GHIMPU, PRIZONIERUL GUVERNARII MAFIOTE SI AL NEMASURATELOR LUI INTERESE FINANCIARE

Partidul e-n mine, doar eu sînt partid

Orice om de bun-simţ, cu o elementară capacitate de evaluare şi simţ al proporţiilor şi disproporţiilor, se miră de paradoxul suburban, mediocru în care oameni cu pretenţii intelectuale, cu onoare şi demnitate admit să se subordoneze politic unui individ rudimentar, înzestrat cu o oarecare şiretenie ţărănească primitivă, extrem de hapsîn, mincinos şi demagog ca Mihai Ghimpu. Fireşte că cei care se miră de aşa ceva şi nu înţeleg în ruptul capului că astfel de asocieri nu fac parte din spaţiul moldovenesc, ci din lumea civilizată, democratică, responsabilă şi cultivată de dincolo de Republica Moldova, mai cu seamă din zona europeană spre care perfidul personaj insalubru, şmecher şi hoţoman Ghimpu pretinde că ar aspira.

Realitatea acestor subordonări politice sau asocieri cu Ghimpu este la fel de mizerabilă, urît mirositoare ca şi personajul în cauză. Absolut toţi cei care i-au stat alături, iar aici mă refer la cei cu pretenţii intelectuale elitare chiar, aşa cum este Ion Hadîrcă, Anatol Şalaru, Corina Fusu, Ana Guţu, ministrul Marinuţă, incompletul intelectual purtător de ochelari de cal Valeriu Munteanu, străvechiul preşedinte al Uniunii Juraliştilor Valeriu Saharneanu etc., nu doar că ar avea doar un singur element comun cu Ghimpu, să zicem că cel politic onest, ci sînt aidoma lui – la fel de depravaţi sub aspectul moralităţii, la fel de ahtiaţi după funcţii şi bani, la fel de demagogi, mincinoşi, răi şi răutăcioşi etc.

 

Imoralii lui Ghimpu

În orice om educat trebuie, obligatoriu, să existe o decenţă chiar aristocratică a evaluării universului extern şi a autoevaluării, iar asta pentru ca să-şi plaseze expertiza, contribuţia lui individuală la acţiuni de interes general, mai ales cînd este vorba de demnităţi publice şi de activism politic. „Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ţi spun cine eşti”, glăsuieşte un vechi proverb, iar acesta se potriveşte de minune celor notaţi mai sus.

Cînd Hadîrcă, Şalaru, Fusu, Saharneanu, Munteanu şi ceilalţi au devenit complicii şi politici ai lui Ghimpu ştiau prea bine ce mediocritate este. În sinea lor de oameni cu pretenţii de intelectuali, îl dispreţuiau, dar, în egală măsură, îl şi invidiau că ştie să facă din rahat bici cînd e vorba de bani. Astfel, ei s-au alăturat lui Ghimpu nu în numele unui crez sau ideal politic, ci pentru funcţii şi bani. Problemele lor au început însă atunci cînd au constatat că Ghimpu le poate oferi funcţii, dar asta în condiţiile în care erau obligaţi să cotizeze la partid şi la portofelul lui Ghimpu mai mult decît le rămînea lor.

Mecanismul puterii lui Ghimpu, iar cînd spun „putere” mă refer la bani dobîndiţi departe de ochii lumii, este înscris în două reţele, una mai mafiotă decît cealaltă. Prima reţea este Primăria Chişinăului, cîştigată de Dorin Chirtoacă, nepotul lui, în urmă cu 10 ani. Nu e cazul să mai detaliez cîte sute de milioane sau miliarde de lei au fost furaţi în aceşti zece ani de patronaj edilitar liberal. De fapt, aici sînt banii cei mai mulţi şi cei mai siguri. Chirtoacă a furat mult mai mult decît Filat! A doua reţea este „participarea la guvernare”. Aici furturile de mari proporţii naţionale sînt protejate de legi pe care tot ei le răstălmăcesc şi, bineînţeles, de către instituţiile de cercetare penală şi instanţele judiciare subordonate lor.

În campania pentru alegerile prezidenţiale, prefăcutul Ghimpu striga cu o disperare cinică, ce se dorea a fi sinceră, că vrea ca DNA din România să treacă Prutul. A trecut o doamnă judecătoare de acolo ca să-i consilieze cum să-l bage mai repede la dubă pe Filat pentru că nu a deschis calea profitorilor şi hoţilor de peste Prut. Filat este victima mafiei transnaţionale şi punctum. Astfel, fireşte că tocmai Mişu Ghimpu este cel care nu şi-ar dori acest lucru. Un DNA autohton independent, de tipul celui din România, împreună cu aproape toţi cei aflaţi la guvernare, l-ar aresta şi l-ar trimite în puşcărie pentru foarte mulţi ani şi i-a şi confisca averile. Prin această a doua reţea, „participarea la guvernare”, s-a furat şi se fură nu doar avuţia naţională şi populaţia, ci şi din granturile şi împrumuturile externe, inclusiv cele europene. Şalaru ştie despre ce este vorba, iar asta din perspectiva calităţii lui de fost ministru al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

V-am schiţat toate aceste lucruri pentru a înţelege mai bine mecanismul cointeresării intelectualilor imorali ai lui Ghimpu. Cînd Ghimpu le-a dat peste mînă, „atenţionîndu-i că nu pot fura de capul lor, fără voia lui şi fără cotizaţiile impuse”, mulţi dintre „elitiştii liberali” din subordinea lui Ghimpu au demisionat din partid, acuzîndu-şi şeful că e dictator, că se abate de la normele democratice şi de la promisiunile făcute alegătorilor şi multe alte tîmpenii de care şi ei pot fi acuzaţi. Dar timp de 15 ani nu au văzut că e dictator şi oare ei nu vor fi tot dictatori în partidele lor care se nasc prin cezariană şi se înmulţesc ca şoarecii?

Doi dintre transfugii liberali au parte de experienţe politice care nu le trădează deloc arivismul, demagogia şi dorinţa de a prospera cu orice preţ din trecutul lor imoral, iar aici ne referim la Ion Hadîrcă şi Anatol Şalaru. Cît au fost lîngă Ghimpu, concomitent au fost şi complicii lui Vladimir Plahotniuc la Guvernare, prin subordonarea PL acestuia. Acum, Hadîrcă a ajuns senator în România într-un partid al cărui preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu, actualul preşedinte al Senatului, este în relaţii cordiale cu Plahotniuc. Asta înseamnă că Hadîrcă nu şi-a părăsit nici în România şeful indirect din RM.

Şalaru, la rîndu-i, şi-a înfiinţat propriul partid şi a fost luat sub tutela unor forţe româneşti în locul lui Ghimpu, ca să-i preia acestuia electoratul şi „flamura sfîntă a unionismului”. Nici Şalaru nu şi-a trădat fostul stăpîn indirect, Plahotniuc, iar asta pentru că românii au decis că şeful suprem al „flamurii sfînte a unionismului” este Plahotniuc, fără permisiunea căruia nu doar unionismul n-ar exista, ci nici rîurile Nistru şi Prut n-ar mai curge la vale.

 

Prostituţie politică şi morală, nimic altceva!

Miercuri, 5 Aprilie, în fapt de seară, ca să se alinieze modului de existenţă şi funcţionare a actualului Guvern, deputaţii liberali Vladimir Cernat şi Artur Gutium au părăsit bordelul politic PL, anunţînd, deocamdată, că vor staţiona pe marginea carosabilului, în rînd cu prostituatele care-şi caută şoferi amatori de o partidă fugară de sex, ca să aştepte şi ei un client care plăteşte mai mult. Ei îşi cunosc deja clientul, dar aşteaptă răbdători pentru că ştiu că pot oferi o partidă zdravănă, unică şi uninominală în Parlament. Fireşte ultimele două „prostituate politice” şi-au motivat fuga din PL prin aceleaşi argumente demagogice şi răsuflate ale demisionarilor precedenţi.

În replică la demisia „celor două pipiţe politice”, Ghimpu a răcnit: Să plece toţi, partidul oricum va exista, fiindcă sînt eu! Sînt acel Mihai Ghimpu care luptă din 1988!” Megalomanie, mania grandorii, caz clinic…!? Din toate nu cîte puţin, ci cît mai mult din fiecare!

Ghimpu ştie prea bine cine a ordonat plecarea din PL a celor doi „uninominali”, dar nu îndrăzneşte să mîrîie de frica stăpînului său. Partidul lui e oricum pe ducă. Nu are curajul să protesteze în faţa lui Plahotniuc deoarece e clar că a fost atenţionat că trebuie să se mulţumească cu „partea materială, cu grămada de bani cîştigaţi” de el şi Chirtoacă, cu decizia prin care Judecătoriei nu i s-a permis să înregistreze nici un grup politic şi civic de iniţiativă pentru demiterea lui Chirtoacă. O „supărare a cuiva” i-ar ridica în regim de urgenţă, fără nici un risc, imunitatea parlamentară a lui Ghimpu şi l-ar trimite să-i ţină de urît lui Filat. Dacă cel care spune că a declanşat, la scară naţională, lupta cu corupţia nu permite demiterea lui Chirtoacă şi întemniţarea lui pentru toate nelegiuirile comise în ultimii zece ani înseamnă că mai este nevoie de el.

După 2010, în mod absolut sigur, Chirtoacă n-ar fi îndrăznit să comită nici un abuz dacă nu „se împărţea” cu şeful suprem şi neoficial al acestei biete ţări. A fost menajat pentru „buna colaborare şi înţelegere” chiar şi după ce Plahotniuc l-a trimis pe Ghimpu să măture prin spatele guvernării. Înţelegeţi acum de ce Ghimpu înghite tot şi nu are curajul să-l nominalizeze pe cel care le-a stimulat şi pe ultimele „prostituate politice” să plece din PL, care pot fi „uninominale” chiar şi în partidul lui Şalaru, ca să nu li se vadă sutienele albastre?

Mihai CONŢIU