IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU PRESEDINTELE DUMEI DE STAT A ADUNARII FEDERALE A FEDERATIEI RUSE

La Moscova, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Veaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, cu adjunctul său şi cu conducătorii tuturor fracţiunilor Dumei de Stat.

Părțile au apreciat înalt dinamica pozitivă a relaţiilor moldo-ruse din ultimele luni, în special, în sfera comercial-economică şi cea a migranţilormoldoveni.

Igor Dodon a specificat că în prezent, este în proces de completare și pregătire pentru a fisemnat, Acordul privind garanţiile sociale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.

În cadrul întrevederii, s-a decis reluareacooperării depline la nivelul fracţiunilor parlamentare.

”În pofida acţiunilor majorităţii parlamentare din Moldova, vom participa la toate activităţile din cadrul Adunării Interparlamentare a CSI şi a colaborării interparlamentare bilaterale. Am decis să reluăm, în acest an, activitatea grupurilor de prietenie dintre Moldova şi Rusia, care nu s-au întrunit de mai mult timp”, a declarat Președintele țării.

În final, șeful statului a menționat că vom avansa în scopul reluării parteneriatului strategic amplu dintre ţările noastre.

Menționăm că la întrevedere au participat și Andrei Neguța, Ambasadorul Moldovei în Federația Rusă, Zinaida Greceanîi, președintelePartidului Socialiștilor și Ion Ceban, purtătorulde cuvînt al Președintelui țării.

Serviciul de Presă al Președinției R. Moldova

Virginia Filip 14.05.2017 - 20:19

Asa relatii nu a mai avut Republoca Moldova cu Rusia, dar nici nu ne mai dorim. Cred ca cel mai bine ar fi ca fiecare presedinte sa-si vada de tara lui si sa nu se bage nimeni in ograda celuilalt. Si aici nu era vorba despre Dodon.