GRUPUL PLATON SI SHOR, IMPLICATI IN FRAUDELE DIN SECTORUL FINANCIAR-BANCAR

Procuratura Anticorupție și CNA au organizat o conferință de presă privind fraudele din sectorul financiar-bancar, informează Agora.

Șefii de la Procuratura Anticorupție și CNA au declarat că este vorba de două grupuri implicare în această schemă de spălare a banilor: grupul Shor și grupul Platon.

„De ce am cerut extrădarea acestui om de afaceri(Veaceslav Platon)? Este vorba de două cauze penale: spălărea banilor în proporiții deosebit de mari. A doua cauză din Cod Penal este deposedarea de mijloace bănești prin acordarea unor credite unor persoane juridice. A fost solicitată extrădarea pentru 2 capete de acuzare: prima - escrocherie cu o pedeapsă 8-15 ani închisoare și a doua - spălarea banilor în proporții deosebit de mari, pedeapsa este 8-15 ani de închisoare”, a precizat Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție.

Potrivit acestora, cinci agenți economici - grupul Platon au beneficat de credite în perioada 1 decembrie - 7 decembrie. „Suma totală a creditului oferit a fost de 40 milioane dolari și 123 milioane de lei. Banii au fost transferați unor societăți aflate sub jurisdicția unor companii offshore. Ulterior, banii au fost transferați în Letonia unor agenți eonomici care erau înregistrate în alte țări, inclusiv Marea Britanie. Transferurile au fost făcute electronic de la același IP electronic. Cel care a beneficiat de credite de la VictoriaBank este vorba de Veaceslav Platon. Ce demonstrează implicarea lui, o să arate în schemă. Pentru obținerea creditelor pentru acești cinci agenți economici au fost puse în gaj acțiuni Moldinconbank, Asito, anumite imobile ale Moldinconbank și imobile din Federația Rusă”, a precizat Morari.

„Creditele au fost contractate pentru perioada 2011-2015. Între timp, de la Banca de Economii, grupul Shor a luat credit de circa 15 milioane de euro. Suma este transferată prin mai mulți agenți economici, sînt nominalizați în schema de frudare și agenți care se regăsesc în raportul Kroll. În final, banii au ajuns la compania numărul 3 și aceasta încheie contract cu fidejusiune cu Victoriabank de restituire a creditului cu acești 5 agenți economici. Ulterior, banii sînt restituiți din contul Băncii de Economii. Iar statul a restituit neajunsurile în bancă”, a mai subliniat șeful Procuraturii Anticorupție.

Scopul ambelor bănci a fost de a deghiza originea tranzacțiilor prin intermediul conturilor deschise ale acestor bănci și de a pierde urma banilor prin intermediul companiilor offshore.

În acest moment, un grup de procurori se ocupă cu fraudele în sistemul financiar- bancar și au scopul de a recupera banii spălați.

Sursa: agora.md