IGOR DODON A PARTICIPAT LA CEA DE-A XVII-A EDITIE A FESTIVALULUI REPUBLICAN AL ETNIILOR

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Republican al Etniilor. Șeful statului a salutat participanții Festivalului, care se desfășoară tradițional în luna septembrie și unește reprezentanții a zeci de etnii din țara noastră.

Igor Dodon a menționat că Republica Moldova este o casă comună pentru toate popoarele care locuiesc aici și că nu avem ce împărți. “Consider că noi trebuie să facem tot posibilul ca Moldova noastră să rămînă pe veci pentru copiii și nepoții noștri”, a subliniat șeful statului.

Totodată, Președintele a reiterat importanța păstrării limbii ruse ca limbă de comunicare interetnică, dat fiind faptul că o treime din populația țării sînt vorbitori de limba rusă.

De asemenea, Igor Dodon a informat participanții și oaspeții Festivalului, că, reieșind din numeroase solicitări din partea reprezentanților organizațiilor etnoculturale, a luat decizia de a numi un consilier în domeniul respectiv. Astfel, în cîteva săptămîni, șeful statului urmează să semneze un decret în acest sens.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova