatea consilierului în domeniul respectiv. De asemenea, Igor Dodon i-a dorit succes Doamnei Dumbrăveanu în activitatea sa, întru soluționarea problemelor sociale din țara noastră.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova