În data de 7 octombrie a avut loc Adunarea Generală a membrilor Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Ca orice adunare serioasă, aceasta nu s-a desfăşurat numai în sala de şedinţe, dar şi sub cerul liber, la mesele de la terăsuca US, unde s-a discutat, în special, despre alegeri: Ce facem, domnilor, ţara e în pericol, cu cine votăm?!

Ca să ne dumerim mai bine ce trebuie să facem pe 30 octombrie, am propus ca drumul spre un răspuns cît de cît satisfăcător, realist să-l pavăm cu trei întrebări. Toată lumea bună şi talentată la superlativ a fost de acord.

1. Aşadar, Doriţi ca alegerile prezidenţiale să le cîştige cineva dintre candidaţii guvernării actuale? Răspunsul, unanim, a fost un categoric NU! Foarte bine, facă-se voia boierului! În acest caz îi radiem, îi ştergem cu creionul din lista celor 12 înscrişi în cursa prezidenţială pe candidaţii care vor ocupa primele trei poziţii în buletinele de vot: Marian Lupu, Mihai Ghimpu şi Iurie Leancă.

Acum, să trecem la întrebarea a doua...

2. Cine dintre reprezentanţii stîngii (Dodon, Ciubaşenco) are cele mai mari şanse de a deveni preşedinte? Comesenii mei (cinci lei-paralei veşnic cu puţini biştari în evazaţii lor iţari şi patru suavissime mereu mirobolante) au răspuns în cor, deşi fără ahotă şi entuziasm: Dodon! Toate sondajele de opinie îl dau drept cîştigător, cu toate că nouă, scriitorilor, nu ne place. Noi vrem un preşedinte dă dreapta!

Minunat, fraţilor şi surioarelor, dar aşa-zisa dreaptă are doi competitori mai importanţi: Andrei Năstase şi Maia Sandu.

3. Pe care dintre candidaţii dreptei aţi vrea să-l vedeţi în fruntea ţării? Răspunsurile au fost împărţite. Din cei nouă convivi, cinci s-au pronunţat pentru M. Sandu, iar patru pentru A. Năstase. Scor strîns, dramatic de strîns, ca într-un tango al trădării.

Dreapta ar putea promova în turul doi al alegerilor doar în cazul în care PAS-ul şi PPDA-ul fac cîte un pas unul în întîmpinarea celuilalt şi merg în prezidenţiale cu un singur candidat comun. Ei bine, acest pas istoric, despre care se vorbeşte demult, încă de pe cînd mîca era fată mare, s-a făcut: Maia Sandu este unicul candidat al dreptei.

Dar apare o problemă aici: timpul nu mai are răbdare cu Sandu (şi Năstase). Chiar şi dacă înţelegerea/negoţul s-a făcut şi candidatul unic al dreptei a fost totuşi desemnat, nu se reuşeşte crearea unor staff-uri comune bine rodate, care să lucreze în teritoriu cu maxim de randament. De ce zicem negoţ: în caz de Maia Sandu cîştigă prezidenţialele, lui Andrei Năstase i s-a promis, cică, postul de procuror general al ţării. Aşa să ne ajute Dumnezeu şi Sfînta Parascheva, ocrotitoarea românilor de pretutindeni!

Doamna/domnişoara Sandu nu are structuri în localităţi. Practic, PAS-ul este formaţiunea unui singur om. A liderului acesteia, care e o vrăjeală, o ficţiune, o pustîşkă. Un balon de săpun umflat în sondaje de către occidentali. O fantomă: iaka este, iaka nu-i, mîna n-ai pe ce să pui… Iar pe masa negocierilor, de obicei, pui ce ai. Conform CV-ului publicat, M. Sandu în general nu are ce pune pe masa tratativelor, nici măcar ceai. N-are, fraţilor, nici bani, n-are nici căciulă, da’ are-o namilă de... charismă!

Năstase are structuri în teritoriu, din timp a bătut haiduceşte cu talpa toată Moldova.

Acum să admitem că se formează staff-uri/ştab-uri comune în localităţi. Adică peste oamenii lui Năstase vor veni cei ai doamnei Sandu, hodoronc-tronc. Ce vor zice atunci ortacii Şoimului ot Mîndreşti, căci s-a pornit Năstase tînăr, ca un Cotovschi răzbunător, toţi boierii şi stăpînii tremurau în cuibul lor? Că ei au lucrat în teritoriu un an întreg, iar acum trebuie să împartă roadele cu alţii!!! Cu asemenea gogonele niciodată ţîncul nu ajunge dulău/alianţă de soi.

Într-o atare situaţie, în turul doi al prezidenţialelor vor promova doi competitori: Igor Dodon şi Marian Lupu.

Iar pe Lupu, precum ne-am înţeles, l-am radiat, l-am tăiat demult din lista candidaţilor, încă în debutul prezentelor rînduri. Din simplul motiv că este reprezentantul guvernării actuale, care a furat miliardul. De-ar fi numai miliardul la mijloc…

Mergeţi pe la ţară şi veţi auzi asemenea… interpretări: Lupu aude (ce-i convine), ascultă (ce-l interesează) şi rezolvă (ce-i trebuie). Înseamnă că încă nu e totul pierdut; înseamnă că poporul e cu sănătate de minte.

Se impune să recunoaştem cinstit, măcar o dată: starea de spirit a majorităţii populaţiei este în favoarea lui Igor Dodon. Şi nu de aceea că moldovenii ar fi antieuropeni. De aceea că actuala guvernare şi toată clasa politică din Moldova a compromis, inclusiv cu ajutorul comentatorilor de serviciu, ideea europeană pe parcursul ultimilor 6-7 ani!

Eu nu zic că toţi analiştii politici sînt hoţi, însă nu înţeleg de ce toţi hoţii sînt analişti politici!

Acum, aceiaşi comentatori, gata de sluj, vor pune în funcţiune vechea lor drîmbă, monocordă şi partizană, şi vor începe să ne sperie cu tancurile ruseşti, cu “Siberii de gheaţă” şi alte prostioare scoase de prin maţul gros al creierelor din dotare.

Noi încă n-am ieşit din pustiul căutării de sine. Pentru asta evreilor – popor deştept, curajos şi consecvent – le-au trebuit 40 de ani. Noi de-abia 25 de ani am bătut pe muchie. În atare condiţii, cam de ce nu i-am da măcar o dată satisfacţie electoratului de stînga, constant majoritar în ţară? Electorat care a cîştigat, din punct de vedere moral, de jure şi de facto, alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009; electorat care a cîştigat, moral şi de facto, alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014; electorat care a cîştigat, moral şi de facto, primăria Chişinăului în alegerile din 2011 (atunci contracandidatul Idiotului din centrul oraşului a fost Igor Dodon) şi din 2015 (ultima dată contracandidatul lui Liuba(-ă) Chirtoacă a fost doamna Zinaida Greceanîi).

Probabil că va trebui să trecem şi prin această experienţă. Dacă se va demonstra că e greşită, avem tot dreptul ca peste patru ani să-i retragem, calm, mandatul preşedintelui socialist. Lumea nu a început cu noi şi nici nu termină cu noi.

Dar şi stînga, dacă accede cît de cît la putere, ar trebui, neapărat, să-şi ştie lungul nasului şi să-şi altoiască adînc simţul măsurii. Ca să fie lăsat să înainteze, pe viitor, de către marile puteri militare, Partidul Socialist din Moldova trebuie să aibă o orientare extrem de moderată de centru-stînga, departe de comunism/chavism şi foarte deschisă către economia de piaţă. În caz contrar, ar putea să aibă soarta regimurilor numite convenţional Gaddafi (Libia), Manuel Zelaya (Honduras), Hugo Chavez (Venezuela), Fernando Ludo (Paraguay) sau Dilma Rousseff (Brazilia) – şi lista este departe de a fi epuizată. Chiar nu înţelegeţi că acum se dă o bătălie crîncenă între amerecanism şi rusism? Jungla umană este mult mai crudă decît jungla animală. Tot ce nu-i este convenabil, anglo-americanismul înlătură feroce din cale, pentru asta drapîndu-se cu cele frumoase drepturi şi idealuri umane.

De exemplu, mie personal nu mi-a plăcut că la lansarea Platformei prezidenţiale a lui Igor Dodon, în faţa statuii lui Ştefan сel Mare, în dreapta domniei sale se afla Sergiu Nazaria. Domnul Nazaria este un istoric bun, laborios, însă am impresia că el reprezintă extrema stîngă a istoricilor moldoveni, la fel cum Ion Varta, să zicem, reprezintă extrema dreaptă a istoricilor de la Chişinău.

Toate extemele sînt forme de agresiune împotriva omului. Aşa că, atunci, m-am întristat şi am căzut pe gînduri (dar am căzut uşor, ca să nu-mi sparg capul).

Igor Dodon este un statalist. El crede că Moldova are viitor. Şi noi credem la fel. Are viitor în cazul în care devine, prin referendum, republică prezidenţială, în formula pe care a gîndit-o şi a promovat-o Petru Lucinschi (cel Crîncen Sabotat de toate triburile politice de la acea oră) în anii 1997-1998.

Moldova trebuie să-şi întărească statalitatea? Indiscutabil, trebuie! Dar cu o condiţie: acceptînd moştenirea culturală atît slavă/rusă, cît şi cea latină/europeană. Cît şi cea românească, în tot ce are ea mai bun.

Staţi aşa, nu vă şocaţi: asta se face ca să scăpăm de dureri de cap pentru o mie de ani! De aici încolo, fie ce-o phi.

Dinu MIHAIL