GHIMPU ŞI CHIRTOACĂ SE CRED NIŞTE SFINŢI MAI PRESUS DE LEGI

Ignorăm legea şi sistăm cauzele penale în care sînt implicaţi politicienii în campania electorală?

Autor: Mihai CONŢIU

Săptămîna trecută am fost martorii unor întîmplări în mijlocul cărora s-a aflat familia primarului Dorin Chirtoacă şi în care s-a implicat şi Mihai Ghimpu. Obrăznicia şi primitivismul acestor doi politicieni rataţi devin deja revoltătoare pentru opinia publică. Aceşti doi prădători chiar îşi imaginează că reprezintă ceva pentru ţara aceasta, că poporul trebuie să le fie veşnic recunoscător pentru merite doar de ei imaginate. Iar ei să se desfeşe şi să se destrăbăleze în tîmpenia lor în faţa ţării întregi ca nişte maladivi inconştienţi. Şi să li se ierte orice, ca unei familii sfinte a Moldovei.

Cîte ceva despre neamul Ghimpilor

Începînd cu anul 1989 şi pînă în prezent Ghimpu nu a fost nimic altceva decît un băgător de seamă şi un profitor dintre cei mai neruşinaţi. Încă de la începuturi, acest individ s-a lipit de relativa notorietate a fratelui său Gheorghe Ghimpu. După cum mai spuneam mai de mult, toţi fraţii Ghimpu au cerut şi vor unirea Moldovei cu România, dar asta doar de ochii lumii, ca să se motiveze politic.

Cît de ignorant trebuie să fie cineva ca să creadă în unionismul lor? Am formulat această întrebare retorică în contextul în care trei fraţi „unionişti” n-au avut loc într-un singur partid. Regretatul Gheorghe Ghimpu şi-a făcut partidul lui, Mihai Ghimpu pe al lui că se vroia şef cu ştampilă şi mai au şi un nepot, Viorel Ghimpu, care şi acesta are propriul partid. Pe vremea cînd trăia şi celălalt frate al lor, Simion Ghimpu, pe care l-am cunoscut binişor, mi s-a accentuat şi mai mult percepţia asupra acestei familii „unioniste”.

O dată, la Uniunea Scriitorilor, cînd şi fratele său Gheorghe trăia, Simion a venit la mine să ne sfătuim pentru că ar fi vrut să înfiinţeze şi el un ONG, cu un program, fireşte, axat tot pe unirea Moldovei cu România. Textual, i-am răspuns astfel: „Bine, măi, Simioane, ce fel de unire cu România puteţi face voi dacă nu sînteţi în stare să vă uniţi între voi, fraţii? Toţi sînteţi obsedaţi de funcţii de preşedinte de partid!”

Revenind la Mihai Ghimpu, observaţi cît de penibil, agresiv, mincinos şi sfidător este atunci cînd se laudă în orice împrejurare cu pretinsa lui luptă de eliberare naţională, lupta lui cu ruşii de o viaţă şi tot aşa! El cînd a mai fost în Parlament, în fond, a nimerit la grămadă. În toţi aceşti ultimi 23 de ani, în paralel cu mincinoasa lui luptă, Ghimpu a ştiut să se îmbogăţească de minune, aşa cum au făcut-o destui dintre cei care au apucat să devină deputaţi cu influenţă. Activitatea lui politică jalnică nu este decît un paravan pentru afacerile sale, dar şi o oportunitate de a înhăţa noi funcţii, din perspectiva cărora să poată fura mai mult.

Acum se află iarăşi în Parlament printr-un hazard deja cunoscut. Practic, l-a folosit pe Dorin Chirtoacă la fel cum o face cu o păpuşă. Chişinăuienii chiar au crezut că acest tînăr ar putea fi o soluţie pentru Chişinău, că poate transforma Capitala într-un model european, motiv pentru care l-au votat primar. Astfel, pe valul tinereţii mincinoase a lui Chirtoacă, a intrat şi Ghimpu în Parlament. Practic, partidul lui nu reprezenta nimic, fiind votat doar de neamurile lor. Nici nu aveau oameni să-i înscrie în listele electorale, motiv pentru care s-a rugat de oricine a fost dispus să intre în listele lui. Unii au făcut-o şi pentru că la acea dată avea o anumită susţinere românească, care s-a evaporat pe parcurs.

Ultima găselniţă a lui Ghimpu ca să-l prostească pe Chirtoacă este aceea prin care spune că îl va sprijini să ajungă prim-ministru. A îngropat Chişinăul în mizerie şi l-a jefuit ca un mafiot, că ţi-i ruşine să zici că oraşul e capitală de tip european, iar acum ar vrea să facă acelaşi lucru şi cu Guvernul. Chirtoacă prim-ministru, vă daţi seama ce mare prostie ar fi?! Oricît de rudimentar este Ghimpu la capitolul intelect, este suficient de şiret ca să priceapă că Dorin Chirtoacă nu va ajunge niciodată premier. Pentru el, important este ca acest lucru să-l creadă Chirtoacă, măcar să mai intre o dată în Parlament pe spinarea lui electorală. O spinare deja încovoiată de eşec.

Un Chirtoacă la fel de primitiv

La rîndu-i, Dorin Chirtoacă, indiferent de bruma de şcoală pe care o are, ne-a demonstrat că este copia fidelă a unchiului său Ghimpu. Este un primitiv politic, un primar care a patronat cele mai mari hoţii – mafia transportului urban, licitaţii suspecte de terenuri intravilane şi clădiri, autorizaţii de construcţii pe criterii politice, mafia pieţelor etc., etc. –, un individ cu grave probleme comportamentale, este abrutizat prematur din cauza intereselor obscure de familie, un extremist penibil din cauza căruia eşti tentat să-l încadrezi clinic, nu politic, şi tot aşa.

Cum a gestionat oraşul? Dezastrul este doar la vedere! Nu mai este mult pînă cînd chişinăuienii vor fi tentaţi să-l alunge cu pietre din Primărie! Prea mult i-a înşelat pe oameni cu tinereţea lui, care pînă la urmă s-a văzut că este veştejită din născare! Acum că se visează şi prim-ministru, chiar avem încă un temei serios să-l încadrăm clinic. Între timp, sub umbrela acestei funcţii, familia lui a prosperat inimaginabil, iar Ghimpu a continuat să se îmbogăţească prin intermediul Primăriei.

Revoltător este faptul că ambii au tupeul nemăsurat să vorbească permanent despre „cinstea lor”. Să nu pui mîna pe un par electoral şi să-i altoieşti în moalele capetelor?

„Tragedie naţională”: a fost percheziţionată casa „sfintei familii” Chirtoacă!

După cum se ştie, săptămîna trecută, Vineri, un grup operativ de ofiţeri de Poliţie a efectuat o serie de percheziţii la domiciliul surorii lui Mihai Ghimpu, care este şi mama primarului general Dorin Chirtoacă. Oamenii legii au descins în casa fratelui primarului, Lucian Chirtoacă, şi la părinţii acestora. Motivul ar fi acela că firma de publicitate pe care o deţine fratele primarului ar fi suspectată de evaziuni fiscale. Se pare că este vorba despre faptul că firmă de publicitate ar fi avut o tranzacţie cu firma producătoare de apă minerală, gestionată de fratele şi tătal lui Chirtoacă.

Aşa cum şi era de aşteptat, Chirtoacă şi Ghimpu au ieşit isteric cu declaraţii acuzatoare, pe motiv că în spatele acestor percheziţii s-ar afla o comandă politică. Aceşti doi indivizi sînt capabili să spună că există o comandă politică şi în spatele unei pietre de bordură dislocate de care se împiedică, în spatele unor nori aducători de ploaie şi în multe alte fenomene cosmice sau climatice.

”Este o comandă politică menită să denigreze familia şi activitatea mea!”, a răcnit isteric Chirtoacă. „L-au ameninţat pe tata că vor strica uşa. Părinţii le-au spus că nu deschid uşa pentru că sînt în vîrstă şi i-au rugat să aştepte pînă vine fratele sau eu", a mai spumegat Chirtoacă. Firma de publicitate estebănuită de evaziune fiscală, "dar, din cîte ştiu, a mai plătit ceva la buget spre deosebire de altele", a mai spus primarul, dar fără să facă vreo nominalizare. Asta nu vi se pare că sună a „muscă pe căciulă”?

Dar auziţi motivaţie – părinţii sînt în vîrstă şi nu pot deschide uşa, dar atunci cum se face că sînt încă activi? Mai mult decît atît, de ce Lucian Chirtoacă, fratele primarului, îşi ascunde sediul firmei în apartamentul părinţilor? La banii pe care îi are, la cît cîştigă prin manevre protejate de Primărie, ar cam trebui să aibă un sediu respectabil! O percheziţie este la fel ca orice percheziţie – deschizi uşa cînd îţi bat poliţiştii la ea, iar asta dacă nu ai nimic de ascuns, sau, conform procedurilor, urmează să fie spartă, nu „stricată”, cum zice Chirtoacă.

În regim de urgenţă, Ghimpu a ţinut o conferinţă de presă în care a scuipat în stînga şi în dreapta ca un „om cinstit” cum se crede doar el. Bineînţeles că Ghimpu a acuzat PLDM-ul şi pe liderul formaţiunii, Vlad Filat, că ar sta în spatele acestor percheziţii, precum şi pe Vlad Plahotniuc.

„MAI aparţine PLDM-ului. Procuratura aparţine lui Plahotniuc. Aceştia au hotărît să intimideze PL în această campanie electorală. Lucrurile sînt cunoscute la noi, tehnologii vechi, oameni noi, din perioada sovietică. Este o acţiune politică. Ei spun că nu este nimic politic, dar să ajungi pînă la aceea ca să faci percheziţii în casa surorii mele, mama lui Dorin Chirtoacă, este josnic. Nu au nici un motiv să facă percheziţii la domiciliul acestora. Fapt că au lăsat acest fapt pentru Noiembrie, mai aproape de campania electorală demonstrează că este o acţiune politică, o tentativă de intimidare a PL ca concurent electoral!”, a tunat şi a fulgerat Mihai Ghimpu.

Cu alte cuvinte, dacă ne aflăm în campanie electorală, Poliţia trebuie să instituie un moratoriu asupra tuturor presupuselor hoţii, delapidări sau alte crime economice ale politicienilor liberali. În bezna logicii lui Ghimpu, orice acţiune poliţienească justificată are conotaţii politice doar atunci cînd este îndreptată doar împotriva liberalilor, nu şi în cazul celorlalte partide. Prin modul isteric în care au reacţionat cei doi, se creează impresia că Ghimpu şi Chirtoacă se cred nişte sfinţi cu imunitate pe viaţă dată lor de însuşi Dumnezeu. Din această convingere, ei cred că au dreptul să răcnească şi să admonesteze întregul popor şi pe oamenii legii că-şi permit blasfemia de a le cere socoteală lumească pentru presupuse hoţii.

Conform unui comunicat al Procuraturii Generale, instituţia s-a autosesizat în privinţa percheziţiilor efectuate de către angajaţii Ministerului Afacerilor Interne la domiciliul rudelor primarului general al Capitalei. Potrivit comunicatului, cauza penală cu privire la evaziunea fiscală se află în exercitarea Direcţiei Poliţie a municipiul Chişinău. Deoarece sînt obligaţi de prevederile procesual-penale, procurorii Procuraturii municipiul Chişinău au dat curs solicitării instituţiei de urmărire penală al MAI, depunînd demersurile necesare în instanţa de judecată, fiind astfel autorizată şi derularea percheziţiei.

Simplu ca „bună-ziua” şi nimic ilegal sau politic în toată această afacere! Numai dacă toţi sînt egali în faţa legii putem merge în Europa!

Situaţia dată este mai mult decît comică, iar asta prin aceea că Ghimpu şi Chirtoacă vor să transforme o simplă învinovăţire de evaziune fiscală şi nişte percheziţii obligatorii într-o veritabilă „tragedie naţională”.

Ce se mai întîmplă pe la Primăria Chişinăului?

În cadrul şedinţei publice a Curţii de Conturi din 31 octombrie 2014, a fost discutat Raportul auditului performanţei: „Procesul investiţional în cadrul autorităţilor publice locale din mun. Chişinău necesită o regîndire strategică şi eficientizare?".

Cîteva constatări de audit: Deşi în anii 2011-2013 AAPL ale municipiului Chişinău au întreprins unele măsuri în acest sens, totuşi nu s-a obţinut o îmbunătăţire punctuală şi graduală a situaţiei per ansamblu în aspectul managementului resurselor financiare investiţionale. Evaluările efectuate de echipa de audit au relevat multiple deficienţe în activitatea actorilor implicaţi în identificarea, planificarea, aprobarea, executarea şi monitorizarea cheltuielilor capitale. Astfel, ca urmare a acţiunilor de audit derulate, au fost identificate punctele slabe care au limitat eficienţa şi economicitatea gestionării banilor publici, precum şi atingerea obiectivelor propuse în realizarea planului investiţional municipal.

În cadrul iniţierii şi promovării proiectelor investiţionale se atestă:

  • alocaţiile capitale efectuate pe teritoriul mun. Chişinău nu se încadrează într-un plan general de dezvoltare şi nici nu se bazează pe analize riguroase ale eficienţei economice şi impactului preconizat;
  • realizarea programului municipal de investiţii capitale se efectuează în lipsa unei planificări strategice;
  • lipseşte o schemă şi un plan local, aprobate şi echilibrate, în baza cărora să fie apreciate investiţiile prioritare şi direcţionate resursele aferente, ca urmare fiind propuse spre finanţare unele proiecte care nu sînt finalizate cu succes;
  • dispersarea responsabilităţilor la diferite niveluri decizionale şi lipsa monitorizării acestora au cauzat diminuarea gradului de responsabilitate şi neîndeplinirea obligaţiunilor funcţionale atribuite prin acte regulatorii, generînd riscul unei planificări ineficiente a investiţiilor şi reparaţiilor capitale;
  • nu sînt stabilite criterii de apreciere a eligibilităţii proiectelor pentru obţinerea aprobării de finanţare a investiţiilor şi reparaţiilor capitale. Mai mult decît atît, aprobarea finanţării se efectuează în lipsa studiilor de fezabilitate, fundamentărilor tehnico-economice şi proiectărilor tehnice;
  • în lipsa studiilor de fezabilitate, factorii de decizie nu dispun de calcule adiţionale şi de informaţii ample pentru a estima în ce măsură ar putea contribui un program investiţional la realizarea Strategiei de dezvoltare social-economică şi a Planului urbanistic general ale mun. Chişinău;
  • planificarea investiţiilor şi reparaţiilor capitale se efectuează fără o metodologie exhaustivă (pe municipiu), care ar delimita: etapele procesului de planificare, responsabilitatea managerială între subiecţii implicaţi în proces, riscurile ce pot influenţa eficienţa şi eficacitatea realizării investiţiilor, precum şi măsurile de ameliorare a riscurilor identificate;
  • investiţiile capitale se efectuează pe proiecte mici (obiective mici), fragmentate şi insuficient de prioritare, precum şi în perioade lungi de implementare;
  • subdiviziunile învestite cu atribuţii şi drepturi în sectorul investiţional nu au demonstrat capacităţi adecvate pentru implementarea proiectelor cu finanţare externă, ceea ce a determinat efectuarea de cheltuieli ineficiente în sumă totală de circa 6,6 mil.lei;
  • în cadrul programului investiţional şi a surselor de finanţare nu au fost stabilite criterii şi clauze aferente obiectivului cost-eficienţă, întrucît:
  • programele investiţionale nu au beneficiat de evaluări adecvate pentru identificarea sectoarelor/ramurilor economiei şi infrastructurii care necesită investiţii, precum şi căile de obţinere a impactului preconizat/aşteptat, justificînd astfel măsurile/obiectivele alese şi costul investiţiei. AAPL ale mun. Chişinău nu au asigurat convergenţa programului investiţional anual cu Planul urbanistic general al municipiului;
  • la planificarea investiţiilor, conceptul cost-eficienţă (raportul pozitiv între resursele utilizate şi rezultatele obţinute) nu a fost un factor determinant în asigurarea eficienţei utilizării banului public;

La implementarea/monitorizarea obiectivelor investiţionale:

  • urmare a includerii unor obiecte în lista investiţiilor şi reconstrucţiilor capitale în lipsa resurselor financiare corespunzătoare (care ar asigura executarea în termene cît mai restrînse a proiectărilor şi lucrărilor respective), numeroase obiective de investiţii şi reconstrucţii capitale, începute cu mai mulţi ani în urmă, nu sînt finalizate pînă în prezent. Ca urmare, construcţiile nefinisate din lipsa mijloacelor de finanţare se deteriorează în timp, iar proiectele iniţiale nu mai corespund exigenţelor actuale şi necesită a fi modificate (inclusiv soluţiile tehnice), ceea ce condiţionează cheltuieli suplimentare;
  • ÎM „DCC" nu a asigurat transmiterea conformă şi în timp util la balanţa instituţiilor respective a obiectivelor construite şi recepţionate pentru capitalizarea cheltuielilor în sumă de 159,2 mil.lei;
  • calitatea joasă a documentaţiei de proiect elaborate creează impedimente pentru realizarea în termen a obiectivelor şi privind calitatea lucrărilor îndeplinite;
  • lipsa unor reglementări/metodologii exhaustive, în ansamblu pe municipiu, care ar delimita clar atribuţiile şi responsabilităţile participanţilor la procesul de monitorizare şi verificare a realizării obiectivelor investiţionale cauzează tergiversarea executării contractelor investiţionale, includerea unor date eronate în procesele-verbale de recepţie a lucrărilor executate;
  • caietele de sarcini nu conţin criterii de evaluare a potenţialului tehnico-material şi economico-financiar, care ar reflecta capacitatea de realizare a condiţiilor contractuale înaintate;
  • încheierea contractelor cu operatori economici care nu dispun de capacităţile tehnice necesare pentru realizarea lucrărilor stipulate în contract, precum şi nerespectarea termenelor de executare a lucrărilor, a generat tergiversarea perioadei de executare şi majorarea cheltuielilor din bugetul municipal;
  • admiterea unor devieri între preţurile stabilite în devizul-ofertă şi cele din procesele-verbale privind executarea lucrărilor de reparaţii capitale;
  • mecanismul actual de evidenţă a activelor în curs de execuţie nu este eficient şi nu contribuie la buna gestionare a acestora;
  • reieşind din rapoartele financiare ale ÎM „DCC", se observă o creştere continuă a activelor materiale în curs de execuţie, care, la situaţia din 31.12.2013, au constituit în total 541,4 mil.lei (729 obiective);
  • AAPL efectuează o monitorizare neadecvată a principalelor etape ale procesului investiţional.

Raportul de audit denotă că, beneficiile realizate în urma investiţiilor capitale sînt modeste. Această situaţie este condiţionată de selectarea neconformă a obiectivelor investiţionale cu o relevanţă şi impact nesemnificativ, precum şi de managementul necorespunzător al resurselor publice.

Acum vedeţi cîte bube are în cap Chirtoacă şi cît de incompetent este? Inocenţa acestei „sfinte familii” este deja o problemă a justiţiei, dar şi a procesului electoral din 30 noiembrie.