IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU O DELEGATIE A FEDERATIEI INTERNATIONALE DE MOTOCICLISM

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu o delegație a Federației Internaționale de Motociclism, condusă de vicepreședintele acesteia, Andrzej Witkowski, și de prim-vicepreşedintele Federației Europene, Martin de Graaff. La întrevedere au participat și reprezentanții Federației de Motociclism din Moldova, inclusiv președintele acesteia, Victor Golovicichin.

Părțile au discutat perspectivele dezvoltării motociclismului, care se bucură de popularitate în Republica Moldova. De asemenea, interlocutorii au vorbit despre posibilitatea organizării în țara noastră, în primăvară, a Campionatului European de Juniori în categoria motociclete cu capacitatea motorului de 65-85 de centimetri cubi.

”Am fost unanimi în opinia că, dacă Moldova reușește să obțină dreptul de a găzdui și va organiza acest concurs la cel mai înalt nivel, vom avea posibilitatea de a studia perspectiva organizării pe viitor a Campionatului Mondial de Motocros”, a declarat șeful statului.

În context, Igor Dodon a reiterat că dezvoltarea sportului rămîne una din prioritățile sale de bază și că va asigura tot sprijinul necesar pregătirii și desfășurării Campionatului european de motocros în țara noastră.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova