IGOR DODON A AVUT O INTREVEDERE CU AMBASADORUL RUSIEI

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Oleg Vasneţov.

În cursul dialogului, interlocutorii au discutat rezultatele obținute în anul curent în domeniul relațiilor bilaterale, subliniind dinamica ascendentă și perspectivele de aprofundare a acestora, în special, în sfera comercial-economică.

De asemenea, părțile au menționat realizarea la modul practic a înțelegerilor la care a ajuns Președintele Republicii Moldova cu Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu privire la amnistia migranților moldoveni. În special, Igor Dodon și Oleg Vasnețov au salutat începutul unei largi campanii informaționale și buna desfășurare a activității call-center, unde, zilnic, se adresează sute de cetățeni ai Moldovei.

De asemenea, oficialii au discutat despre vizita de lucru în Moldova a unui grup de deputați ai Dumei de Stat a Federației Ruse, condus de vicepreședintele Piotr Tolstoi, care va avea loc în perioada 20-21 decembrie curent. ”În cadrul acesteia reprezentanții tuturor fracțiunilor Dumei de Stat vor vizita diferite regiuni ale Moldovei, inclusiv Autonomia Găgăuză”, a specificat șeful statului.

În contextul politicii interne a Republicii Moldova, Igor Dodon i-a comunicat diplomatului despre campania electorală care va începe în curînd, accentuînd necesitatea organizării unor alegeri parlamentare transparente și corecte.

Referindu-se la politica externă, șeful statului a menționat demararea realizării cu succes a strategiei prezidențiale cu privire la stabilirea unor relații echilibrate între Est și Vest, în baza principiului constituțional al neutralității permanente. Totodată, Igor Dodon a subliniat faptul că partenerii externi manifestă respect față de poziția Administrației Președintelui, astfel realizarea strategiei va continua.

Sursa: socialistii.md