GREBLA RATIONALISTULUI

Ce să zic, probabil că oamenii raţionali trăiesc foarte bine şi uşor. Iar acolo unde unii au emoţii, ei sînt pătrunşi doar de minte. Acolo unde unii cad în panică sau isterie, ei judecă la rece şi construiesc planuri strategice de acţiune. Numai că viaţa, istoria, literatura, experienţa omenirii în genere afirmă şi confirmă că toate acestea pot fi pînă la prima întîlnire cu cel mai mare coşmar, dar şi cel mai frumos coşmar al Universului – cu dragostea.

Cu o atitudine de raţionalist s-ar putea să fie confortabil de trăit şi comod de lucrat. Raţionaliştii se mîndresc cu caracterul lor şi cu plăcere, la prima ocazie ivită, îl demonstrează. Pînă la, cum am scris mai sus, primul coşmar numit iubire. Pînă atunci toate-s ok. Însă pacea şi liniştea pot fi spulberate într-o secundă de un coctail distrugător din hormoni. Oamenii care stau bine cu ştiinţa spun că substanţele care se fac vinovate de toate aceste revoluţii sufleteşti se numesc endorfină şi serotonină. Deci, toate-s ca la carte, pînă în momentul cînd mintea îţi este intoxicată de aceste două pacoste care pot da naştere la proverbiala întrebare care pînă mai nu demult părea o inepţie: „Mă iubeşti?!”

Persoanele de la polul opus – iraţionali, emoţionali – ştiu că această întrebare presupune un simplu răspuns. De dorit un „da”, dar poate fi şi „nu”. Nimic complicat. Dacă azi e „nu”, mîine poate stelele cad altfel şi va fi „da”, cu aceeaşi persoană, dar poate şi cu alta. Numai că raţionalistul este deprins să răspundă la întrebări cu toată seriozitatea, temeinic, fundamental, argumentat.

Mai mult - eroului nostru raţionalist îi place să răspundă la întrebări. El trebuie să ştie cu exactitate ce se presupune sub noţiunea de dragoste, care sînt criteriile acesteia, cum pot fi ele evaluate. Dragostea îl pune pe raţionalist la colţ. Despre fenomen se alcătuiesc cîntece, se scriu versuri, piese şi romane, se pune capăt zilelor uneori, numai că raţionalistului îi trebuie definiţie axiomatică ca din manual, în cel mai rău caz – din dicţionar. Or, n-ar fi de mirare să auzi o declaraţie de dragoste din partea unui raţionalist care ar suna cam aşa: „Din cîte se pare, nutresc pentru tine anumite sentimente, mai profunde decît cele obişnuite. Una la mînă. Îmi dau tîrcoale nişte bănuieli că nu-i vorba doar de nişte simpatii trecătoare. Doi la mînă...” Şi, dacă partea căreia i se fac declaraţiile încă n-a căzut în leşin, cred că ar mai putea urma şi trei, şi patru la mînă. Iar dacă, totuşi, cade, atunci raţionalistul nostru începe a se autoconvinge că dragostea nu e pentru el, iar tabăra celor care fac frisoane cînd aud de iubire se mai suplineşte cu un nenorocit.

Cîte oare suflete raţionale, dar nevinovate, n-au fost strivite de acest val al întrebării „Mă iubeşti?!” După care se ascund printre noi şi încearcă să-şi lingă rănile, trăind şi ascunzîndu-şi disperarea ca pe o boală ruşinoasă. Asta în timp ce alţii se îndrăgostesc de cinci ori pe lună, de trei ori pe săptămînă se dezamăgesc, cel puţin de două ori pe an sînt cuprinşi de „dragostea cea adevărată, singura în viaţă”. Iar aceştia sărmanii, care sînt cu emoţionabilitatea din categorie matematică şi nu poetică, stau fără somn şi încearcă să înţeleagă despre ce-i vorba. Pentru că la ei asta-i o decizie extraordinar de importantă. Trebuie să ştii precis cum, cînd, să cunoşti exact în ce măsură. Bunăoară, cît e de profundă simpatia. Profunzimea în ce se măsoară? În metri? O, Doamne! Ce au metrii şi simpatia?! Blestemată aritmetică!

Şi încă ceva, s-a demonstrat deja că raţionalitatea este mai mult despre băieţi. Desigur că se întîmplă şi fete cu acest „viciu”, dar cel mai des calcă pe grebla întrebării „Mă iubeşti?!” bărbaţii. Ei sînt, de regulă, cei care studiază cu atenţie orice instrucţiune înainte de a testa un aparat. Ei mai întîi vor face analiza pieţei, cu toate detaliile de marketing existente, înainte de a cumpăra un storcător de fructe. Despre ei de obicei se spune că nu înţeleg nimic şi nu ştiu ce vor. De aceea, bine ar fi ca pentru aşa-numiţii raţionalişti de simplificat cît de mult posibil toată politica asta cu dragostea. Să-i lăsăm să creadă că dragostea poate însemna: a) deprindere; b)sex; c)simpatie); d) copii comuni) şi d)ştampila de căsătorie în paşaport de la Oficiul stării civile. În caz că este vorba măcar de un punct din această listă, spuneţi-i cu îndrăzneală „Te iubesc!”, privindu-l direct în ochi, fără a-i lăsa barem o şansă să cadă în paroxismul calculelor, aprecierilor, comparaţiilor, estimărilor sau Doamne fereşte, a îndoielilor. La urma urmelor, bărbaţii demult au învăţat să ne spună destul de credibil (cu două degete în cruce) că nu sîntem deloc grase şi de o mie de ori mai frumoase decît blonda cea crăcănată de la şase, scara doi.

Lilia GRUBÎI

Socialmai mult
16.12.17 - 14:59
16.12.17 - 14:58
16.12.17 - 14:57
15.12.17 - 19:38
15.12.17 - 19:37
15.12.17 - 19:35
15.12.17 - 17:52
15.12.17 - 17:51
15.12.17 - 16:40
15.12.17 - 16:10
15.12.17 - 13:11
15.12.17 - 12:46
14.12.17 - 17:38
14.12.17 - 17:23
14.12.17 - 17:22
14.12.17 - 17:19
14.12.17 - 16:45
14.12.17 - 12:21
14.12.17 - 10:37
14.12.17 - 10:34