IGOR DODON A PARTICIPAT LA LANSAREA LUCRARILOR DE CONSTRUCTIE A UNUI CENTRU CULTURAL-EDUCATIONAL LA CEADIR-LUNGA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru în Găgăuzia. La Ceadîr-Lunga, șeful statului împreună cu Alekper Kuliev, reprezentantul instituției prezidențiale a Republicii Azerbaidjan, cu Gudsi Dursun oglu Osmanov, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Azerbaidjanului în Republica Moldova și cu Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, au dat start lucrărilor de construcție a unui centru cultural-educaţional, care urmează a fi edificat cu suportul fundației azere „Gheidar Aliev”.

Președintele țării a menționat, că a convenit asupra construcției centrului respectiv în cadrul întrevederii cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, care a avut loc în cursul vizitei sale oficiale în Republica Azerbaidjan, în vara anului trecut. Șeful statului și-a exprimat speranța că la deschiderea oficială a centrului, preconizată în toamna anului curent, va fi prezent șeful statului azer.

Conform proiectului noul edificiu va găzdui o școală de muzică și arte plastice, un centru de creație pentru copii, o asociație de artizanat. Partea azeră a ales de sine stătător terenul pentru construcție.

Igor Dodon a exprimat sincere și profunde mulțumiri Republicii Azerbaidjan pentru suportul acordat la construcția acestui centru, care va contribui la dezvoltarea și promovarea culturii naționale atît a Găgăuziei, cît și a Republicii Moldova în general.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova