IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU SANCTITATEA SA KIRILL, PATRIARHUL MOSCOVEI SI AL INTREGII RUSII

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Sanctitatea Sa Kirill, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii. Interlocutorii au discutat mai multe chestiuni cu privire la sprijinirea valorilor ortodoxe și familiale în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, șeful statului a menționat că popoarele noastre au valori spirituale comune și o Biserică ortodoxă comună. “Biserica Moldovei este parte integrantă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Așa a fost, este și, sînt sigur că așa va fi în continuare. Мajoritatea covîrșitoare a credincioșilor creștini ortodocși din Moldova sînt de aceeași părere”, a specificat Președintele țării.

În plus, părțile au pus în discuție termenele vizitei pastorale a Patriarhului Kirill în Moldova. În context, Igor Dodon a exprimat speranța că Sanctitatea Sa ne va vizita țara în timpul imediat următor.

Sanctitatea Sa i-a acordat Președintelui Republicii Moldova Ordinul „Sf. Cuvios Serghie de Radonej”, gradul II, pentru atenția acordată sprijinului activ a inițiativelor publice bisericești ale Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova