Greseli care au dus la caderea dictatorilor

În contextul în care lideri autoritari reuşesc să se impună în tot mai multe ţări din lume, nu puţini sunt cei care se întreabă ce ar trebui să se întîmple pentru ca statele în care aceştia se află la putere să ajungă să fie liberalizate. De multe ori însă, potrivit politologului Daniel Treisman, profesor de științe politice la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), cercetător asociat al Biroului Național de Cercetări Economice, se întîmplă ca schimbarea regimului să fie declanşată tocmai de dictatori, prin comiterea unor greşeli, notează Bloomberg.

Cercetătorul în domeniul ştiinţelor politice de la Universitatea din California a analizat recent 218 episoade de democratizare din perioada 1800-2015 şi a ajuns la concluzia că, exceptînd cîteva cazuri, acest proces a fost rezultatul unor erori comise de dictatori în încercarea lor de a-şi păstra puterea. Potrivit lui Treisman, liberalizarea deliberată, fie pentru a împiedica o revoluţie, fie pentru a motiva poporul să lupte împotriva unui invadator străin, fie pentru a învinge grupurile competitoare, a avut loc în numai o treime din cazuri. În rest, democratizarea a fost un accident, un rezultat al unui şir de evenimente ce a fost declanşat fără ca acei conducători să intenţioneze vreo secundă să renunţe la putere. Unii dintre ei, precum Mihail Gorbaciov, ultimul preşedinte sovietic, au admis acest lucru, scrie sursa citată. Treisman a identificat cinci greşeli principale făcute de aceşti lideri autoritari.  

Mîndria nemăsurată: un lider autoritar subestimează forţa opoziţiei şi nu reuşeşte să o suprime sau să ajungă la un compromis înainte să fie prea tîrziu. Dictatorul român Nicolae Ceauşescu ţinea un discurs de rutină în momentul în care a realizat că este înlăturat de la putere, iar preşedintele indonezian Muhammad Suharto a crezut că poate ţine ţara sub control pînă în momentul în care s-a văzut nevoit să demisioneze, subliniază Bloomberg.  

Risc inutil: Unii conducători cer un vot pe care „nu reuşesc să-l manipuleze suficient“ (acesta fiind cazul dictatorului chilian Augusto Pinochet, care, în 1988, a pierdut un referendum referitor la rămînerea sa la putere). Alţii pornesc un război pe care nu-l pot cîştiga (acesta fiind cazul lui argentinianului Leopoldo Galtieri, care a declanşat conflictul din Insulele Falkland din 1982).  

Jocul periculos: Un conducător porneşte reforme pentru a sprijini regimul, însă efectul este contrar. Acesta a fost şi cazul lui Gorbaciov.  

Încredere într-un trădător: Această greşeală nu este făcută obligatoriu de liderul autoritar, deşi se poate spune că a fost comisă de spaniolul Francisco Franco, care l-a ales pe Juan Carlos drept succesorul său.  

Violenţă contraproductivă: A nu suprima opoziţia atunci cînd este necesar poate fi, în cazul unui lider autoritar, un semn de prea multă încredere de sine, însă a exagera este, de asemenea, o greşeală gravă. Treisman dă exemplul preşedintelui din Bangladesh Hussain Muhammad Ershad, care a fost forţat să demisioneze după o revoltă declanşată de faptul că poliţia a împuşcat un activist al opoziţiei la o manifestaţie. O eroare similară a fost comisă în 2013 de preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.   

Treisman afirmă că liderii autoritari ajung să facă astfel de greşeli pentru că pică într-o capcană generată într-un fel de propriul regim: se lasă păcăliţi de sondajele în care oamenii nu răspund sincer, iar uneori faptul că se află la putere de foarte multă vreme îi face să-şi piardă intuiţia politică. Cercetătorul de la UCLA notează că în 85 dintre episoadele pe care le-a analizat democratizarea a fost precedată de nelinişti de masă. Mai devreme sau mai tîrziu, oamenii încep să se sature de regimurile politice în care vocea lor nu se face auzită. Iar atunci este nevoie doar de un pas greşit al unei persoane aflate în mijlocul unui astfel de regim. Chiar dacă dictatorii se tem adesea de pericole externe, de comploturi străine sau de inamici exilaţi, de cele mai multe ori ei reprezintă cea mai mare ameninţare la adresa lor, afirmă cercetătorul.  

În acest context, nu este exclus ca, după 17 ani la putere, liderul de la Kremlin Vladimir Putin să comită la un moment dat o eroare, interpretînd greşit atitudinea ruşilor, care, potrivit sondajelor, îl sprijină. Iar preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, ar putea atrage Turcia într-un conflict. Nu este exclus nici măcar ca după ce liderul chinez Xi Jinping şi-a consolidat puterea Partidul Comunist Chinez să opteze pentru un succesor al acestuia mai liberal. Însă toate acestea rămîn deocamdată scenarii.

Socialmai mult
24.11.17 - 18:32
24.11.17 - 17:34
24.11.17 - 17:31
24.11.17 - 15:04
24.11.17 - 15:03
24.11.17 - 14:58
24.11.17 - 13:43
24.11.17 - 13:42
24.11.17 - 12:28
24.11.17 - 11:39
23.11.17 - 17:27
23.11.17 - 17:25
23.11.17 - 17:17
23.11.17 - 17:05
23.11.17 - 17:04
23.11.17 - 12:05
23.11.17 - 12:02
22.11.17 - 18:57
22.11.17 - 17:37
22.11.17 - 17:36