GUVERNAREA INTENTIONEAZA SA MAJOREZE TARIFELE LA ENERGIA TERMICA SI ELECTRICA CU CEL PUTIN 30 LA SUTA

Socialiştii vor face totul ca să nu admită acest fapt

Pe 29 noiembrie, deputaţii în Parlamentul RM din fracţiunea PSRM, Vladimir Golovatiuc, Vlad Batrîncea şi consilierul municipal socialist, Alexandru Comarov au susţinut o conferinţă de presă cu tema: ”Majorarea tarifelor. Genocidul social continuă”, prin care au atenţionat societatea că Guvernarea intenționează să majoreze semnificativ tarifele la energia termică şi electrică începînd cu 1 ianuarie 2017 . Socialiştii au declarat că vor întreprinde toate măsurile posibilie pentru a nu admite aceste lucruri.

În cadrul conferinţei de presă reprezentanţii PSRM au relatat despre intenţia Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să majoreze, în primul trimestru al anului 2017, tarifele la energia electrică şi încălzire. Potrivit lor, drept motiv pentru majorarea în cauză a constituit Aranjamentul încheiat între Ministerul Economiei RM şi compania Gas Natural Fenosa, prin care ministerul a recunoscut cheltuielile furnizorului de energie electrică în sumă de 1 750 000 000 lei şi s-a obligat să le acopere din contul tarifelor achitate de toţi cetăţenii ţării noastre.

Totodată, socialiştii au atras atenţia asupra managementului defectuos şi organizarea ineficientă a procesului tehnologic de producere a energiei termice (folosirea cazangeriilor de încălzire a apei în locul CET-urilor), în rezultatul cărora costurile pentru producerea unei gigacalorii sînt majorate practic dublu. Astfel, în perioada de vară, producerea unei gigacalorii a costat 1200 lei în loc de 700 lei.

„Creşterea cheltuielilor pentru producerea agentului termic s-a produs, în mare măsură, în urma reorganizării iraţionale a complexului termoenergetic al capitalei (comasarea CET-1, CET-2 şi Termocom). În rezultat, administrarea acestor întreprinderi a fost preluată de persoane incompetente, care distrug conştient complexul termoenergetic al Chişinăului. Astfel, întreprinderea Termocom, în prezent, a ajuns în faliment, CET-1 este conservată, iar CET-2 funcţionează la jumătate din capacitate, ceea ce conduce la majorarea esenţială a tarifelor pentru consumatori”, a menţionat Vlad Batrîncea.

În aceiaşi ordine de idei, socialiştii au menţionat că Guvernul RM şi-a asumat majorarea tarifelor la energia electrică şi agentul termic atunci cînd a semnat Memorandumul cu FMI. Astfel, punctul 32 al acestui Memorandum prevede că “devierile de tarif, acumulate de (toate) companiile energetice, urmează să fie compensate prin includerea acestora în tarif”, şi aceste devieri echivalează cu suma de 2,2 miliarde lei.

Socialiştii au condamnat modul netransparent şi neargumentat de formare a tarifelor la energia electrică şi agentul termic şi au venit cu următoarele revendicări:

1. ANRE trebuie să iniţieze efectuarea unui audit internaţional complex a activităţii companiilor energetice.

2. Centrul Naţional Anticorupţie urmează să efectueze un control amplu a activităţii companiilor energetice pentru a identifica componenta corupţionistă din cadrul achiziţiilor la energia electrică, la materia primă şi materiale, precum şi la formarea preţului de comercializare a serviciilor.

3. Întroducerea unui moratoriu pe revizuirea tarifelor pînă la finalizarea auditului internaţional şi a controlului din partea CNA.

4. Ţinînd cont de caracterul antisocial al mecanismului de revizuire a tarifelor prin care tariful aplicat populaţiei va trebui să acopere toate cheltuielile suportate de agentul economic, Guvernul urmează să retragă semnătura ministrului Economiei de pe acordul semnat cu Gas Natural Fenosa din 3 iunie, 2016.

5. Guvernul nu este în drept să dea indicaţii ANRE în ceea ce privește stabilirea tarifelor la servicii, iar ANRE, fiind o autoritate independentă, nu trebuie să execute indicaţiile ilegale ale autorităţilor centrale.

Comunicat de presă al PSRM