GUVERNANTII I-AU ADUS PE MOLDOVENI IN PRAGUL FOAMETEI

Au ştiut ce urmează. Totul a fost premeditat

Cititorii noştri îşi amintesc poate că i-am anunţat despre dezastrul pe care îl pregăteau guvernanţii pentru moldoveni în două momente – atunci cînd au decis punerea în circuit a monedelor de 1, 2, 5 şi 10 lei, precum şi atunci cînd, cu mult înaintea alegerilor parlamentare, aceeaşi guvernare a decis acordarea de „ajutoare” băneşti, de 600-700 de lei, cu prilejul Crăciunului şi Paştelui, precum şi creşteri artificiale ale salariilor şi pensiilor. Toate acestea fără absolut nici un suport bugetar real, ci doar în chip de mite electorale aruncate „mulţimilor” din disperarea de a fi realeşi. Revenim asupra acestor chestiuni din simplul şi „firescul” motiv că ororile sociale anticipate de noi deja îşi arată colţii – kilogramul de cartof sau de ceapă, de exemplu, a ajuns la preţul unei jumătăţi de kilogram din cea mai bună carne! Astfel, la cartofi preţul a ajuns la 45 de lei, la ceapă 26 de lei în magazine. Şi în pieţele agricole preţurile au săltat cu 100 de procente practic la toate legumele şi fructele. La Ungheni cireşele de import costă 350 de lei kilogramul! Nu luaţi copiii la piaţă!

 

Leul, „regele junglei guvernanţilor”

Punerea în circuit a monedelor de 1, 2, 5 şi 10 lei nu a fost nimic altceva decît o predicţie a inflaţiei care urmează, o inflaţie despre care numai guvernanţii ştiau bine, nu însă şi populaţia. Aici este vorba despre o logică elementară – cînd transformi bancnotele în monede, atunci acestea urmează să devină mărunţiş. Scriam, mai de mult, că întîrzierea scoaterii masive în circulaţie a monedelor de 5 şi 10 lei avea legătură cu rezultatul alegerilor. La fel şi acum, atîta vreme cît guvernanţii nu au certitudinea că vor rămîne la Putere. Curînd, aşa cum notam mai de mult, moldoveanul va trebui să se împace cu gîndul că dă „mărunţiş” pe o pîine care ar putea costa 10 lei. La fel şi în cazul celorlalte produse de strictă necesitate!

Să reţinem că monedele de 1, 2, 5 şi 10 lei trebuia să fie puse în circulaţie începînd cu 28 Februarie 2018! Atunci, Banca Naţională, spre a justifica emiterea acestor monede, a transmis un comunicat public, cinic şi comic, pentru mine, care suna astfel:

„Noile monede sînt introduse urmare unui amplu studiu economic privitor la utilizarea banilor în numerar în Republica Moldova și pe plan internațional. Potrivit acestuia, bancnotele cu valoare mică utilizate în Republica Moldova au intrat în „zona de monetizare” – definită prin folosirea lor frecventă pentru cumpărături zilnice – ceea ce explică uzura lor rapidă. Banca Națională a Moldovei a angajat consultări publice, în vara-toamna anului trecut, cu experți independenți, autorități locale și centrale, reprezentanți ai mediului de afaceri și bancar, care au confirmat concluziile formulate de studiul BNM. 

Punerea în circulație a noilor monede va optimiza utilizarea banilor în numerar din Republica Moldova conform celor mai bune practici internaționale în domeniul circulației monetare. Adițional, înlocuirea treptată a bancnotelor de valoare mică cu monede de metal va permite economii substanțiale ale costurilor de producție suportate de BNM. La cost similar per unitate, monedele au o durată de viață de cel puțin zece ori mai mare decât bancnotele cu valoare nominală mică. Introducerea monedei de 2 lei va simplifica suplimentar achitările zilnice. Comode și ușoare, noile monede sînt prietenoase mediului ambiant și pot fi reciclate.”

Ha-ha-ha! Noile monede sînt „prietenoase mediului ambiant şi pot fi reciclate”! Păi şi bancnotele înlocuite sînt prietenoase mediului ambiant şi reciclabile, pe post de hîrtie igienică! E drept, actualele monede pot fi „reciclabile” şi prin aceea că din metalul lor poţi confecţiona un cuţit, cu gîndul la cei care le-au emis!

În realitate, atunci cînd guvernanţii au decis să se bată monedele de 1, 2, 5 şi 10 lei, ei ştiau bine ce se va întîmpla – ţara urma să intre în faliment, după ce au izolat-o de absolut toate instituţiile internaţionale finanţatoare prin nerespectarea recomandărilor de a elibera Statul din captivitate. La fel ştiau că urmează să secătuiască bugetul de Stat prin pomeni electorale pentru a rămîne la Putere, dar şi că moldovenii trebuie să fie manipulaţi pentru a nu înţelege ce-i aşteaptă. Totodată, fiind convinşi că vor rămîne la Putere, guvernanţii actuali au fost siguri că oricum îi vor înrobi pe moldoveni şi mai mult, că îi vor deprinde, obişnuiţi cu sărăcia fiind, să înţeleagă că au nevoie de răbdare ca să o ducă mai bine. Acesta e şi motivul pentru care i-au „anesteziat” cu pomeni electorale şi l-au scos la înaintare pe „agentul” Şor! Acum de-abia începe să le iasă pe nas extazul lor electoral faţă de PDM şi Şor, iar acesta e doar începutul, căci greul de-abia urmează!

 

Sursa de hrană oferită de PDM moldovenilor: rîmatul sau păscutul!

Explozia de acum a preţurilor este doar începutul furtunii care va urma. Deocamdată, PDM speră să mai păstreze, fie şi tranzitoriu, cît mai mult Puterea, cu speranţa găsirii unei soluţii de a se eterniza la guvernare. Cu toate acestea, îi este din ce în ce mai greu să păstreze aparenţele unei stabilităţi a guvernării şi a unei mincinoase creşteri economice. Leul se devalorizează inevitabil. Este ţinut în frîu încă doar artificial de BNM, care-i subordonată politic, dar asta va provoca şi o cădere mai dramatică a lui. Asta se întîmplă, tot repetăm, datorită izolării internaţionale la care a supus Republica Moldova această guvernare.

Repetăm că e vorba de o izolare provocată, printre altele, şi de furtul miliardului, de ne-dorinţa identificării şi pedepsirii făptaşilor, recuperarea lui de la aceştia, promovarea lui Ilan Şor în Parlament deşi este unul dintre făptaşii identificaţi de Raportul Kroll 1, precum şi decizia ca recuperarea miliardului furat să fie făcută din contul cetăţenilor acestei ţări. Restul, despre ne-dorinţa reformei Justiţiei, capturarea Statului etc., îl ştiţi deja!

Observatorii imparţiali constată că simultan cu explozia preţurilor, deloc întîmplător, autorităţile captive ale Statului controlat de PDM au declanşat un „jaf penal” fără precedent împotriva tuturor agenţilor economici prosperi pentru a-i deposeda de averi – o parte confiscată pentru Stat, iar alta pentru „executanţii docili”. Mă refer la acei oameni de afaceri cinstiţi şi nesubordonaţi ori necotizanţi la PDM. Bugetul de Stat fiind de mult secătuit, guvernanţii şi-au propus să scoată bani şi din piatră seacă. Acum să vă aşteptaţi la cele mai demente taxe, amenzi şi confiscări abuzive! În tot acest timp, considerîndu-se probabil nemuritori, „greii” din PDM continuă să-şi construiască blocuri de locuit, castele, magazine etc., toate pentru ei, dar fireşte că prin intermediari. Ca să înţelegeţi de ce PSRM se teme să facă alianţă cu PDM! În acest context, grefat pe creşterea de neoprit a preţurilor, PDM oferă moldovenilor, pentru că tot vine Vara, drept sursă de hrană alternativă rîmatul şi păscutul!

Acum, îmbrăcînd în glume sinistre viitorul dezastru proiectat de PDM moldovenilor, ca să înţelegeţi şi mai bine „cimitirul social” pe care li-l meneşte, inclusiv prin „agentul” Şor, nu le mai spunem că, datorită guvernării PDM, vor trebui ca să se împrumute la bancă pentru a-şi face masa de Crăciun sau de Paști. Creditele vor fi prea mari! Pentru Crăciunul şi Paştele care va veni anul viitor, unii moldoveni vor trebui să acceseze fonduri europene ca să aibă un porc pe care să-l sacrifice de Crăciun, iar pentru Paști vor avea nevoie de granturi occidentale! Vor fi înţeleşi şi acceptaţi, credeţi-mă!

Mihai CONŢIU

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40