IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU IRINA VLAH

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu başcanul Găgăuziei, Irina Vlah, în cadrul căreia a făcut un schimb de opinii cu privire la situația socială și politică din UTA - Găgăuzia.

Irina Vlah l-a informat pe șeful statului că, în cadrul întrevederii pe care a avut-o ieri, la Ankara, cu Ministrul Tineretului și Sportului din Turcia, Mehmet Muharrem Kasapoğlu, au fost discutate detalii privind realizarea unui proiect investițional de anvergură la Comrat.

Este vorba despre construcția unei Arene moderne cu o capacitate de 5.000 de locuri și a unui complex sportiv de tip închis, pe locul stadionului vechi. Ansamblul arhitectural general prevede amenajarea drumurilor de acces, a teritoriului adiacent și o zonă de parcare. Toate cheltuielile vor fi suportate de partenerii turci. Lucrările de construcție vor demara în luna februarie a anului viitor.

Implementarea acestui proiect de infrastructură important pentru Găgăuzia a devenit posibilă grație înțelegerilor la care a ajuns Președintele Republicii Moldova cu Președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyıp Erdoğan în cadrul vizitei oficiale recente în țara noastră.

Igor Dodon a salutat realizarea în practică a înțelegerilor pe care le-a avut cu omologul său turc. În context, Președintele a menționat că va susține implementarea unor asemenea proiecte care contribuie la dezvoltarea regiunilor țării.

Totodată, șeful statului a acceptat invitația bașcanului de a participa la festivitățile organizate în Găgăuzia cu prilejul marcării a 24 ani de la crearea Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova