IGOR CORMAN LA VILNIUS:

R. Moldova este ferm determinată să asigure un viitor durabil cetăţenilor săi şi să-şi ocupe locul firesc printre statele democratice ale Europei

Preşedintele Parlamentului Igor Corman a vorbit pe 28 noiembrie la Vilnius despre evoluţiile înregistrate de Republica Moldova pe calea integrării în UE şi implementarea agendei europene în perioada următoare.

Speakerul a fost unul dintre principalii vorbitori în cadrul Reuniunii preşedinţilor de comisii parlamentare de politică externă ai statelor Uniunii Europene şi ai Forului Parlamentar pentru Democraţie, desfăşurată în contextul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius.

„Noi înţelegem că Politica Europeană de Vecinătate este una evolutivă. Astăzi, Republica Moldova este pregătită pentru a merge mai departe în atingerea scopului său final – integrarea economică şi asocierea politică cu Uniunea Europeană”, sînt cuvintele cu care Igor Corman şi-a început pledoaria la Vilnius.

Potrivit speakerului, prezenţa noastră la Vilnius este un semn clar al progreselor pe care le-a făcut Republica Moldova pînă în prezent. Igor Corman a remarcat faptul că angajamentul ferm al autorităţilor şi sprijinul acordat de către cetăţeni au făcut posibil un răspuns rapid şi eficient la cerinţele UE în privinţa Acordului de Asociere, inclusiv crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.

Preşedintele Parlamentului a menţionat faptul că odată cu parafarea Acordului de Asociere, vom determina cu mai multă precizie următoarele etape pe care trebuie să le depăşim în drumul spre un parteneriat economic şi politic mai strîns cu UE.

„Integrarea europeană este un proces continuu, nu doar un rezultat. Cunoaştem faptul că va fi nevoie de un efort mai mare din partea Parlamentului şi a instituţiilor din sectorul public şi privat pentru integrarea economică şi asocierea politică deplină şi, într-un final, aderarea la Uniunea Europeană”, a relevat Igor Corman.

Potrivit speakerului, ţara noastră va acţiona cu rapiditate pentru a se ralia deplin la valorile şi standardele europene. Republica Moldova, la fel ca şi UE, este devotată statului de drept, respectării drepturilor omului şi bunei guvernări.

Preşedintele Parlamentului a relevat faptul că ţara noastră a primit cu satisfacţie anunţul Preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi a menţionat că Republica Moldova se mîndreşte cu reuşita îndeplinirii Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, salutînd decizia Comisiei Europene de a înainta Parlamentului European şi Consiliului UE propunerea privind eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii moldoveni.

„Liberalizarea vizelor reprezintă o motivaţie puternică pentru cetăţenii moldoveni, al căror sprijin activ este decisiv pentru continuarea reformelor pe care le-am început”, a menţionat Igor Corman.

În context, speakerul s-a referit la acţiunile care se întreprind în Republica Moldova privind reformarea domeniului justiţiei, inclusiv a Procuraturii Generale, precum şi la importanţa combaterii corupţiei. Preşedintele Parlamentului a relevat că integrarea europeană este, în mare măsură, un instrument de dezvoltare internă, iar rezultatele reformelor vor apropia statul de cetăţeni şi vor spori implicarea civică.

Preşedintele Parlamentului a subliniat că Republica Moldova mizează şi în continuare pe sprijinul partenerilor europeni, solicitînd susţinerea Parlamentului European şi a Consiliului UE pentru luarea deciziei politice privind liberalizarea regimului de vize pentru călătoriile cetăţenilor moldoveni în spaţiul comunitar.

Totodată, şeful Legislativului s-a adresat oficialilor prezenţi cu apelul de a semna Acordul de Asociere cît mai curînd, astfel încît Parlamentul Republicii Moldova să reuşească ratificarea în perioada actualei legislaturi.

Speakerul a remarcat că viitorul politic şi economic al Republicii Moldova rezidă în integrarea europeană, fapt care nu trebuie perceput drept o alegere geopolitică. Potrivit Preşedintelui Legislativului, într-o lume aflată într-un continuu proces de dezvoltare, competiţia dintre ţări şi diverse proiecte regionale este nu doar sănătoasă, ci şi esenţială. Confruntarea trebuie evitată. Important este ca în această competiţie fiecare ţară să aibă posibilitatea de a-şi stabili priorităţile şi a decide singură viitorul.

„Trebuie şi vom continua să avem o colaborare strînsă cu vecinii noştri din Est. Asocierea cu Uniunea Europeană şi, totodată, continuarea cooperării cu partenerii tradiţionali din Est nu se exclud reciproc. O Moldovă stabilă şi puternică din punct de vedere economic va fi în stare să înţeleagă, să respecte interesele altora”, a conchis Igor Corman.

În finalul alocuţiunii sale, speakerul s-a referit la aşteptările cetăţenilor Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi a menţionat necesitatea de a lua în considerare impactul integrării asupra creării locurilor de muncă şi a creşterii economice. „În acest proces, este esenţial să se recunoască patrimoniul cultural şi naţional special al Moldovei şi să se ţină cont de acestea în cadrul viitoarelor discuţii cu privire la perspectiva europeană a ţării”, a relevat Igor Corman.

Preşedintele Parlamentului a îndemnat parlamentarii europeni să-şi extindă abordarea cooperativă şi spre alte ţări din regiune şi a menţionat disponibilitatea de a găzdui la Chişinău Reuniunea Forului Parlamentar pentru Democraţie din anul 2014.

Igor Corman şi-a încheiat vizita la Vilnius, participînd în seara zilei de 28 noiembrie la Consiliul Adunării Interparlamentare a CSI, după care se va întîlni cu omologul său rus, Serghei Narîşkin.

Sursa: Moldpres